Miza controalelor efectuate de Procuratura Generală la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și de la Procuratura Anticorupție ar putea fi anularea procedurii de extrădare din Ucraina a omului de afaceri condamnat Veaceslav Platon și transferul lui în statul vecin. De această părere este fosta vicedirectoare a Centrului Național Anticorupție Cristina Țărnă. Potrivit ei, prin efectuarea acestor controale s-ar putea să se creeze o „perdea de fum” în spatele căreia s-ar putea să aibă loc procedura de transferare, transmite IPN.
Cristina Țărnă susține că în perioada când au avut loc controalele la PA și PCCOCS s-au întâmplat mai multe lucruri legate de Veaceslav Platon, inclusiv audierea lui pe 31 decembrie și cererea autorităților ucrainene de a fi anulată cererea de extrădare a omului de afaceri.
Potrivit ei, cazul fostului șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari este legat, la fel, de un denunț pe care l-a făcut Veaceslav Platon. „Mie mi se pare că prea puțină atenție se acordă legăturii cauzale a tot ceea ce se întâmplă. Dacă vom asista la anularea extrădării și transmiterea lui Platon în Ucraina, s-ar putea să fie asta miza controalelor și dosarului lui Viorel Morari, s-ar putea să fie acea perdea de fum ca să se atragă mai puțină atenție și mai puțină mediatizare pe extrădarea lui Platon”, a menționat fosta vicedirectoare a CNA în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.
Juristul Stanislav Pavlovschi este de părere că dosarul lui Platon este o încălcare continuă a legislației procesual-penale. Potrivit lui, omul de afaceri a fost audiat abia la 31 decembrie, deși el de câțiva ani solicită acest lucru. „În ceea ce ține de extrădarea lui, știm cu toții cum a avut loc și ea este greu compatibilă cu procedura de extrădare care există în lumea civilizată. Puțină lume cunoaște că omul dacă se află pe teritoriul altui stat și el este extrădat, el este extrădat pentru comiterea unei crime corespunzătoare și el poate fi condamnat doar în limita aceasta. Dacă cineva vrea să schimbe calificarea juridică, trebuie din nou de cerut permisiunea din partea părții care a extrădat”, a declarat fostul judecător CtEDO.
Veaceslav Platon este învinuit de fabricarea și punerea în circulație a cardurilor false, în interesul organizației criminale, și spălarea banilor – infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari pe teritoriul Republicii Moldova. El a fost extrădat din Ucraina, cetățean al căreia este. Procesul de judecată prin care a fost condamnat la mulți ani de închisoare a avut loc cu ușile închise.