Balada populară „Miorița” este o capodoperă absolută a folclorului românesc. Alecu Russo plasează balada între capodoperele lumii alături de operele poeților antici Virgilius și Ovidiu. „Pe lângă acești doi creatori de poezie antică, s-a adăugat un al treilea poet. Păstorul câmpurilor și munților noștri, care au produs cea mai frumoasă epopee pastorală din lume: „Miorița”, scrie Russo.
Fiind o expresie exemplară a sufletului românesc, balada „Miorița” a fascinat de la început nu numai pe români, dar și pe străini. Istoricul și publicistul Jules Michelet, traducând-o în limba franceză pentru prima oară în 1854 o consideră „un lucru atât de sfânt și emoționant, încât îți sfâșie inima”, în timp ce savantul austriac Leo Spitze, analizând valoarea ei poetică, o consideră „una din marile creații ale literaturii române”.
Românii – scriitori, esteticieni, filosofi sau folcloriști, studiind o masă de documente poetice populare, au ajuns să demonstreze, că avem de-a face cu o capodoperă, care nu încetează să emoționeze profund și astăzi, atât prin frumusețile sale poetice, cât și prin simbolismele, cu implicațiile lor rituale și semnificative, așa cum afirma și Mircea Eliade.
Tema baladei o constituie o dramă din viața păstorească, petrecută în timpul transhumanței, care umplea odinioară spațiul carpato-dunărean. George Călinescu o consideră unul din miturile fundamentale, care simbolizează „existența pastorală a poporului român”.
Dintr-o perspectivă cronologică, întocmai ca orice fapt cultural, și Miorița are o istorie, dar sintagma „pierdută în negura vremurilor” sau formula „păstoritul ca ocupație de bază a poporului român sunt inoperante sub raport științific. Altfel, spus cultura folclorică românească înfățișează o Mioriță ca pe o marcă, în care ochiul încercat poate vedea doar porțiunea plutitoare deasupra valurilor vremii și, totodată, să străvadă și conglomerația paradigmatică mult mai importantă prin cutume (obiceiuri) și credințe.
Sub acest aspect, o să încercăm în continuare să descriem un scurt sinopsis (nota red.: rezumat) istoric al celebrei opere:
A – variantă din Năsăud, 1794, culeasă de căpitanul Ioan Șincai de la un soldat grănicer din Năsăud.
„O mioară zdrăvioară” (fragment)
Aude-să, Doamne, aude
Peste cel plăiuț de munte,
Un șuier, Doamne, șuier
Că acolo, Doamne,
Sunt numai trei păcurărași,
Doi cei mari
Și-s veri primari,
Unu-i mic și-i străinel,
Acel mic și străinel,
Că la apă l-au mânat,
Până la apă au umblat
Foarte mult l-au judecat
Ca pe dânsul să-l omoară
Oile să i le ee.
B – varianta din Caraș-Severin, 1932, culeasă de Mihail Gregorian, de la Maria Mighiles, din Mehadica.
„Berbecel băluț” (fragment)
„Ce mi-ți cauți râuț?
Or nu ți-o plăcut,
Cum ieu te-am păscut
La livedzuri verdzi,
La izvoară răci?
Berbecu a răspuns la păcurari:
Mie mi-o plăcut!
Verișorii s-or vorbit,
Pe mine să mă taie,
Pe tine să te-omoară…”
C – varianta din Banat, 1930, culeasă de Sabin Drăgoi, din satul Ifteu, Lipova.
Fata de Maior (fragment)
„…Trei turme de oi-u,
Ei mi se duceau
La o fântână lină,
Pe cine-ntâliră?
Pe-o fată de maior,
Cu brâuțu galben.
Ei că o întrebară:
Că care-i place?
Ea din grai grăiră
De cel străinel-u
Că-i mai mititel-u
Și mai frumușel-u.
Acești veri primari
Ei se voroviră
Pe cel străinel-u
Ca să îl omoară…”
D – varianta din Soveja, 1846, culeasă de Alecu Russo, de la un mocan din munții Vrancei.
Miorița (fragment)
„…Măicuța lui zicând:
„Cine-a cunoscut
Cine mi-a văzut
Mândru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Fețișoara lui,
Spuma laptelui;
Mustăcioara lui,
Spicul grâului;
Perișorul lui,
Peana corbului;
Ochișorii lui,
Mura câmpului?“
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Și-i spune curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai,
Pe-o gură de rai,
Iar la cea măicuță
Să nu spui, drăguță,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntași
Brazi și păltinași,
Preoți, munții mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Și stele făclii!”
Profesorul nonagenar, Iulian Albu, din comuna Soveja, care împreună cu soția sa Floricica s-au cufundat asupra operei spune într-un interviu pentru publicația „Lumina”, că singurul loc de pe pământ unde s-a descoperit „Miorița”, este Soveja.
„Fiindcă aici există acest „triplex confinium” (doar la Soveja există graniță triplă) unde s-au întâlnit păstorii din Muntenia, Ardeal și Moldova. De altfel, și basarabeanul Alecu Russo, în sejurul său forțat la Mănăstirea Soveja, afirmă acest lucru. Auzind cântarea de la oltenii din sat, a rămas uimit că lăutarii respectivi erau munteni aduși de Matei Basarab pe moșia mănăstirii din Țara Românească, în 2, 3 valuri în istorie”.
Alecu Russo pomenește în zilnicul său despre petrecerea unde a auzit cântată opera de un mândru voinic din soi de oameni, ce se numesc mocani, adică oameni de la munte. „El cântă tot felul de cântece: și moldovenește, și mocănește, și ardelenește și, în sfârșit, știe de o întoarce și pe struna acelei poeme așa de simplă și nevinovată,așa de dulce și plină de dor și duioșie, ce se cheamă doina”!
„Miorița” are în arsenal peste 150 de traduceri în lume, ea trebuie să străbată lumea și nici într-un caz coronavirus, o emanație o noii ordini mondiale, ce se întrezărește la orizont.
