69% din cadrele didactice din instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal din țară, s-au vaccinat complet anti-COVID-19, iar 72,5% cu cel puțin o singură doză de vaccin, anunță Ministerul Educației, citat de IPN.
Alt personal din educație s-a vaccinat complet în proporție de 59% sau 65,2% per total angajați. În instituțiile de învățământ profesional-tehnic 60,4% din cadrele didactice s-au vaccinat complet, alt personal – 45,8% sau 55 % per total angajați, iar în instituțiile de învățământ superior s-au vaccinat circa 70% din cadrele didactice, alt personal – 41,5% sau 51,7 % per total angajați.
Rata vaccinării cu cel puțin o doză de vaccin constituie în instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal 62,7% printre alt personal, sau 68,8% per total angajați. In instituțiile de învățământ profesional-tehnic, circa 70% din cadrele didactice au fost vaccinate, alt personal – 50% sau 60% per total angajați, iar în instituțiile de învățământ superior: cadre didactice – 69,8%, alt personal – 49,6% sau 58,8% per total angajați.
În cadrul ședinței Guvernului de vineri, premierul Natalia Gavrilița a remarcat că rata de vaccinare, cel puțin cu prima doză, în rândul cadrelor didactice a crescut la aproximativ 70%. Potrivit prim-ministrului, aceasta arată că îndemnurile Guvernului au fost auzite și înțelese de profesori și speră că cifra va crește.