Ungheneanul Mihail Kovali a ajuns să fie cunoscut în Republica Moldova și România datorită numerelor sale de iluzionism și mentalism. În numerele sale spectatorii pot influența show-ul pe parcurs. Programul artistic e bogat. Acesta conține în sine amestecul diferitor genuri ca: mentalism, citirea gândurilor, interacțiune cu întregul public, chiar și numere extremale.
— Cum ai ajuns să faci o carieră de iluzionist? A fost o aspirație din fragedă copilărie sau o pasiune care a apărut pe parcurs?
— Iluzionismul a fost un domeniu care m-a interesat din fragedă copilărie. De la început nu până la nivelul la care aș fi vrut o carieră în domeniul respectiv pentru că după cum știți, studiile mele universitare au tangență cu matematica, fizică. Mai pe scurt, discipline reale. Totuși, scânteia din mine s-a aprins încă în copilărie. Dar cel mai curios este faptul că în copilărie eu niciodată nu eram ales să particip la diferite concursuri sau evenimente. Nu eram luat pe scenă și îmi părea banal asta pentru că acum viața mea este strict legată de scenă. Deci da, aș putea spune că iluzionismul este o aspirație din fragedă copilărie. Un vis de a te ocupa cu ceea ce îți place, care s-a dezvoltat în adolescență și a ajuns activitatea preferată de la maturitate.
— În Republica Moldova, când spui „truc”, majoritatea oamenilor se gândesc la magie. Dumneavoastră vă considerați magician?
— Da, eu știu că oamenii în general, nu doar în Moldova cred în magie, superstiții, clarvăzători dar trebuie să știți că toate astea sunt doar niște înșelătorii. Toți acești oameni care spun că au puteri supranaturale sunt doar niște escroci care, vor să facă bani pe seama naivității oamenilor. Eu nu cred că iluzionismul poate fi considerat o magie, chiar dacă 80% din spectatori cred că e. Iluzionismul presupune multe ore de repetiții, este un spectacol foarte bine regizat și în final presupune încredere în propriile forțe. Eu nu aș spune că mă cred un magician. Poate că voi distruge iluziile unora dar magicieni nu există. Eu doar sunt un iluzionist.
— Prin ce credeți că veți fi amintit peste ani şi ani?
— Întrebarea asta mă face să mă gândesc la planurile mele pentru viitor. De aceea răspunsul va fi vag. Eu vreau ca oamenii să își amintească cine a fost Mihail Kovali și pentru asta voi munci mult. Dar nu o să dau glas planurilor mele, pentru că până pe 24 februarie eu am avut unele scopuri bine aranjate dar după evenimentele din 24 februarie toate au fost date peste cap. De aceea o să mă opresc la a spune doar că oamenii vor rămâne impresionați de ceea ce voi face. Da, toată lumea va afla despre asta deja atunci când lucrurile vor fi făcute. De exemplu, eu chiar și atunci când am fost la „Românii au talent”, nu am spus nimănui despre asta. Emisiunea a fost filmată acum jumătate de an, dar oamenii au văzut-o abia acum și au rămas plăcut surprinși.
— Secretul e o parte esenţială a meseriei dumneavoastră. Ce s-ar întâmpla dacă nu ați mai lăsa loc imaginației în trucurile dumneavoastră?
— În general, cred că dacă ne vom lipsi de imaginație lumea ar deveni mai seacă, mai rece, mai urâtă. Iluzionismul este o artă care necesită precizie și calcul combinate cu inspirație și creativitate. Dacă nu aș mai lăsa loc inspirației nu aș mai fi eu. Nu ar mai fi iluzionismul, ar fi prea monotonă viața.
— Cum credeți, de ce oamenii sunt atât de fascinați de iluzionism?
— Oamenii s-au obișnuit să creadă în magie sau în alte lucruri care nu au explicație pentru ei. Cum ar fi și iluzionismul. Cred că din cauza vieții grele, problemelor, momentelor dificile, oamenii speră la o minune. De asta cred în așa lucruri. Pentru că de obicei, cei care vin la spectacole intră în sală de obicei posomorâți și triști și pleacă cu un zâmbet puternic și o energie uimitoare. Cum am mai spus, oamenii speră la o minune, iar iluzionismul le alimentează sufletele oferindu-le speranța că poate mâine va fi mai bine.
— În urma spectacolelor oamenii încep să creadă în magie, dar dvs.? Credeți în lucruri paranormale?
— Nu. Eu nu cred în lucruri paranormale. Cum am mai spus, eu cred în ore de muncă pentru a crea un număr bun, în creativitate pentru a face ceva nou, în inspirație pentru a avea un amalgam de idei dar în magie nu cred. Și nici în lucruri paranormale. Aici ori e muncă pentru a regiza ceva frumos ori e escrocherie.
— Vin oamenii după un truc să vă întrebe cum e făcut?
— Da. Întrebări din astea sunt foarte multe. Oamenii mereu vin, indiferent că e copil sau adult. Uneori poți fi întrebat chiar și de colegii de scenă cum ai făcut asta. Fapt care te face să te mândrești că ai reușit să faci un număr bun care le place oamenilor. Dar iarăși, oricine nu ar întreba rămâne fără răspuns. Acesta este secretul iluzionistului.
— Pentru dvs., ca om care știe ce se întâmplă în spatele unui număr de magie, mai există bucuria și inocența de a privi un astfel de spectacol, fără să vă gândiți, în timpul vizionării, cum este realizat?
— Eu nu aș putea privi un număr de magie sau iluzionism. Adică, pur și simplu, să stau și să îl privesc. M-aș plictisi dacă aș ști cum funcționează acel număr, iar dacă ar fi ceva nou pentru mine, m-aș gândi doar la faptul cum este regizat. Aș încerca să îmi dai seama ce se ascunde în spatele acelui spectacol. Dar, există spectacole de iluzionism special pentru iluzioniști. Unde vin specialiști foarte puternici și bine pregătiți. Un astfel de spectacol cred că aș privi. Însă, oricum, m-aș gândi în timpul vizionării cum este realizat.
— Ce puteți spune despre experiențele de la „Moldova are talent” și „Românii au Talent”?
— La „Românii au Talent” este o poveste lungă. Eu, de fapt, de 3 ori am fost la acea emisiune, însă doar două ediții cu prezența mea au fost într-un final arătate publicului. Prima dată numărul meu nu a reușit să impresioneze într-atât de mult echipa organizatorică. Totuși, pentru mine participarea la aceste două emisiuni a fost o experiență bună. Chiar dacă pe alocuri cu dezamăgiri, mă bucur că am reușit să particip, că am impresionat jurații și spectatorii. Până la urmă, fiecare apariție sau fiecare show este o altă experiență care mă face mai puternic și mai bun. Pentru că de fiecare dată mă întorc acasă cu dorința de a face ceva și mai bun.
