Analize și cercetări ale comunităților românești de pe ambele maluri ale Prutului, mai exact pe valea râului, au fost făcute de către cercetători români și basarabeni în perioada iulie-noiembrie 2018. Potrivit declarațiilor Paul-Octavian Nistor, director de proiect și cercetător științific II la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, proiectul a vizat 8 localități din Republica Moldova (Lipcani, Costești, Sculeni, Ungheni, Costuleni, Leușeni, Leova, Cantemir) și 6 din România (Rădăuți-Prut, Ștefănești, Bosia-Ungheni, Costuleni, Vetrișoaia, Fălciu), acestea urmând a fi completate cu Albița (România).
Prin aceste cercetări echipa Asociației de Relații Internaționale „Est-Democrația” împreună cu partenerii săi – Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași, Facultatea de Istorie și Filozofie a Univesității de Stat din Moldova și Muzeul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – și-au propus să aducă în dezbaterea publică o serie de probleme: viața comunităților românești în perioada postbelică, la traversarea mai multor etape istorice (comunism, postcomunism), construirea imaginii celuilalt de-a lungul frontierei, dorințele de apropiere, dezvoltarea mijloacelor de cunoaștere reciprocă în diferite perioade istorice, metodele practice de colaborare, rolul ideologiilor și propagandei în formarea imaginarului prezent. Aceeași sursă ne mai comunică că importanța acestei inițiative a apărut din faptul că studiile cu referință la comunitățile de la frontieră sunt destul de puține.
Vă prezentăm câteva concluzii și trăsături parțiale ale cercetării în cadrul proiectului „Memorie, Identitate și Comunitate. Studii de Istorie orală pe Valea Prutului”:
— Au fost selectate persoane din două categorii de vârstă: 40-60 de ani (care în perioada comunistă erau într-o formă de educație sau nu aveau responsabilități majore în societate) și 60-90 de ani (oameni care aveau responsabilități majore în societate). Au fost intervievate persoane cu studii primare/liceale/universitare. Cei fără studii superioare nu au perceput chestiunile de finețe ale regimului (propagandă, ideologie sau nu le-au dat o interpretare complexă) și nu au corelat ceea ce se întâmpla în localitatea de domiciliu cu politica generală a statelor în care trăiau.
— Intervievații cu funcții publice, din Basarabia, de multe ori au avut un discurs diluat („nu știu”, „nu cunosc” sau răspunsuri simple), iar de multe ori au cosmetizat realitatea: opiniile intime, sincere, fiind înlocuite cu opinii corecte politic.
— Unii basarabeni au dovedit reticență, la început sau pe tot parcursul interviurilor, deoarece echipele proiectului erau din România. În acest sens, parteneriatul cu USM și prezența cercetătorilor de la Chișinău, de multe ori a deschis calea unor interviuri mai consistente. Au existat cazuri în care cei din proiect au fost refuzați, deoarece oameni simpli credeau că este un proiect cu nuanță politică și „nu-și doreau probleme”.
— Memoria războiului mondial încă există și se transmite din generație în generație, pe ambele maluri, modelând parțial atitudinile între ruși, români, moldoveni. Veteranii basarabeni ai războiului din Vest au fost puternic valorificați în societate, ca o bază pentru ideologia sovietică. Veteranii români din Est au fost uitați de societatea comunistă din România.
— În cazul basarabenilor, la instaurarea comunismului, pierderile de proprietate la colectivizări și trecerea în sistemul sovietic au fost percepute de unii ca o rană. Alții, care ulterior au aderat la ideologia marxistă și au crezut cu adevărat în statul sovietic, au acceptat mai ușor aceste pierderi.
— Frontiera nu a fost ermetică în perioada comunistă. S-a trecut în ambele sensuri, începând cu anii 60. Regimurile comuniste au permis rudelor să se viziteze, cu unele precauții organizatorice. Fluxul de persoane și informații (televiziune, radiou, cărți neoprotestante) a existat, precum și micul trafic de frontieră, la cote reduse. S-a observat uneori ”umanizarea” frontierei – grănicerii aveau legături cu localnicii, în Basarabia existând și forme educative de colaborare între grăniceri și școli.
— În zonele-târguri, unde adeseori existau și poduri/punți de trecere a apei, s-a păstrat o memorie mai puternică a unei vieți economice vii, din anii interbelici, când cele două maluri se completau armonios. De asemenea, existau multe evenimente comune (nunți, hore, festivaluri populare).
— Pe ambele maluri, religiozitatea a fost mare și s-a păstrat în forme aproape intacte, chiar și în timpul regimului comunist. Deși pe malul stâng al Prutului situația bisericilor a fost mult mai dramatică. Datinile, tradițiile și îndeletniciri populare au fost cultivate cu mândrie, până astăzi.
— Zona centrală a Prutului basarabean (Sculeni-Leușeni) e un spațiu mult mai deschis decât nordul și sudul, care par mai izolate de România. Fluxul de persoane, informații și mărfuri i-au obișnuit pe români și basarabeni cu legături reciproce în zona centrală, iar relațiile sunt foarte firești. În celelalte zone, de multe ori, oamenii încă se mai studiază reciproc și își imaginează doar cum e dincolo. Pe toată linia Prutului au fost întâlniți, în ambele țări, oameni care nu au trecut niciodată Prutul și nici nu au fost/sunt curioși să o facă. La ei, imaginea celuilalt este ușor distorsionată.
— Mulți oameni din localitățile izolate își doresc noi poduri sau forme mai mici de comunicare. Totuși, acolo unde sunt, podurile în sine nu au rezolvat totul. Și zonele cu poduri sunt sărace, iar oamenii vorbesc de necesitatea unor investiții majore (infrastructură, turism, agricultură, mici fabrici etc.). Pentru a rezolva ceva și a ridica zonele de lângă Prut, noile poduri ar trebui să vină la pachet cu investiții locale mai largi și cu înlesniri pentru firme și oameni de afaceri.
— Peste toate realitățile văii Prutului, plutește însă un sentiment de sărăcie majoră. Problemele materiale domină orice alte chestiuni (problema națională, educația, cultura). Există un puternic sentiment de izolare actuală (în istorie, realitatea a fost diferită). Majoritatea tineretului, de pe ambele maluri, e plecat la muncă în Occident, iar viitorul nu pare luminos.
— Ideea de Uniune Europeană este vagă la localnicii din Basarabia, deși cei cu studii superioare își doresc legături cât mai strânse cu UE. Europa pare a fi doar o construcție teoretică, care nu le influențează prea mult viețile cotidiene (cel mult, prin rudele care merg la muncă). Sentimentul pro-românesc e destul de des întâlnit la basarabenii de pe Valea Prutului, adeseori cu forme intense. Dar există și reticențe față de România. În această perioadă a marcării Centenarului românesc, România este percepută prin ideea Unirii și destui basarabeni sunt precauți în fața ei. Românii, din partea dreaptă a Prutului, empatizează cu basarabenii, le cunosc dramele, îi întâmpină mereu cu căldură, dar și ei sunt precauți față de o eventuală unire cu o regiune prea săracă. Ideea „unirii celor două sărăcii” îi cam sperie pe mulți.
— Ideologia și propaganda au avut efecte puternice și pe termen lung, mai ales în Basarabia. Au fost construite artificial imagini ale „inamicului”. Ele acționează și în prezent, distorsionând pe alocuri relațiile dintre cele două maluri.
— Există colaborări timide între comunitățile situate de o parte și de alta a Prutului. Predomină colaborările educaționale, culturale și pe linie administrativă. De fapt, pare că ne aflăm abia la începutul normalizării relațiilor, după decenii de izolare și propagandă.
— România și Republica Moldova ar trebui să colaboreze mai intens și să investească mai mult pe Valea Prutului, mai ales că acolo există o bază demnă de luat în seamă: oameni care au destule solidarități și care își doresc relații comune.
