Maxim, un tânăr de nouăsprezece ani, terminase școala medie din sat. Voia să dea documentele la Academia de Poliție din capitală, să devină polițist ca tatăl lui, Ignat, care lucrează de douăzeci de ani șef de sector în satul natal.
Mama Irina, profesoară de chimie în școala natală, ținea morțiș să dea documentele la Universitatea de Medicină ca și sora lui, Lenuța, care era de acum anul trei. Acum, ajungând acasă de la școală, mama lui îi puse întrebarea: „Totuși unde vrei să dai documentele, la ce facultate, Maxim?”. Maxim zise: „Mamă, eu vreau să depun documentele la Academia de Poliție”.
Irina se aprinse: „Măi băiete! Tu ai să lupți cu hoții, cu bandiții, tu ai uitat prin ce a trecut tatăl tău în viața lui? Vecinii Ion și Anastasia de opt ani nu vorbesc cu noi și se uită urât în partea noastră”. Maxim întrebă: „Dar ce a avut loc atunci, mamă? Eu eram mic și nu am atras atenția la crima de atunci”.
Irina îi povesti: „Într-o seară Ignat venea de la lucru când a auzit țipete de ajutor la casa lui moș Ion și a mătușii Ileana, clar că el nu a trecut pasiv pe lângă casă, a intrat și a rămas șocat, ambii bătrâni erau jos la podea bătuți cu picioarele cu pumnii de băieții vecinilor, Vasile și Vadim. Cereau de la bătrâni banii care i-au agonisit pentru înmormântare. Ignat imediat a sunat la ajutorul lui, Vladimir, să vină urgent la bătrâni acasă. Tinerii au sărit la bătaie la Ignat, dar el era antrenat, i-a pus jos la podea și le-a pus cătușele pe mâini. Vladimir a chemat vecinii să fie ca martori, ei au scris lămurire, băieții au fost duși la sectorul de poliție. Tot atunci seara Ignat a sunat la feciorul lui moș Ion, Nicolae, care lucra în centrul raional la procuratură. Nicolae imediat a venit în sat, până în sat de la centrul raional sunt douăzeci de kilometri, dar Nicolae parcă a zburat, a ajuns timp de zece minute. El era unicul fiu al bătrânilor. Mai întâi s-a dus la sectorul de poliție, a aflat care este situația, s-a dus i-a văzut pe bandiți și mare îi mai era dorința să le tragă o bătaie, dar legea nu-i permitea așa ceva, el le-a spus: „O să țineți voi minte seară aceasta toată viața”. S-a dus apoi acasă, bătrânii erau jalnici, bătuți măr și numai sânge. Văzându-și feciorul, plângeau amândoi ca niște copii mici. Nicolai i-a luat pe ambii și i-a dus la spital, le-a făcut act de expertiză medicală a traumelor, ele erau groaznice: Moș Ion avea trei coaste rupte, capul avea o mulțime de traume, mama Ileana era toată numai vânătăi. Nicolae a doua zi personal s-a apucat de dosarul fraților. A doua zi vecinul Ion a venit la sectorul de poliție să vadă de ce iarăși sunt învinuiți feciorii lui. Era supărat foc și de departe strigă: „Unde vă este șeful? De ce îmi mai învinuiți iarăși băieții?”.
Ignat atunci seara a fotografiat bătrânii, așa cum erau la podea plini de sânge și pe feciorașii lui Ignat cu fețele pline de ură, fiindcă erau prinși în flagrant. Ignat i-a oferit loc să se așeze pe scaun și îi zise: „Liniștește-te”, scoase fotografiile și i le arătă. Ion a privit și a întrebat: „Și acum ce va fi?”. „Băieții tăi sunt dați pe mâna legii, ei vor fi pedepsiți la mulți ani de detenție”.
În timpul acela a sunat feciorul bătrânilor, Nicolae, și spuse: „Tata e grav afectat, are coaste rupte, capul spart și se află în reanimare”. Ignat îi zise lui Ion: „Acum ție îți rămâne să te rogi lui Dumnezeu să nu moară bătrânul, altfel vor fi douăzeci de ani de detenție ori judecați chiar și pe viață”.
Închipuie-ți ce a zis Ion: „Tu, ca vecin, a trebuit să arestezi copii mei? Puteai să-i ocărăști și să le dai drumul, doar suntem vecini”.
Ignat l-a privit mirat și a spus: „Băieții tăi au de acum optsprezece ani, cum de au îndrăznit să între în casa la doi bătrâni, să-i bată măr cu picioarele, să le rupă coastele, să ceară bani pentru discotecă, pentru țigări și băutură? Tu îți dai seama că ai crescut niște bandiți, ori la tine așa ceva nu ajunge? Eu de multe ori i-am iertat, i-am ocărât, i-am mai ținut și închiși și m-am potrivit ție că sunt copii, că nu-și dau sama ce fac, dar văd că ei cu anii s-au făcut și mai răi. Până aici a fost, așa că a trebuit să-i educi corect, școala nu au terminat și din copilărie se ocupă numai de prostii, acum plânge-le de milă”.
Dacă ar fi fost ca Vasile și Vadim să-și ispășească anii de detenție liniștit, ar fi fost cinci ani de detenție, dar ei erau bandiți, în al doilea an au ucis în pușcărie pe un gardian care îi păzea și au mai încasat câte zece ani de detenție. Și în toate, după cuvintele vecinului, e vinovat tatăl tău, el așa și spune: „Dacă nu-i închidea Ignat la sectorul de poliție pe băieții mei, ei acum aveau să fie acasă”.
Maxim a ascultat-o pe mama lui, s-a apropiat, a cuprins-o și a zis: „Mamă, oameni ca tata trebuie societății, eu totuși voi fi polițist”.
A depus documentele la Academia de Poliție, a primit cămin și de la întâi septembrie a început să învețe. Învățătura i se dădea ușor. Ignat se mândrea cu feciorul lui, Irina s-a liniștit, îi trecuse supărarea pe Maxim, așa că totul era bine.
Anii treceau în fuga, la al patrulea an de studii Maxim a întâlnit o fată la ziua de naștere a unui prieten de al lui, prima dată nu-i atrase atenția, dar la un dans lin văzu lângă el o fată foarte drăguță. Îi era interesant că avea părul roșu natural, ochii negri și fața era presărată cu puțini pistrui, care nu o sluțeau, dar dimpotrivă o făceau mai drăguță.
Au făcut cunoștință. O chema Diana și învăța la Universitatea Pedagogică în ultimul an. Din seară ceea au început să se întâlnească, peste două luni au jucat nunta. Cu banii de la nuntă, plus le mai dăduse părinții, au procurat o cameră în cămin. Le era foarte greu, dar erau fericiți, predomina dragostea lor și tinerețea. După doi ani Diana a născut un băiat, dar, spre marea lor scârbă, băiatul s-a născut bolnav, era țintuit la pat.
Cu timpul Maxim a dat examenele la funcția de procuror și a trecut cu succes, salariul era cu mult mai mare și începură să iasă din greutăți. Primise și apartament cu două camere. Diana născuse o fetiță absolut sănătoasă, însă din pricina că Victoraș era bolnav nu putea să iasă la lucru.
Diana era o gospodină extraordinară, totul dovedea, și curat să facă, și bucate la timp și de copii să îngrijească. Observase că de la un timp Maxim tot mai des venea mai târziu acasă, ori pe două-o trei zile spunea că e trimis în deplasare de șeful lui. Nu se îngrijora, dacă așa trebuie, înseamnă că așa trebuie, avea încredere în soțul ei.
Într-o seară, când din nou Maxim se afla a doua zi în deplasare, la ei acasă veni un bărbat, sună la ușă și întrebă: „Aici trăiesc Diana și Maxim Spătaru?”. Diana răspunse: „Da”.
Bărbatul zise mai departe: „Eu sunt Vladimir Pintea, soției mele îi spune Tatiana Pintea. Tatiana și soțul dumitale Maxim sunt amanți de jumătate de an, ei acum sunt la casa de odihnă din Tighina. Sunați și chemați pe cineva să stea cu copiii, iar noi plecăm să-i prindem în flagrant pe hulubași”.
Diana a simțit un gol în suflet, părea că pereții se clatină, peste puțin timp s-a luat în mâini, a sunat la mama ei care trăia cu un etaj mai jos și a chemat-o să stea cu copiii. Cum a venit mama, s-a îmbrăcat și fără să-i lămurească ceva s-a pornit cu Vladimir la Tighina.
Tot drumul Diana a plâns, îi era foarte obijduitor, spre dimineață au ajuns la locul destinat. Vladimir se vede că angajase un detectiv pentru a prinde soția lui împreună cu amantul. La hotel fără nici o problemă s-au ridicat în numărul în care se afla Maxim și Tatiana. Au sunat la ușă, au spus că sunt de la deservirea hotelului. Maxim a deschis ușa, era în pantaloni sportivi fără cămașă. Când a văzut-o pe Diana, s-a pierdut cu firea. L-a privit tristă și calmă și i-a spus: „Îmbracă-te, strânge-ți hainele, cheile de la mașină și haide acasă la copii”.
Tatiana și Vladimir se certau de răsuna hotelul. Maxim a făcut cum a spus Diana, s-au urcat în mașină și până acasă nu au scos nici o vorbă.
Ajunși acasă pe la ora douăsprezece, Diana s-a apucat de trebăluit prin casă. Mama ei a vrut să întrebe ce se întâmplă, însă ea a zis: „Mamă, pe urmă îți voi explica, du-te acum acasă, tata te așteaptă.”
După ce copiii au fost hrăniți, totul pus la locul lor, Maxim se apropie de Diana cu capul plecat, parcă voia să-și ceară iertare de fapta lui, însă Diana l-a oprit și a spus: „Hai să uităm de fapta ta, ceea ce a fost să nu se mai întâmple, noi avem copii care trebuie crescuți și puși pe picioare, la noi a fost o dragoste curată și frumoasă și încă este, noi trebuie să o păstrăm, totul depinde de noi”. Maxim nici nu s-a așteptat la așa cuvinte înțelepte spuse de buna lui soție, a căzut în genunchi în fața ei plângând și jurându-i credință până la moarte.
Din ziua ceea Maxim nu s-a mai dus cu prietenii nici la o petrecere, după ziua de lucru venea acasă, o mai suna pe Diana să întrebe poate trebuie de procurat produse ori altceva și era la timp acasă.
Eugenia Iacobei
