„E o liniște profundă. Și toată această liniște este sfâșiată în răstimpuri de câte un strigăt.”
Situația s-a schimbat foarte mult în Bergamo. Orașul, satele, străzile și parcurile au devenit pustii, oamenii s-au închis în casele lor și ies doar în situații extreme. Copiii nu-și vizitează părinții din frica de a nu îi infecta. Transportul public își continuă activitatea, deservește persoanele care sunt impuse de situație să iasă din casă pentru a merge la serviciu, sau din alte motive întemeiate. Poliția verifică persoanele pe străzi și sunt aplicate sancțiuni contravenționale persoanelor care încalcă regimul de carantină. E o liniște profundă pe străzile cândva animate. Și toată această liniște este sfâșiată în răstimpuri. De sirenele ambulanțelor și de câte un strigăt. E unul sfâșietor, e unul care exprimă durere. E durerea celor care și-au pierdut părinții, rudele, frații și chiar copiii. „În spitale nu mai sunt locuri, iar terapiile intensive sunt devastate de numărul mare al pacienților gravi care necesită intubare urgentă. Unica modalitate de a avea un nou loc în terapia intensivă este – cineva trebuie să moară. O realitate tristă, dar adevărată. Toate cadrele medicale își desfășoară activitatea în condiții extreme, o mare parte din ei fiind infectați. Pentru a ameliora situația critică Protecția Civilă Italiană a început construcția unui nou spital care urmează să fie dat în exploatare în câteva zile.
Din cauza numărului mare de decese, nu mai sunt locuri în cimitire, nu mai încap nici chiar acolo. Nu se mai fac funeralii, oamenii mor singuri în spitale, nu au pe nimeni din cei dragi alături nici la intrare și nici la ieșirea din spital. Cei decedați sunt transportați direct în cimitire, sau în alte regiuni ale țării pentru a fi cremați. Rudelor nu le este permis să îi salute nici pentru ultima dată. Toți rămân blocați în carantină, îngroziți și neputincioși în fața durerii și a morții. Ultima binețe rămâne cea înainte de internare. Sunt internate doar cazurile grave, mulți din cei pozitivi și asimptomatici sunt izolați la domiciliu sub supravegherea medicului. Peste tot se aud doar sirenele ambulanțelor. La fiecare sirenă auzită te trec fiori reci, prea mulți bolnavi, prea multă suferință, prea multă durere. Prea multe victime” ne mărturisește tânărul.
Mai multe detalii citiți în UNGHIUL din 3 aprilie 2020.
