Mariana Golimaz (Plămădeală), născută în satul Curtoaia, raionul Ungheni, ne împărtășește din experiența ei de viață . Cu rădăcini adânc înfipte în tradiții și valori, Mariana ne dezvăluie drumul său din Ungheni până în Italia, provocările și succesele întâmpinate pe parcurs, și modul în care încă își păstrează legătura cu oamenii apropiați, cu oamenii din Ungheni. Cu o pagină online plină de motivație și gânduri pozitive, Mariana Golimaz a devenit un exemplu de optimism și perseverență pentru toți cei care îi urmează cuvintele. Aflați mai multe despre ea și despre proiectele viitoare în interviul ce urmează.
— Povestiți-ne despre dvs.
— Mă numesc Mariana Golimaz (Plămădeală), m-am născut în satul Curtoaia, raionul Ungheni în familia lui Ștefan și Ana Golimaz. Sunt primul copil din familie. Părinții mei sunt oameni simpli la vorbă și la port, dar care au făcut sacrificii multe pentru a ne crește și educa, atât pe mine, cât și celelalte trei surori și doi frați. Ne-au învățat să fim buni la suflet, să avem credință în Dumnezeu la bine și la greu, să muncim și să lăsăm ceva bun și frumos pe unde trecem în lume. Ei ne-au oferit posibilitatea de a avea un rost în viața, de face studii să ajungem oameni cu valori înalte. Copilăria mea a fost cea mai frumoasă și plină de peripeții perioadă a vieții mele. De acolo vine dragostea de satul natal, de tradiții și obiceiuri. Aici mi-am clădit cele mai frumoase valori și am adunat în suflet toate amintirile cu locuri și oameni dragi ce ajung pentru o eternitate. Am studiat la școala din sat până în clasa IX-a, unde datorită profesorilor am îndrăgit arta, poezia, muzica, istoria, sportul și călătoriile. Tot de pe băncile școlii am descoperit pasiunea pentru a scrie poezii, unele fiind publicate la ziarul „Florile dalbe”. În adolescență am început a scrie chiar și unele romane de dragoste inspirate din viață pe care le scriam până noaptea târziu, iar a doilea zi caiețelul meu fermecat colinda jumătate de școală pentru a afla ce urmează mai departe. La fel din dorința de carte și noi cunoștințe – am ajuns ca doi ani de zile în fiecare zi să frecventez școala din satul vecin, Hîrcești, unde am terminat clasa X-a și după care mi-am luat zborul în lumea mare.
— Cum ați ajuns să trăiți în Italia?
— În anul 2009 înainte de sărbătorile de iarnă am primit un colet din Italia de la o persoană dragă sufletului meu pe nume Zina. Pe lângă multe bunătăți și cadouri trimise de ea, în colet era o geantă cu simbolul orașului Pisa-„Turnul de Pisa”. Mi-a plăcut foarte mult această gentuță pe care o purtam cu mare drag, țineam la ea ca la cel mai de preț cadou, iar în mintea mea mă gândeam: „Ce minunat ar fi să vizitez acest oraș frumos din Italia”. Timpul a trecut și în 5 ani s-au schimbat multe în viața mea. Au fost evenimente bune și nu prea bune pentru mine în acea perioadă. Pe lângă un divorț în 2010, am ajuns să muncesc la un serviciu care mi-a deschis multe oportunități și mi-a dat ocazia de creștere personală și profesională în carieră. Toate erau bune, frumoase și la locul lor, deși salariul mic nu-mi permitea de a merge înainte divorțată cu un copil minor, care era pe ultimele trepte de a porni în lume matură și de a face studii în străinătate așa cum visa ea. Atunci am decis că singură nu fac față la toate cheltuielile ce urmează a fi, chiar dacă tatăl copilului mă ajuta cu ce putea, am luat hotărârea de a pleca în străinătate. Mai întâi am plecat la Moscova în Rusia pe o perioadă de 6 luni, unde am avut parte de experiență de viață, pentru a descoperi o țară nouă cu o cultură diversă și un nou sistem. Din cauza climei friguroase am revenit acasă și am avut alte tentative de a mă reintegra în câmpul muncii în țara mea. Fără un succes de a găsi serviciu cu salariul adecvat pentru a acoperi cheltuielile ce erau atunci în Moldova, am fost ajutată de prietena mea Zina (cea de care povestisem mai devreme) și așa am ajuns în Italia. În martie 2015, am ajuns să văd acel oraș frumos și misterios, pe care cândva visam să-l vizitez. De aici a început viața mea în Italia. Nu mi-a fost deloc ușor, dar mereu am avut ocazia să învăț ceva nou, să cunosc oameni diverși, să-mi fac munca cu demnitate și bun simț. O nouă cultură, o nouă țară, o nouă limbă a fost o provocare grea pentru mine de a-mi șlefui caracterul și ambiția de a merge înainte pentru a-mi realiza scopul propus. Cel mai greu a fost dorul și lipsa fetiței mele dragi care mă sufoca în serile lungi și triste, înțelegeam că dacă nu fac eu sacrificii altcineva nu va face nimic în locul meu. Timpul liber l-am dedicat studiilor, picturii, broderiei cu mărgele, lecturii și scrierea poeziilor. Asta mă face să mă echilibrez de stres și să-mi găsesc armonia în suflet. Gestionarea corectă a resurselor mele mi-a oferit posibilitatea de a călători prin lume în așa țări ca Italia, Franța, Spania, Tunisia, Portugalia, Israel și Bosnia Herțegovina – asta m-a ajutat să trec mai ușor peste toate provocările oferte de soartă.
— Care au fost principalele provocări și succese pe parcurs?
— Pe parcursul vieții mele am avut parte de multe realizări și succese frumoase. Mereu m-am considerat o norocoasă și am știut că cineva acolo Sus mă iubește. Ce ține de alte studii am studiat în Chișinău la liceul „Vasile Alecsandri” clasa XII-a, apoi a urmat facultatea de Psihologie și Psihopedagogie la Universitatea de Stat „Ion Creangă”, specialitate asistență socială, masteratul specialitatea Consilier Psihologic la Universitatea de Stat. Am făcut diverse cursuri recunoscute regional și internațional, precum „Practitioner Coach – Diploma” la Noble Manhattan Moldova, cursuri de recalificare în domeniul psihologiei, Art-terapie, Neurografică, NLP și dezvoltare personală recunoscute în Ucraina, Italia, Rusia și România. Aceste cunoștințe mă ajută în timpul liber de a practica consilierea psihologică cu persoane ce au nevoie de ajutorul meu în diferite situații dificile ale vieții. O altă undă de succes a fost în perioada când activam în calitate de specialist principal la Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului, sector Buiucani, din orașul Chișinău. Aici în martie 2012 am organizat prima lansare de poezie cu titlul „De dragul tău”, unde a fost expusă și o mică parte din lucrările mele cu mărgele în incinta bibliotecii „Târgoviște” cu care aveam o frumoasă colaborare pe atunci. Am organizat activități diverse, seminare așa ca „Toată lumea e un teatru și ca teatrul suntem noi”, unde au fost invitați de onoare ca actrița mea dragă Dina Cocea și interpreta Victoria Lungu. În cadrul centrului „Eurica”, unde am activat ca pedagog organizator, am aranjat un colțișor a centrului în stil tradițional- „Casa mare”- pentru a păstra tradiția și obiceiurile neamului nostru. Cu ajutorul copiilor am realizat concerte, șezători și am pus în scenă secvențe din teatrul „Casa mare” de Ion Druță, „Chirița din provincie” de Vasile Alecsandri și altele. Mereu am învățat copiii să iubească tradiția, obiceiurile și cultură noastră românească. Asta a fost cea mai productivă și frumoasă activitate a vieții mele deoarece am avut ocazia să las o urmă de frumos generației care vine.
— Cum v-a influențat raionul Ungheni și cum păstrați legătura cu această comunitate?
— Raionul Ungheni pentru mine semnifică acasă. Eu chiar dacă am colindat o lume întreagă s mereu gândul îmi este acolo, la satul meu Curtoaia. Acolo unde este mama, tata, unde este copilăria mea hoinară uitată pe colinele satului. Unde sunt plăcinte calde, rumene și gustoase în vatra hornului făcute de mânuțele muncitoare ale mamei mele. Pentru mine Ungheniul e o mândrie, e ceva care îmi face sufletul să vibreze, mereu am întâlnit aici oameni gospodari și dornici de muncă, oameni care au ce lasă în urma lor peste decenii. Pentru viitor am unele proiecte foarte frumoase și utile care sper cu ajutorul Domnului să le pun în practică. Un vis măreț ar fi că să mă întorc cândva acasă și să-mi fac o căsuță în stil tradițional ca-n povești acolo la „agarod la tata” unde în zorii dimineții să văd tot satul și toate văile ce duc spre râul Ichel, să văd cum răsare soarele și cum apune pe meleagurile dragi sufletului meu.
Va urma.
