Pentru Mariana Golimaz, poezia nu este doar o formă de expresie, ci o călătorie a sufletului, un drum al recunoștinței și al iubirii. Stabilită de mai mulți ani în Italia, dar cu inima mereu legată de meleagurile natale, autoarea a lansat recent 5 volume într-un eveniment deosebit cu un generic la fel – „Toamna sufletului meu”. Lucrările adună în paginile sale roadele unei vieți trăite cu intensitate și credință. Mariana Golimaz ne vorbește despre inspirație, dor, vindecare și despre misiunea omului de a lăsa ceva frumos în urma sa.
„Pentru mine, toamna nu înseamnă sfârșit, ci împlinire”
— Cum a apărut ideea cărții „Toamna sufletului meu” și ce semnificație are acest titlu pentru dumneavoastră?
— „Toamna sufletului meu” nu este doar o carte, ci face parte dintr-un drum mai lung al inimii mele — un șir de cinci volume de poezie: „La poarta viselor uitate”, „De dragul tău”, „De dor și dragoste pentru tine”, „Acolo unde mă așteaptă dorul” și „Am adunat comori în ceruri”. Toate aceste volume sunt unite printr-o temă comună — trăirea sinceră, iubirea, dorul, copilăria, recunoștința și căutarea de sens. Acest volum este roada muncii și a dăruirii de o viață, adunând în el experiențe, sacrificii și trăiri din anul 1990 până în prezent. Este cărarea mea spre lumină — o sărbătoare a sufletului, în care adun roadele unei munci îndelungate și ale unei inimi care a iubit, a plâns, a sperat. Urmează cea de-a șasea carte, care va încheia acest ciclu tematic. Pentru mine, toamna nu înseamnă sfârșit, ci împlinire. Este anotimpul când sufletul își numără roadele și mulțumește Cerului pentru fiecare frunză căzută și pentru fiecare vis care a înflorit.
„Frumusețea adevărată vine din curățenia inimii”
— Care sunt temele principale abordate în această lucrare și ce mesaj doriți să transmiteți cititorilor?
— Temele cărții sunt ancorate în viață — iubirea, dorul, copilăria, părinții, locurile natale și valorile care ne fac oameni. Sunt poezii care ating rădăcina sufletului, acele amintiri simple, dar pline de lumină, care ne definesc și ne leagă unii de alții. Mesajul pe care vreau să-l transmit este că frumusețea adevărată vine din interior, din curățenia inimii. Să nu uităm niciodată de unde am plecat, cine ne-a crescut și cât de prețioase sunt rădăcinile noastre.”
„Poezia este felul meu de a vorbi cu Dumnezeu”
– Cum rezonează experiențele personale cu versurile și poeziile incluse în volum?
— Eu scriu din suflet pentru suflet. Fiecare vers poartă o parte din mine — o amintire, o rană, o bucurie, o iertare. Nu scriu doar cu mintea, ci cu inima. Poezia mea e trăire curată, e respirația sufletului meu pusă în cuvinte. Tot ceea ce am așternut pe hârtie este trăit, simțit și dăruit cu sinceritate. Poate de aceea cititorii se regăsesc atât de mult în ele — pentru că sunt scrise cu adevăr.
— Ce rol joacă poezia în procesul dumneavoastră de auto-descoperire și vindecare?
— Poezia este pentru mine o formă de terapie. Prin ea îmi vindec dorurile, îmi regăsesc liniștea și sensul. Este felul meu de a vorbi cu Dumnezeu și cu oamenii, de a lăsa o urmă de lumină acolo unde cuvântul ajunge. Scrisul mă ajută să înțeleg cine sunt, de unde vin și încotro merg. Prin poezie, nu doar mă descopăr, ci și dăruiesc — un gând bun, o emoție, o speranță.
„Ești omul nostru, cel care trimite dorul și emoțiile prin cuvânt”
— Cum a fost primită cartea de către publicul din diaspora italiană și ce reacții v-au impresionat cel mai mult?
— Cartea a fost primită cu multă emoție și căldură. Mulți cititori din diaspora italiană mi-au scris că s-au regăsit în versurile mele, că au plâns citind și că au simțit dorul ca pe o rană frumoasă. Unul dintre cele mai emoționante mesaje pe care le-am primit a fost acesta: „Ești omul nostru, cel care trimite dorul și emoțiile prin cuvânt.” Pentru mine, această reacție a fost cea mai mare răsplată.
„Nu luăm nimic cu noi, în afară de desaga sufletului”
— Ce înseamnă pentru dumneavoastră să lăsați „ceva bun și frumos pe unde trecem în lume”?
— Cred cu tărie că schimbarea începe cu mine. Încerc să văd mereu partea bună și frumoasă din om, pentru că lumea are destulă durere — dar niciodată destulă lumină. Prin ceea ce scriu, vreau să le amintesc oamenilor că suntem doar în trecere pe acest pământ. Nu luăm nimic cu noi, în afară de desaga sufletului, în care adunăm iubirea, bunătatea și amintirile frumoase. La poarta Domnului nu ne va întreba ce am avut, ci ce am lăsat. De aceea, vreau ca prin scrisul meu să las ceva bun și frumos — o emoție, o amintire, o bucurie care să rămână în inimile celor care m-au întâlnit. Cât timp vom trăi în amintirea oamenilor, nu vom fi niciodată uitați.”
