A avut o copilărie la limita sărăciei, dar şi-a jurat că va face imposibilul să îşi schimbe destinul. Începutul a fost greu: tânăra care lucra hamal la fabrica de ceramică, acum este proprietara unui centru de agrement de top, cu o denumire interesantă – „Magadan”. Faceţi cunoştinţă, Maria Postolachi – una dintre primele femei de afaceri din oraşul Ungheni.
— Unghenenii vă cunosc drept una dintre cele mai prospere femei de afaceri din regiune. Ne spuneţi în ce familie aţi crescut, la ce şcoală v-aţi format, unde aţi activat?
— Sunt născută în Ungheni, într-o familie cu şase copii. Mama a rămas văduvă la 38 de ani şi s-a străduit să ne dea tot ce a avut mai bun. Am absolvit fosta şcoală nr. 2 din oraş şi apoi am plecat la studii în Chişinău. Perioada de studenţie nu a durat mult, căci am fost nevoită să mă întorc acasă, să o ajut pe mama. Ne era foarte greu. De la 15 ani m-am angajat hamal, la fabrica de ceramică. Însă mama a insistat să îmi găsesc un alt serviciu, pentru că era o muncă istovitoare. Din păcate, nu am studii superioare, deşi am învăţat bine. Am vrut apoi să devin contabilă, dar la fel, am renunţat. Cu părere de rău, studiile începute nu au fost terminate, de aceea am insistat mult ca ai mei copii să fie cu diplomă de licenţă. Mi-a plăcut să muncesc, să câştig bani, doar astfel voi avea ce îmi doresc. Când am plecat în Rusia la muncă, aveam vreo 18 ani. Am activat şi la Secţia cultură, casieriţă, la ÎM „Apă-Canal”, într-un magazin – şefă a secţiei parfumerie. Am fost şi în România, unde m-am ocupat cu bişniţa.
— Sunteţi la fel de aventurieră şi în business?
— Eu nu sunt persoana care să stea locului. Aşa e caracterul meu. Vreau ceva nou, chiar dacă am făcut reparaţie într-o încăpere, deja mă gândesc cum să îmbunătăţesc restul sălilor.
— Dintr-o construcţie simplă – o cafenea – aţi dezvoltat un ditamai centru de agrement, cu terasă, bar, discotecă, restaurant, care e în topul preferinţelor unghenenilor. De la ce aţi început?
— Terenul pe care am construit primul local, un bar în centrul oraşului, a fost dobândit cu greu. Auzisem că Primăria Ungheni scoate la licitaţie publică mai multe terenuri, cu condiţia ca să fie amenajate şi staţii auto. Mă gândeam să construiesc un magazin de haine, dar a ajuns să fie o cafenea. Am luptat pentru acest loc. Împreună cu soţul am construit încăperea. Eu îi mulţumesc fostului primar, Vitalie Vrabie, care a încurajat businessul, mai ales femeile în afaceri. La acea vreme erau puţine femei implicate în acest domeniu. Fiind una dintre primele antreprenoare, am simţit deseori priviri şi vorbe nu prea plăcute la adresa mea. Nu am dat atenţie, am mers ferm înainte, pentru a-mi realiza scopul.
— Cum a apărut „Magadanul” la Ungheni?
— Iniţial s-a numit „Luci-2000”, dar această denumire nu a avut priză la public. Cei care îşi dădeau întâlnire în localul nostru spuneau: „Ne vedem la Magadan”. Această denumire are legătură cu porecla primită după ce ne-am întors de la muncă din Rusia, din oraşul Magadan. Mereu am visat să am un centru de agrement şi iată că de când activăm, această denumire a devenit un brand.
— Împărţiţi cu soţul acelaşi loc de muncă. Cât de uşor interacţionaţi?
— Nu e simplu. Discutăm orice detaliu, uneori mai aprins, dar ajungem la compromis. Eu mă ocup de partea organizaţională, el de cea tehnică.
— În ce direcţii vă gândiţi să evoluaţi?
— De 20 de ani sunt în domeniu şi nu am obosit, asta îmi place. Scopurile mele nu se mai termină. Am energie încă pentru multe alte activităţi, însă deocamdată aleg să continuu în direcţia aleasă. Nu văd sensul ca în Ungheni să mai deschid vreun local. Facem reparaţii, schimări, înnoim, acordăm atenţie organizării diferitor activităţi tematice, în special, cu tinerii. De fapt, cu tineretul mai iniţiez discuţii despre situaţia din ţară, despre studii, vicii. Îi încurajez să se angajeze.
— Când v-a fost cel mai greu?
— Nu pot să spun că acum trăim cele mai bune timpuri. A fost şi mai bine. Avem clienţi, dar sunt mai puţini, în comparaţie cu alte perioade, pentru că ţara nu are cetăţeni. Degeaba agenţii economici construiesc magazine mari, dacă oamenii pleacă.
— Cum vă menţineţi în top?
— Atragem atenţie la curăţenie şi calitatea produselor care sunt servite. Pun accent pe mâncarea sănătoasă. Nu gătim în ulei. Avem clienţi care de ani de zile vin la noi. Dacă un client ne vizitează de câteva ori, barmenul ştie deja ce fel de cafea bea, ce gusturi are. Am angajaţi care lucrează de 19 ani, de când am iniţiat afacerea. Sunt exigentă cu ei, mereu verific bucătăria, localul.
— Ce credeţi despre femeile care nu sunt încadrate în câmpul muncii?
— Niciodată nu le-am înţeles. E important să ai banii tăi, să fii independentă. Femeia care câştigă banii săi, are un loc de muncă, e una deşteaptă.
Acest articol este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundaţia Est-Europeană şi Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanţat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia Programului.
