Margaret Thatcher sau „Doamna de fier” așa cum mai e cunoscută, a fost cea mai autoritară femeie din lume timp de 10 ani. Aceasta a demonstrat, că este puternică, dar și onestă, capabilă să-și demonstreze oricând încăpățânarea, dar și să intre în situația adversarului, ambițioasă, dar și deseori rece la cele din jur.
Urcușul său lent, dar pas cu pas spre putere, a început dintr-un mediu, din care acest lucru era de necrezut și, practic fără sorți de izbândă. Ea a făcut imposibilul: fiica unui proprietar de magazin modest și nepretențios, crescută într-o casă fără apeduct, a avut curajul și nebunia să năvălească peste cetatea trainică a puterii bărbătești și să devină prim-ministru al Marii Britanii.
Clarviziunea și concentrarea asupra scopurilor propuse i-au ajutat Margaretei să ajungă liderul partidului conservator britanic Tori, iar ambițiile de care a dat dovadă i-au permis să rămână la putere mai mult decât unui oarecare alt lider din secolul al XX-lea. Devenind prima femeie prim-ministru în istoria Marii Britanii, cum și era de așteptat, a realizat nu prea multe, confruntându-se cu o sumedenie de obstacole – rezistența firească față de un lider – femeie. Dar, cum s-a dovedit ulterior, M. Thatcher, valorificând creativ legea, a izbutit să facă cu mult mai multe lucruri decât cei 3 predecesori ai săi (Eduard Heath, Harold Wilson, James Callaghen) luați împreună. Ea cârmuia mai repede și mai efectiv, decât ar fi putut să-și închipuie oricare dintre adepții sau adversarii săi, pentru că, corabia economiei naționale se scufundă cu o viteză uimitoare.
Thatcher a venit la putere cu o filozofie bazată pe critica guvernanților și cu o atitudine foarte pragmatică față de evenimentele care aveau loc. Majoritatea dintre birocrații „vechi” o urau, dar și se temeau de ea și aceasta, pentru că a îndrăznit să fie altfel decât ceilalți. A împrumutat un citat în acest sens, de la președintele SUA, Abraham Lincoln (atitudinea ei față de parlamentari): „Nu puteți să-i împuterniciți pe cei slabi, slăbindu-i pe cei puternici… Nu puteți să ajutați oamenii, permanent făcând în locul lor ceea ce ei ar fi trebuit să facă singuri”. Thatcher pe parcurs s-a ținut de cuvânt.
Încă din copilărie tatăl ei îi repeta întruna, că totul va fi cât se poate de minunat, numai dacă ea nu va fi ca toți ceilalți. Tatăl, Alfred Rolerts, întreprinzător și activist local, implanta zi cu zi doctrina independenței în conștiința fiicei sale. „Doar cei care nu se aseamănă cu nimeni pot conduce masele, ceilalți merg oriunde după ei. Niciodată să nu mergi după mulțime, este bine să faci să meargă ea după tine”, spunea la acel timp. Tânăra Margaret, înarmându-se cu povața înțeleaptă a tatălui ei, a devenit lider, pe care omenirea îl va admira încă multă vreme. Chiar în prima zi, când câștigă alegerile și este numită în postul de prim-ministru, Thatcher avea să spună: „Anumea ceea ce am deprins de acasă, într-un orășel mic și cu o locuință modestă, mi-a ajutat să obțin victoria la aceste alegeri”.
Niciun premier britanic niciodată nu a nimerit în atâtea situații fără ieșire, cum i s-a întâmplat „doamnei de fier”. Dar ea a putut să ocolească toate greutățile apărute în cale. I se subordona totul, inclusiv și ceea ce altădată ținea doar de competențele bărbaților – eroi. Cât de greu i-ar fi fost, în public – întotdeauna – ținea spatele drept și capul sus. Într-o situație ar fi spus: „Niciodată nu am să-mi plâng destinul în fața cuiva”. Și nu l-a plâns – Niciodată. Airi Niiv, fost conducător în cabinetul Thatcher, spunea despre ea: „Demnitatea personală – iată calitatea ei cea mai importantă”.
Această personalitate – femeie s-a condus în viață de principiul „scop și orientare” și acum în fiecare clasă din orice instituție de învățământ se pot auzi cuvinte de genul: „Da, tu tânără, desigur poți să tinzi spre poziția de prim-ministru, adică ceva asemănător, cum a făcut și Margaret Thatcher”.
Ulterior în liderismul european au mai apărut femei-conducători de stat, comparație relativă cu „doamna de fier” a Marii Britanii: Angela Merkel (Dorothea) – cancelarul Germaniei, Delia Grybanskaite – președintele Lituaniei, Kolinda Graber Kitarovic – expreședintele Croației ș.a. Oare acest popor de pe ambele maluri ale Prutului e în stare să ridice o astfel de femeie – lider, sau dacă a apărut tagma bărbaților tăbărăsc asupra ei, așa cum se procedează în campania electorală curentă din R. Moldova. Nu este politicos, nici etic din partea lor (a noastră).
