Majoritatea copiilor cu dizabilități din țară nu frecventează grădinițele, deoarece instituțiile preşcolare nu au infrastructuri accesibile pentru micuții cu probleme locomotorii şi nici specialişti calificați pentru a-i ajuta pe cei cu cerințe educaționale speciale. Ministerul Educației recunoaşte că procesul incluziunii educaționale a început doar în instituțiile şcolare, însă dau asigurări că în prezent instituția elaborează programe de educație incluzivă şi pentru instituțiile preşcolare.
Soții Vieru din satul Ratuş, raionul Criuleni ştiu foarte bine ce înseamnă o grădiniță neadaptată pentru copiii cu probleme locomotorii. Fetița lor, Marcela, este diagnosticată cu paralizie şi se deplasează foarte greu. Marcel, tatăl, spune că a trecut prin diferite dificultăți atunci când şi-a înscris fetița la grădiniță. Inițial, copilul a frecventat grădinița din Ratuş, însă nu stătea toată ziua acolo, din cauză că în instituție nu exista un specialist calificat, numit „cadru didactic de sprijin”. Directoarea grădiniței recunoaşte că în instituție nu este un astfel de educator, pregătit special ca să-i ajute pe copiii cu dizabilități, dar spune că dacă Marcela ar fi fost lăsată în instituție pentru toată ziua, era necesar ca acolo să se afle și mama ei. „Doamna dădacă este în vârstă şi de fiecare dată o ducea pe Marcela pe brațe la activitate. Nu avem specialişti care să se ocupe în mod special de această categorie de copii”, explică Vera Negură, directoarea grădiniței din Ratuş.
Grădinițe cu infrastructuri neadaptate
Tatăl fetiței spune că atunci când grădinița din Ratuş urma să fie reparată, el a încercat să-și înscrie copilul la grădinița din Drăsliceni, localitate din aceeaşi comună. Potrivit lui Marcel Vieru, directoarea instituției, Olga Guzun, a refuzat să primească fetița, motivând că nu sunt locuri disponibile și că instituția nu ar fi adaptată.
În anul de studii care a trecut Marcela Vieru nu a mai frecventat grădinița, familia mutându-se, temporar, în raionul Ungheni. Marcel Vieru spune că au fost nevoiți să plătească un pedagog ca să o instruiască la domiciliu pe Marcela pentru a o pregăti de şcoală. „Nu ştiu cu ce fel de educaţie incluzivă se laudă statul, atât timp cât copiii cu probleme locomotorii nu pot merge la grădiniţă. Intelectual, fetiţa mea este perfect sănătoasă, doar că are probleme de mobilitate”, adaugă bărbatul.
Andrei Brighidin: „Copiii cu dizabilități trebuie să fie pe picior de egalitate cu ceilalți semeni”
Reprezentanții Ministerului Educației (ME) recunosc că, inițial, educația incluzivă în grădinițe a fost neglijată, instituția concentrându-se pe ciclul gimnazial. Viorica Marț, consultantă superioară din cadrul Direcției învățământ preuniversitar de la ME, argumentează că educația incluzivă a început în şcoli atunci când a demarat dezinstituționalizarea copiilor cu dizabilități, adică scoaterea lor din școlile-internat și integrarea în gimnaziile și liceele obișnuite. ”În aceste instituţii rezidenţiale erau doar copii de vârstă şcolară, iată de ce incluziunea s-a axat iniţial pe şcoli, iar grădiniţele au fost lăsate. Acum lucrăm la un program de includere a instituţiilor preşcolare în acest proces, avem și un exemplu în acest sens, iar o grădiniță cu practici incluzive puteți găsi în oraşul Orhei. În luna decembrie anul trecut, în instituţiile preşcolare din țară deja activau 42 de cadre didactice de sprijin”, spune reprezentanta ME.
În opinia lui Andrei Brighidin, membru al Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalității, autoritățile ar fi trebuit să înceapă procesul de incluziune educațională de la grădiniță și nu de la școală. „E o abordare greşită să incluzi mai întâi ciclul gimnazial şi pe cel liceal, fără ca să fie luat în considerare învățământul preşcolar. Anume la grădiniță se pun bazele schimbării de atitudini. Copiii cu dizabilități trebuie să beneficieze de dreptul la educație, fiind pe picior de egalitate cu ceilalți semeni. Aici un rol deosebit îl au autorităţile publice locale, care trebuie să asigure buna funcţionare a instituţiilor preşcolare. Însă, deseori, barierele puse părinţilor şi acestor copii nu sunt de ordin financiar, ci ţin de atitudine”, precizează Andrei Brighidin.
Acum şase ani, Republica Moldova a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, document prin care statul şi-a asumat angajamentul să respecte drepturile copiilor cu nevoi speciale. Convenția prevede că statele semnatare vor lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că minorii cu dizabilități se bucură pe deplin de toate drepturile şi libertățile fundamentale ale omului, în condiții de egalitate cu ceilalți copii.
Notă:
Din Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi
Incluziune socială – ansamblu de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sportului, ocrotirii sănătăţii, informării şi comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, precum şi din alte domenii destinate integrării persoanelor cu dizabilităţi în societate.
Publicaţie realizată în cadrul proiectului „Eforturi consolidate ale mass-media în promovarea drepturilor omului şi diversităţii”, implementat de Asociaţia Presei Independente, cu suportul proiectului ”Susținerea Instituțiilor Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Omului (INPPDO), conform recomandărilor Comitetelor Convențiilor ONU și Revizuirii Periodice Universale (UPR)”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD) și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.
