Președintele Maia Sandu va veni săptămâna viitoare cu soluția privind depășirea impasului politic în care se află Republica Moldova. Șeful statului nu va desemna săptămâna aceasta un candidat la funcția de prim-ministru și așteaptă ca deputații să-și ia un angajament public că un eventual candidat propus la șefia Executivului nu va fi votat în Legislativ, informează IPN.
„Voi veni cu soluția pe care o consider potrivită pentru această situație săptămâna viitoare, să vedem dacă până atunci obținem un angajament public de a declanșa alegerile anticipate pe această cale, prin nevotarea de 2 ori în Parlament a candidatului la funcția de prim-ministru”, a declarat președintele Maia Sandu în timpul emisiunii Punctul pe Azi de la TVR Moldova.
Președintele Republicii Moldova insistă pe declanșarea cât mai grabnică a alegerilor parlamentare anticipate și spune că ideea unui Guvern anticriză nu este o soluție, întrucât fără sprijin politic în Legislativ, Executivul nu-și va putea onora angajamentele asumate în fața cetățenilor.
„Un guvern funcțional este cel care este sprijinit de o majoritate. Un Guvern anticriză trebuie, în primul rând, să ajute cetățenii pe plan sanitar, economic, cum să ajute cetățenii un Guvern care nu are sprijin în Parlament, dacă nu poate face schimbări în legea bugetului? Fermierii așteaptă alocații din buget, un guvern care nu are sprijin în Parlament nu poate să vină cu ajutoare pentru întreprinderile mici și mijlocii”, a menționat șeful statului.
Maia Sandu spune că așteaptă din partea deputaților votarea documentului propus de Partidul Acțiune și Solidaritate prin care parlamentarii își asumă responsabilitatea de a nu-l susține de două ori consecutiv pe candidatul propus de șeful statului, declanșând astfel alegeri parlamentare anticipate.
„Este de datoria noastră să le oferim oamenilor posibilitatea să-și aleagă în cadrul unui proces electoral corect, transparent, deputații. Și deja deputații aleși în acel parlament vor trebui să creeze o majoritate și, respectiv, să susțină un guvern”, a spus Maia Sandu.
Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate propun aprobarea unui hotărâri de Parlament prin care aleșii poporului se angajează să nu asigure cvorum în cadrul ședințelor plenare la care va fi examinat subiectul privind aprobarea programului de activitate al Guvernului și acordarea votului de încredere pentru următorul Executiv.