Dacă nu vor exista procurori independenți, bine pregătiți, și dacă nu vor exista judecători care să emită decizii conforme legii, corupția va continua să crească. Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, fostul premier Maia Sandu, a declarat, în cadrul unui interviu video acordat Agenției de Presă IPN, că anume din aceste considerente guvernul precedent a insistat pe reforma justiției și pe numirea unui procuror general independent.
Maia Sandu a menționat că fostul executiv a început cu această reformă deoarece corupția este impedimentul principal în dezvoltarea țării și este un obstacol în calea reformării tuturor domeniilor. Încă în calitate de ministru al educației, spune politiciana, a încercat să implementeze reforme, însă în momentul în care banii statului se fură, acest lucru a fost imposibil. Or, banii furați, inclusiv din sistemul bancar, puteau fi investiți în educație. Și aceasta pentru că astăzi este important să fie pregătiți profesori buni și sunt necesare condiții. În opinia sa, pentru rezolvarea problemelor în educație, dar și în domeniul sănătății, în infrastructură, este nevoie de a opri „robinetele prin care se fură banii publici”. De asemenea, este nevoie de a transmite un semnal că actele de corupție se pedepsesc.
Fostul premier susține că executivul pe care l-a condus a transmis acest mesaj foarte clar și a vorbit despre anumite scheme existente, acestea fiind oprite temporar. Lidera PAS spune că, poate dacă schemele ar fi fost stopate pentru cel puțin un an, efectul ar fi fost resimțit la nivel de țară. Și pentru că nu cabinetul de miniștri este cel care trebuie să prindă hoții și corupții, s-a recurs la acea asumare de răspundere pentru modificarea Legii procuraturii. S-a dorit un procuror general independent, care să lupte împotriva corupției.
„Chiar dacă acest guvern încearcă să se joace de-a reformele, mesajele comunității internaționale sunt foarte dure și foarte clare. Nu pot să vină și să mai manipuleze, și să vândă ceea ce nu este reformă. Și noi, și societatea, o să insistăm și o să informăm oamenii – trebuie să ajungem să reformăm justiția. O să dureze ceva timp, dar e important să reformăm acest domeniu”, a mai spus Maia Sandu.