În preajma sărbătorilor de iarnă, membrii Centrului Raional de Creație a Copiilor, Ungheni au oferit un spectacol de zile mari. Pe rând, ansamblurile folclorice „Sălcioara” și „Floare de Dor”, ansamblul de dans popular „Cimbrișorii”, studiourile „Spiridușii” (teatru), „Meloritm” (muzică) și „Amicii” (dans modern), precum și teatrul etno-folcloric „Vatra” au dat glas iernii – prin dans, colinde, urături vechi și momente pline de autenticitate. Un punct aparte al spectacolului l-a constituit prezentarea de modă „Design vestimentar”, care a completat seara cu creativitate și culoare, demonstrând că talentul copiilor se exprimă în multe forme.
Spectacolul a fost constituit din două părți. În prima parte au evoluat copiii studioului de teatru „Spiridușii”, condus de Jana Bejenaru, cei ai studioului de dans modern „Meloritm”, condus de Vasile Listru, și studioul de dans modern „Amicii”, condus de Svetlana Budac, care au încântat publicul cu evoluările lor spectaculoase. „Studioul «Spiridușii», pe care îl conduc cu mult drag, este mereu gata să iasă pe scenă pentru a aduce magia sărbătorilor prin cuvânt și roluri captivante. Sper că ne-a reușit să transmitem aceste emoții publicului, acum, în prag de sărbători”, a spus Jana Bejenaru, specialistă la Centrul Raional de Creație a Copiilor, Ungheni.
Un punct aparte al spectacolului l-a constituit prezentarea de modă „Design vestimentar” (coordonatoare Larisa Chiriliuc), care a completat seara cu creativitate și culoare, demonstrând că talentul copiilor se exprimă în multe forme. „Fiecare costum ascunde o poveste, fiecare costum ascunde o idee, o dorință, iar micii creatori au demonstrat că imaginația lor nu are margini”, a menționat Viorica Mazuric, directoarea Centrului Raional de Creație a Copiilor, Ungheni.
Micii artiști, îndrumați de specialiștii centrului, au dăruit publicului emoții frumoase, speranță și încântare, demonstrând că sărbătorile de iarnă au un farmec aparte. „Ne-a plăcut enorm atmosfera redată de acești copii talentați, precum și buna organizare a acestui spectacol. Pentru noi, în calitate de părinți, punctul culminant a fost, desigur, momentul de dans al fetiței noastre. Este o mare mândrie să o vedem implicată în astfel de evenimente frumoase, iar faptul că am fost prezenți cu toată familia a făcut seara mai specială. Alături de noi a fost și bunica, care a venit din sat pentru a nu rata această ocazie”, a spus Doina, locuitoare a municipiului Ungheni.

Nelipsite au fost și dansurile populare, prezentate de ansamblul de dans popular „Cimbrișorii”, condus de coreografa Tatiana Toma, și ansamblul folcloric „Sălcioara”, condus de Viorica Mazuric, precum și obiceiurile și tradițiile de iarnă, prezentate de teatrul etnofolcloric „Vatra”, filiala Pârlița, condus de Jana Bejenaru. „Ne-am dorit nespus de mult să transmitem atmosfera de sărbătoare, păstrarea tradițiilor și a obiceiurilor populare, care este și obiectivul principal al teatrului etnofolcloric. Am adus pe scenă obiceiul străvechi «Vulpea» și «Urătura de Sfântul Vasile», iar cercul folcloric «Floare de dor», unde copiii, alături de mamele lor, au încântat publicul cu 2 colinde frumoase, aducând cu bucurie vestea nașterii Domnului Isus Hristos. Prin aceste evoluări ne dorim să transmitem dragostea față de folclor și tot ce ține de obiceiurile și tradițiile neamului, de îndeletniciri și meșteșuguri străvechi. Aș vrea să menționez că Centrul Raional de Creație a Copiilor, Ungheni este o oază de creativitate, inspirație și fantezie, fapt ce îl face atractiv pentru cei dornici de frumos”, a menționat Jana Bejenaru.
De notat că valoare și culoare sărbătorii i-au dat și expozițiile de pictură și artizanat: „Paleta fermecată”, conducător, Svetlana Cubis; Atelierul de pictură „Inspirație”, conducător, Igori Grabari; Atelierul de croșetat „Mâini de aur”, conducător, Viorica Mazuric și Atelierul „Povești cusute”, conducător, Vera Vîrtosu.
La finalul evenimentului, Dorina Mardari, vicepreședintă a raionului Ungheni, și viceprimarul municipiului Ungheni, Denis Carnovschi, au rostit mesaje de apreciere și felicitare cu prilej-ul sărbătorilor de iarnă. Copiii au primit cadouri din partea Primăriei orașului, iar Centrul Raional de Creație a Copiilor, Ungheni a fost menționat cu o diplomă de mulțumire din partea Primăriei municipiului Ungheni.






















