Cursa de ciclism de la Măcărești este la a doua ediție, fiind organizată de către grupul de inițiativă locală Centrul Comunitar Măcărești în parteneriat cu Primăria Măcărești. Aceasta a avut loc la data de 9 mai și a întrunit 25 de participanți.
Vasile Vrabie, membru al Centrului Comunitar Măcărești și unul dintre principalii organizatori ai cursei, ne-a spus că nu este pentru prima dată când participă la organizarea și desfășurarea acestui gen de activități: „Nu este pentru prima dată când particip la așa gen de eveniment. Consider că o cursă de ciclism este o modalitate perfectă pentru a uita de lucrurile și gândurile negative. Pentru un adevărat iubitor al bicicletei, o cursă este ceva de neuitat. Totuși, în calitate de organizator al acestei curse de ciclism, împreună cu colegul meu, Laurențiu Ursu, promitem să mai organizăm așa ceva. În timpul evenimentului atât noi, organizatorii, cât și participanții am fost copleșiți de emoții pozitive. A fost o experiență de neuitat”, ne specifică tânărul.
În continuare am discutat cu un alt tânăr din echipa organizatorică, Dumitru Stoica, care ne-a explicat că evenimentul nu ar fi fost posibil fără susținerea și suportul oferit de către Primăria Măcărești. „Autoritățile Publice Locale au fost dintotdeauna deschise și receptive tuturor inițiativelor echipei noastre. De data aceasta iarăși nu am fost lipsiți de suținerea domnului primar, Alexandru Șișcanu, și a secretarei consiliului local, Alina Beșliu.
Aceștia au asigurat premiile pentru câștigători, sticlele cu apă pentru participanți, asistența medicală și prezența poliției de patrulare pentru a evita situațiile neprevăzute. În acest context ținem să le mulțumim pentru susținere și prezență”, ne spune Dumitru.
De data aceasta, participanții au avut de parcurs un traseu de tip off-road cu lungimea de 15 km.