Astăzi comunicăm cu Veaceslav Caducenco, expert la Camera de Comerț și Industrie, un bărbat interesant în toate sensurile, un om calm, reținut, cult, minunat, soț și tată iubitor.
— Numele dumneavoastră este legat de satul Alexeevca, iar dvs.?
— Străbunicul meu, în 1912, a venit la Alexeevca și și-a cumpărat acolo pământ. În sat există o întreagă stradă de oameni cu numele Caducenco – străbunicul meu pentru fiecare dintre copiii săi a cumpărat pământ și le-a construit case. Bunicul meu era cel mai mare, a trăit alături de străbunic, apoi Petru, el a lucrat la Ceachir ca diriginte de șantier, Iacob – la calea ferată, sora lor – în colhoz, Ivan a lucrat primar, mezinul Filip a murit la război.
— Iar tatăl dvs.?
— Tata s-a căsătorit cu o fată din satul natal, unde a venit la muncă ca moașă. Când m-am născut eu, ei, după câteva luni, s-au mutat în Ungheni. Fratele meu mai mare lucrează la calea ferată. El a realizat visul tatei care dorea să devină feroviar, dar a avut probleme de vedere. Apropo, la fel a fost la fratele său Iacob care a vrut să devină militar, dar a fost feroviar, însă fiul său i- a împlinit visul.
— Al cărui vis ați realizat?
— Nu știu, într-un fel nu m-am gândit la ceva deosebit, deși am vrut să devin pictor. Pedagogul meu, actuala directoare a Școlii de Arte, Raisa Cojocaru, ceva a văzut în mine. Dar eu, recunosc, în copilărie eram leneș, deși am avut capacități și pentru desen, și pentru limbi. Ca toți băieții? Nu, acum tinerii sunt altfel, vor să obțină și cunoștințe, și o carieră să-și facă. Iar eu? După clasa a 8-a, la școala noastră a venit un pedagog din Bender, de la colegiul de industrie ușoară, și eu împreună cu prietenii m-am dus acolo să susțin examene. Ironie a sorții – eu am intrat, iar ei – nu. L-am absolvit, am venit la combinatul de covoare care se construia, am lucrat paznic și m-am dus la armată.
— Ce a fost după aceea?
— M-am întors la combinatul de covoare, am decis cu un prieten să ne continuăm studiile și, având un anumit bagaj de cunoștințe, ni s-au dat îndreptări. După institutul de industrie textilă din Moscova m-am întors acasă, la combinat, unde am lucrat 19 ani. Da, am lucrat ca dispecer, apoi am câștigat concursul pentru funcția de șef al secției de pregătire, tehnolog-șef, inginer-șef, mai recent – director de marketing, deși am lucrat și țesător, și lăcătuș, cred că este un lucru foarte util, mi-a dat mult. Dar într-o bună zi, ca urmare a restructurării combinatului, aici au rămas doar secțiile de producție, iar marketingul a fost transferat la Chișinău, și m-am trezit fără lucru. Când mi s-a propus să vin la Camera de Comerț și Industrie, în calitate de expert, m-am învoit cu plăcere, cu atât mai mult, cu cât tocmai se deschisese oficiul ei de la Sculeni.
— Ați fost captivat de această activitate?
— Cred că mă pasionează orice muncă pe care încep să o fac. Să mă tem? Nu-mi mai este frică de nimic. Am fost invitat și în politică, m-am dus. Dar, ce-i drept, nu am avut nicio satisfacție. A fost mai multă dezamăgire. Parcă se spune că totul se decide cu dreptate, dar, cum se vede, fiecare o înțelege în felul său. Așa e în toate. Iar poporul crede. E la modă să fii într-un partid – acest lucru întotdeauna a fost în vogă, în plus, el îl putea distruge pe oricine.
— Să schimbăm tema. Să vorbim despre dragoste. Ce fel de femeie aveți alături?
— Desigur, cea mai buna. Se spune că dintre femei trebuie să le alegi pe cele vesele, frumoase, bune și răbdătoare. Soția mea e gingașă, răbdătoare, o mamă iubitoare, gospodină bună. În familie sunt diferite probleme, iar soția, ca un amortizor, își asumă totul. Iar dacă e să vorbim despre dragostre, vreau să spun despe copii. Fiicele mele, cum a fost la străbunii mei, realizează visele mele. Cea mai mare va deveni medic, mezina învață în România, jumătate de an a studiat în Franța. Cândva le-am spus că dacă vor învăța bine, vor obține tot, dacă nu, vor putea conta doar pe o vestă de salahor – nu vreau să ofenzez pe cineva, dar e așa. Sunt fericit că mama mea și a soției sunt în viață. Soția lucrează bucătăreasă-șefă. Mulți spun că ea m-a învățat să gătessc bine.
— Înainte de a vă întâlni cu ea știați?
— Da, am trăit mult prin cămine în timpul studenției. Acum, bineînțeles, gătesc cu plăcere.
— Ne spuneți câte limbi cunoașteți?
— Engleza la nivel de comunicare, vorbesc ucraineana, rusa și româna.
— Ce pasiuni mai aveți?
— Cred că atunci când voi fi la pensie mă voi ocupa de ceea ce trebuie făcut cu mâinile. Cioplesc în lemn, mai am lucrări neterminate, le voi finisa. Pentru suflet îmi place să cresc trandafiri, pentru stomac – iepuri.
