Astăzi vorbim cu o femeie cu literă mare, fericită, iubită, iubitoare, împlinită, bună, care cu plăcere se ocupă de caritate, meşteriţă cum mai rar găseşti. E vorba de Rodica Toma, directoarea Casei Limbii Române „Mihai Eminescu” din Ungheni, pe care cititorii ziarului au nominalizat-o Personalitate a anului 2016.
— Ce înseamnă pentru dvs. sărbătoarea de Anul Nou?
— Aşteptarea noului, a unor scopuri noi, rezultatelor, succeselor în ce priveşte planurile profesionale şi personale care sunt foarte strâns legate între ele.
— Ce a lăsat în urma sa anul 2016?
— Pentru mine a fost un an foarte bun, nu am de ce mă plânge, consider că toate s-au împlinit şi chiar mai mult. Oamenii dragi mi-au făcut câteva surprize minunate.
— Deschideţi parantezele, care din cele două fete şi doi băieţi ai dumneavoastră, îl am în vedere şi pe soţ, le-a făcut?
— (Râde). Surprize mi-au făcut fetele, prin urmare, anul acesta voi fi de două ori soacră mică. Nu, nu într-o zi, fiecare va avea ceremonia sa.
— Credeţi în destin?
— Cred. Cum să nu cred dacă de multe ori ajungeam la hotarul dintre viaţă şi moarte – în copilărie eram foarte bolnăvicioasă. Înseamnă că trebuia să trăiesc, trebuia să fac ceva, să obţin ceva în viaţă. Ceva asemănător a fost înainte de naşterea fiului care a devenit ca un dar pentru noi toţi.
— Dintr-o parte se pare că soarta vă alintă…
— Se prea poate, se prea poate… Multe mi-au fost date, nu am de ce mă plânge şi nu cred că mi-ar fi putut da mai mult.
— Sunteţi o fată din Măcăreşti? La ce aţi visat în copilărie?
— Eu sunt fată din Ungheni, din Măcăreşti e soţul meu. Să nu vă pară straniu, dar nu visam la nimic, pur şi simplu, eram o elevă sârguincioasă, învăţam la şcoala de muzică. Totul era aşezat pe policioare. Aveţi dreptate, întotdeauna eram cu şorţ alb, cu fundă albă şi cu două cosiţe.
— O eminentă tipică. În viaţă la fel v-aţi străduit întotdeauna să fiţi eminentă?
— M-am străduit. Când învăţam la universitate eram şefa grupei, foarte activă, punctuală, mă apucam de toate, făceam totul, de aceea am absolvit trei facultăţi cu menţiune. Da, trei – limba franceză, relaţii internaţionale unde am însuşit un pic limba engleză şi facultatea culturologie la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Nu, nu mai am dorinţa de a învăţa undeva.
— Soţul dvs. pare a fi un om blajin din fire…
— N-aş zice că e blajin. Dacă a spus ceva, e bun spus. Discutăm mult, ne apărăm punctul de vedere, dacă reuşesc să-l apăr pe al meu sunt mulţumită (râde) că iată, eu am dreptate. Dacă nu am dreptate, oricând pot cere scuze.
— Alături de care bărbat o femeie poate fi una deosebită?
— Cred că alături de cel care ştie a ţine cont de opinia femeii, nu să asculte, pentru că o femeie nu întotdeauna are dreptate, ci să ţină cont, să fie flexibil. Soţul meu întotdeauna se interesează de părerea mea, mă bucură acest lucru, cu atât mai mult că foarte des am dreptate.
— Povestiţi despre familia dvs.
— Avem o familie foarte unită, întotdeauna ne este dificil să ne despărţim. E greu de spus de ce. Poate de aceea că eu am fost singură în familie şi întotdeauna am visat la o familie mare, poate de aceea că soţul are o familie bună şi unită – ei sunt patru copii, are doi fraţi şi o soră. Toate acestea au dat un rezultat uimitor.
— Ce aşteptaţi de la anul 2017?
— Cred că oamenilor niciodată nu le ajunge ceea ce au obţinut. De aceea trebuie să lucrezi, să obţii mai mult, să cauţi şi să găseşti.
— De unde vine talentul muzical al copiilor dvs.?
— Cred că sunt genele. Tatăl meu cânta foarte bine. Eu am un auz muzical bun, soţul de asemenea a absolvit şcoala de muzică. Am fost pasionată de muzică când am auzit-o pe Romina Power şi am decis că dacă voi avea o fiică îi voi zice Romina, va avea părul lung şi va cânta. Aşa a fost. Iar Lia-Letisia a fost întotdeauna alături, nici nu am observat cum a crescut. Probabil, aşa a fost, eu o conduceam pe cea mai mare, iar Lia prindea totul, ştia de ce are nevoie.
— De obicei, regretăm că ne lipseşte ceva. Ce vă lipseşte?
— Nu ştiu, sau odată cu vârsta, sau aşa sunt vremurile, dar eu îi mulţumesc Domnului pentru orice dimineaţă, pentru fiecare seară, pentru fiecare zi. Îi mulţumesc, pentru că nu ştiu ce îmi lipseşte şi ce să mai cer. Sunt fericită şi aşa. Acelaşi lucru îl doresc fetelor mele.
