Azi vorbim cu Galina Gavrilița. Ungheneancă get-beget, ea își dedică timpul liber tricotatului. Lucrările dânsei au ajuns în diferite colțuri ale lumii, America, Italia, România, Belgia etc. Își dorește ca în Republica Moldova să fie apreciat mult mai mult lucrul manual. Cei mai preferați clienți ai Galinei Gavrilița sunt copiii. Pentru ei creează diferite modele care sunt foarte și foarte colorate.
— Pe scurt despre Galina Gavriliţa.
— M-am născut în oraşul Ungheni, am puţin peste 50 de ani. Sunt căsătorită, am doi copii, care la rândul lor sunt căsătoriţi. Deci, în total am 4 copii (zâmbeşte) şi 4 nepoţi, trei fete şi un băiat. Sunt menajeră, iar în timpul liber împletesc. Am absolvit Şcoala nr.1, care în prezent e LT „Mihai Eminescu”, după care la Chişinău am studiat controlor-casier.
— De unde această pasiune pentru împletit, pentru că ştiu că ceea ce faceţi e ceva deosebit?
— Pasiunea e genetică. Mama împletea foarte mult, ea a şi cusut. De mică am deprins această ocupaţie. O urmăream pe mama şi la 7 ani începusem să împletesc singură. În clasa a IV-a am realizat o lucrare ceva mai mare decât ceea ce obişnuiam să fac până la acea vârstă.
— Împletiţi numai?
— Mai încerc să cos, dar e strict pentru membrii familiei mele. Mai lucrez cu mărgeluşe, fac diferite tablouri, brodez. Însă, pasiunea cea mai mare rămâne a fi tricotatul.
— Dintotdeauna aţi împletit la comandă?
— Nu. A fost o perioadă când am tricotat doar pentru familia mea sau cunoscuţi. Nu am împletit la comandă pentru că treceam printr-o etapă a vieţii mai dificilă, simţeam că munca mea nu este destul de apreciată. Cea care m-a făcut să revin iar la lucrările făcute la comandă a fost fiica Olga. Ea mi-a spus într-o zi dacă aş dori să tricotez pentru cineva. La început am fost împotrivă, motivam că nu am timp, dar m-a convins până la urmă şi ea, şi nora. Astfel, după mulţi ani am realizat îmbrăcăminte împletită manual pentru Svetlana Sainsus. De aici a început o ascensiune a recunoaşterii publice a talentului meu. Am primit multe comenzi şi visul meu devine realitate, adică munca mea e apreciată la justa valoare.
— Pentru cine şi ce vă place să împletiţi şi care e materialul de bază?
— Nu am un articol preferat. Împletesc orice, bluze, pulovere, paltoane, cardigane, căciuliţe, îmbrăcăminte pentru animale de companie. În calitate de clienţi îmi plac copiii. Pentru ei pot să inventez diferite modele, care sunt deosebit de colorate. Materialul folosit e divers. În primul rând, e lâna, apoi urmează acrilul, mai este o lână specială anume pentru articolele destinate copiilor.
— Aveţi o lucrare care v-a rămas dragă sufletului? La ce vârstă aţi confecţionat-o şi dacă mai este ea?
— Prima lucrare. Vă spuneam mai sus că în clasa a IV-a am realizat o lucrare mai mare decât ceea ce eram obişnuită să fac până la acea vârstă. Era un pulover pentru mine. Nu am să-l uit niciodată. Era dintr-un fir alb. Încă nu puteam împleti fel de fel de ozoare şi m-a ajutat foarte mult mama.
— Lucrările dumneavoastră sunt cerute pe piaţă?
— E loc şi de mai bine. Da, ele sunt cerute pe piaţă, dar încă în Republica Moldova lucrul manual nu este apreciat la justa lui valoare. De multe ori mi-e dat să aud că sunt prea scumpe, însă nimeni nu-şi pune întrebarea cât efort se pune într-un asemenea articol şi aici mă refer nu numai la ce fac eu, dar şi la celelalte ramuri ale meşteşugăritului.
— Credeţi că se vor schimba lucrurile, că oamenii vor aprecia lucrul manual la justa lui valoare?
— Sincer, nu ştiu dacă în Moldova şi e păcat, fiindcă un lucru manual e ceva unic şi un al doilea produs identic nu vei găsi aşa cum se întâmplă cu cele produse pe conveierele de la fabrici. Altfel stau lucrurile în străinătate. Acolo ele sunt apreciate.
— În cât timp împletiţi o lucrare?
— Pot şi într-o noapte să o termin. Am avut o comandă, care mi-a fost dată la ora 15.00 şi trebuia să o predau a doua zi la aceeaşi oră. Nu am dormit toată noaptea ca să o termin la timp. Eu sunt o fire punctuală. Dacă i-am zis persoanei că în ziua cutare îi voi da comanda, aşa şi fac.
— De unde vă inspiraţi?
— Eu pot noaptea să visez un model, pe care a doua zi îl voi pune pe hârtie şi ulterior îl voi tricota. Apoi, mai urmăresc şi pe internet ce modele mai au şi alţi colegi.
— Sunteţi membră a vreunei entităţi de profil?
— Nu fac parte, dar mi-aş dori. Mi-ar da oportunitatea să mă întâlnesc cu diferiţi colegi de breaslă, am împărtăşi din experienţă, am învăţa unii de la alţii diferite „trucuri”, care ne vor ajuta să ne dezvoltăm ca şi meşteri. Aş participa cu mare drag şi la expoziţiile organizate în oraşul nostru dacă aş fi invitată.
— Ce alte pasiuni mai are Galina Gavriliţa?
— Iubesc să prepar bucate. Îmi place să fiu casnică. Nu sunt persoana, care iubeşte plimbările.
