Azi stăm de vorbă cu Liuba Beșliu, profesoară de biologie la liceul „Elada” din Măcărești. Pentru ea sensul vieții sunt disciplina îndrăgită, copiii și școala căreia i-a dedicat 35 de ani. În urmă au rămas ani plini de bucurii, amărăciuni, pierderi și iubire.
— Sunteți originară din acest sat?
— Da, aici au fost trimiși la lucru părinții mei: Nicolae și Maria Chiosea. Aici au făcut cunoștință, s-au căsătorit și satul a devenit baștina lor, cu toate că tata, care lucra în clasele primare, e de la sud, iar mama – de la nordul Moldovei, ea preda franceza. Eu la fel am absolvit institutul pedagogic și m-am întors în satul meu, deoarece eram unicul copil în familie și părinții doreau să fiu mai aproape.
— De ce ați ales biologia și nu limba dragostei?
— Iubeam foarte mult animalele. Biologia ne-a predat-o o femeie uimitoare, Sofia Lazo. Mi-a plăcut enorm această disciplină și felul ei de a preda.
— V-ați întors în sat și l-ați întâlnit pe El?
— E și el din Măcărești, a lucrat zootehnician, cu părere de rău, acum 15 ani s-a stins din viață.
— V-a apropiat dragostea pentru animale?
— (Zâmbește). Probabil, ne-am căsătorit, am construit casă, am crescut două fiice. Una lucrează peste hotare, în Anglia, a doua e la Chișinău. Fiica mai mare, Cristina, a moștenit de la bunica dragostea față de limbi, a studiat franceza și engleza. Mezina, Corina, a fost pasionată de finanțe. Putem spune că noi continuăm tradițiile părinților mei.
— Prin ce se deosebesc elevii de azi de cei de cândva?
— Înainte copiii nu aveau posibilitatea să învețe ca acum, dar se străduiau. Acum uitați-vă ce posibilități există pentru a căuta cu ușurință orice informații. În trecut sursa ei era doar profesorul și literatura suplimentară.
— Să cauți informație e ușor, dar doresc ei oare să facă acest lucru? Nu sunt interesați de o cu totul altă informație?
— Da, copiii de azi au posibilitatea de a căuta orice material care îi interesează, nu întotdeauna ce am dori noi, pedagogii. Dar vreau să spun că biologia e un obiect foarte interesant despre viața cotidiană, de care ne ciocnim în permanență, fie că e vorba de lumea animală, vegetală sau de construcția organismului uman. Ea îi pasionează pe copii, ei caută material suplimentar, pun diferite întrebări, discutăm multe teme, avem numeroase machete confecționate de ei, utilajul necesar, facem lucrări de laborator. Îmi este foarte interesant cu ei, sper că și ei nu se plictisesc cu mine.
— Și mie deja îmi pare interesantă această disciplină, cu toate că în școală nu m-a prea interesat structura celulei. Cu alte cuvinte, copiii și școala vă răpesc tot timpul. Când reușiți să vă ocupați de gospodărie?
— Mă trezesc la 5.30, deoarece am vacă, iepuri și tot felul de păsări. Am fântână cu pompă. Singură n-aș fi scos-o la capăt, după cinci ani de la moartea soțului m-am recăsătorit. Dar în sat vara sunt prolemele legate de apă, le avem și noi. A început construirea apeductului, acum așteptăm apa de care avem nevoie cu toții, deoarece omul îndată ce se trezește, are nevoie de apă. În sat este gazificat liceul și grădinița. Oamenii nu au gaz natural, majoritatea folosesc gazul din butelii.
— Ce probleme îi mai frământ pe săteni? Gunoiul despre care au atâta îngrijorare au vorbit azi elevii? (Discuția a avut loc după concursul ecologic „În armonie cu natura” – nota autorului).
— Cu regret, e o chestiune foarte actuală. Oamenii aruncă gunoiul unde se nimerește. Copiii nu întâmplător au propus proiectul de a planta un parc în locul gunoiștii de la marginea satului. Băieții au făcut acolo ordine și sunt gata să continue – costul proiectului e de 85 de mii de lei. Contăm nu numai pe sprijinul părinților, ci al tuturor sătenilor, al organizațiilor neguvernamentale.
— Dar și oamenii trebuie să cunoască unde au dreptul să arunce sau să evacueze gunoiul.
— Oamenii au căruțe pentru căratul gunoiului, primăria are un tractor, este stabilit un loc, dar se află la marginea satului, sătenilor li se pare că e departe și aruncă deșeurile acolo unde doresc, iar vântul le împrăștie prin împrejurimi. Mai pe scurt, avem probleme cu apa, cu gunoiul, gaz nu este, avem energie electrică, dar e foarte scumpă. Se zice să se va mai scumpi.
— La ce mai visați?
— Iubesc foarte mult copiii, îmi ador disciplina predată, îmi plac emisiunile despre floră și faună, citesc literatură de specialitate. Aș dori să lucrez în școală cât îmi va permite sănătatea. Să fie fetele mele alături? Aș dori, dar așa ceva nu va fi. Să mă duc eu? În Anglia? Cu vaca? Dacă voi avea posibilitate, voi pleca în ospeție, dar să las acest sat, această natură n-am să pot.
