Sistemul de alimentație a copiilor a rămas neschimbat din anul 2016, când a fost deschis un proces penal privind livrarea produselor expirate în școli și grădinițe. Astfel, copiii continuă să fie alimentați cu produse de proastă calitate. Este constatarea deputatului Fracțiunii PAS Blocul ACUM în Parlament Lilian Carp, făcută după concluziile Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) formulate în urma verificărilor efectuate în anul 2019, transmite IPN.
„ANSA a recunoscut că copiii sunt hrăniți în continuare cu mâncare de proastă calitate și produse alimentare expirate. Din câte înțelegem, situația din 2016 nu a fost de învățătură pentru nimeni și nu a servit ca un punct de pornire spre reformarea acestui domeniu, dar a fost folosită doar ca mesaj pentru a acumula capital politic”, a declarat Lilian Carp.
Potrivit deputatului, actualmente nu se cunoaște nimic despre dosarul din 2016 privind livrarea produselor expirate. „Puțin scandal, arestări, eliberări și faptul că unii agenți economici continuă să livreze produse alimentare așa cum a fost până în 2016”. Lilian Carp, se întreabă de ce aceste întreprinderi nu sunt incluse în lista neagră?
Deputatul susține că fenomenul livrării produselor alterate sau de proastă calitate continuă, chiar dacă actorii politici s-au schimbat, iar unii din ei fiind anterior și aprigi critici ai problemei acum se află la „butoane” și problema nu este rezolvată. „Statisticile sunt alarmate în privința sănătății copiilor din cauza alimentării de proastă calitate, fapt ce duce și la creșterea intoxicațiilor”, a spus acesta.
Pentru a rezolva problema alimentației copiilor în școli și grădinițe, Guvernul, dar și primarul general de Chișinău ar trebui să se apuce de muncă, consideră Lilian Carp. Potrivit lui, Direcțiile de educație trebuie să se ocupe de educație și nu de alimentație, fiind necesară crearea unor întreprinderi specializate în ceea ce privește alimentarea copiilor.
Recent, ANSA a anunțat că pe parcursul anului 2019 au fost identificate, în mai multe instituții de învățământ din Chișinău, pește cu paraziți, legume păstrate în condiții nepotrivite sau lapte și ouă cu termenul de valabilitate expirat.