Lidia Gorincioi este funcționar public la Florițoaia Veche și consilier local în satul Cetireni, ambele unități administrative făcând parte din raionul Ungheni. Are două facultăți la activ și experiență în administrarea publică locală. Am decis să aflăm niște detalii din culisele acestui domeniu. Nu, nu suntem rude, doar coincidență de nume. Așa că, conflictele de interese sunt evitate.
— Aș vrea mai întâi să îți mulțumesc pentru că ai acceptat să răspunzi întrebărilor noastre. Dintr-o postare recentă pe o rețea de socializare, vedem că ești proaspătă absolventă a Universității de Stat din Tiraspol. Ai făcut a doua facultate. Ce te-a motivat să mai faci una?
— Vă mulțumesc şi eu că m-aţi ales ca interlocutoare. Da, anul acesta am absolvit Universitatea de Stat din Tiraspol. Ce m-a motivat? Hmm, am iubit dintotdeauna copiii, iar in anii de gimnaziu adoram să ţin arătătorul în mână şi din când în când să fur ochelarii profesorilor, cumva credeam ca ochelarii sunt specifici doar profesorilor. M-am visat de mică cu ochelari şi arătător. Alt factor este faptul că tot auzeam că la sat nu sunt profesori, colectivele pedagogice sunt îmbătrânite şi cum eu am ales să trăiesc aici, am zis de ce nu. Facultatea de Drept, am făcut-o la insistențele părinților, pedagogia – din plăcerea sufletului.
— Știu că ești angajată la Primăria comunei Florițoaia Veche. Cum e să fii funcționar public în cadrul unei primării, dar consilieră, într-o altă localitate?
— În anul II de facultate, după ce trecusem printr-o dezamăgire legată de pedagogie (poate cândva o să am mai mult curaj ca azi, şi o să povestesc), am auzit ca la Primăria comunei Floriţoaia Veche este un loc vacant. Respectiv, am aplicat dosarul. Am trecut concursul cu brio, şi, iată că de doi ani și jumătate sunt funcționar public. La Primăria satului Cetireni, un coleg, a fost nevoit să meargă la muncă peste hotare, sunt de un an de zile şi consilier local și în satul Cetireni. Sunt consilieră, pentru că eram următoarea pe lista consilierilor. Sincer, greu se combină cele două statuturi. Statutul de functionar public e total opusul celui de consilier, şi invers. Pe de o parte, dacă funcţionarul public nu poate spune prea multe, pe de altă parte, consilierul poate, dar mereu i se reproşează că este funcţionar public. Ce aş vrea să adaug este faptul că dacă funcţionarul public ar fi motivat şi suţinut mai mult de către angajator ar fi mult mai uşor. De cealaltă parte, dacă consilierii ar avea o conlucrare constructivă cu primarii lucrurile ar merge mult mai bine; şi în patru ani de mandat a unui primar, carul s-ar mişca altfel din loc! Funcționarul publicul, adică eu, emit deciziile și dispozițiile, iar consilierul are rolul să le voteze. De aici apar discrepanțe pe anume subiecte. Iar la modul practic e dificil de realizat. Dar încerc să fac față în măsura posibilităților. La Primăria Cetireni, însă, sunt doar consilier și pe anumite aspecte e mai dificil. Deja nu voi intra în detalii cu toate problemele pe care le întâmpin, pentru că încercăm să găsim o soluție de fiecare dată.
Țin să menționez că fiecare localitate are problemele ei, iar consiliile celor două localități încearcă să rezolve fiecare problemă în parte, în funcție de situație.
— Ai făcut Facultatea de Drept. Cât de mult te-a ajutat o astfel de specializare că să lucrezi la primăria din satul Florițoaia Veche?
— Da, în anul 2008 am absolvit Universitatea de Studii Europene din Moldova, Facultatea Drept, specialitatea Drept penal, iar în 2010 mi-am luat diploma de master, specialitatea drept economic. La moment, secretarii în primării pot depune dosarul doar dacă au studii juridice sau în Administraţie Publică. Cred că studiile, indiferent în ce ramură, te ajută să te dezvolţi şi să creşti ca om.
Studiile m-au ajutat la emiterea deciziilor, dispoziţiilor, pentru că aici presupune cunoaşterea legilor, dar şi mai mult m-au ajutat în lucrul cu oamenii. Oamenii noştri de cele mai multe ori, sunt prost informaţi, mulţi nu cunosc buchia legii şi aşteaptă de la funcţionarii publici mai mult decât ei le pot oferi. Însă, cunoscând legea, şi aplincând-o în practică corect în munca de zi cu zi, mă ajută să fiu corectă faţă de oameni şi faţă de persoana proprie.
— Mulți din noi investesc mult în studii, dar lucrăm în final, pentru un salariu de aproximativ 6000-7000 de lei.
— Da, Daniela, aşa este. Sunt şi eu printre oamenii care au investit mult în studii, atât cu bani cât şi cu timp. Nu obişnuiesc să mă laud cu studiile mele, sunt adepta ideii că nu anii de facultate te fac om, dar cei şapte ani de acasă. Iată ce am să spun: am făcut, în total, 11 ani de studii în universităţi. Sunt nouă ani la fără frecvenţă, dar oricum presupune mult sacrificiu, mai ales când ai familie şi copii. Iar la moment, salariul meu net este 6500 lei. Jalnic, dacă sincer. Însă sperăm la bine, la vremuri mai bune, poate totuşi se va pune o dată punct „cumătrismului”. Sper să ajungem şi noi să trăim într-o ţară cu adevărat europeană, o ţară unde oamenii sunt apreciaţi după nivelul intelectual şi nu după listele de partid, sau şi mai rău după cât de tare „suflă în borş” şefului, unde oamenii nu vor fi catalogaţi ca „răi” doar pentru simplu fapt că au curaj să vorbească atunci când undeva ceva nu funcţionează cum trebuie.
— Lucrând într-o primărie, cum e să administrezi problemele unui sat? Povestește-ne partea nevăzută a lucrurilor. Ce nu se vede la prima vedere?
— Statutul de funcţionar public nu-mi permite să îţi răspund cu multe detalii la această întrebare. Dar, cu toată sinceritatea îţi pot spune că după câte văd eu, atât ca funcţionar, cât şi consilier, nici pe departe lucrurile nu stau aşa cum se vede la prima vedere. Primăriile dispun de un buget foarte mic, iar aşteptările oamenilor sunt foarte mari. Iar lucruri mari cu bani puţini nu s-au făcut niciodată. De cele mai multe ori, primarii nu găsesc cheia comunicării cu consilierii locali. Și de aici apar multe probleme. Primarul are o viziune, consilierii alta, respectiv se întâmplă ca în povestea racului, a lebedei și a ştiucii. Deja dacă tot m-ați întrebat, aş spune că e necesară reforma administrativă. Ar avea un impact pozitiv asupra societăţii, multe economii, deşi sunt conştientă că pot rămâne fără post de lucru. Dar cineva mi-a spus că oamenii care muncesc niciodată nu se vor pierde. Personal, eu de lucru nu mă tem, indiferent de postul de muncă, dacă nu va fi aici, va fi în altă parte. Eu nu văd rostul consiliilor, foarte mulţi bani se cheltuie pentru întreţinerea lor, iar de cele mai multe ori, (chiar cu riscul să fiu înțeleasă greşit) sunt şi consilieri care uită ce au votat, nu mai vorbim că nu se implică deloc în emiterea deciziilor. Dar se întâmplă și invers, din păcate. Sunt primari care nu dau importanță pe votul consilierilor. Respectiv împart bugetul așa cum socot de cuviință. Respectiv dacă un consilier încearcă să zică ceva, i se reproșează că pune „bețe în roate”.
— Se încurajează antreprenoriatul în sate?
— Încă nu s-a pus problema asta. Nu au fost careva inițiative, deși am putea găsi soluții în acest sens. Știu că se dau granturi, mai ales de USAID, Ambasada Suediei în Moldova, Guvernul Moldovei și alte organizații. Presupun că ar trebui să ne gândim serios la acest aspect, pentru că da, asta presupune deschiderea locurilor de muncă, taxe locale și dezvoltare rurală. Mai ales că suntem o țară agrară, putem face ceva în acest sens.
În sate avem doar magazine, și unii care au sere. Presupun că am putea dezvolta agricultura, ca oamenii să își poate vinde produsele agricole, fie aici în sat, fie în Ungheni.
— Luând în considerare că este pădure lângă satele noastre, există interes de a deschide un sanatoriu în zonă? Asta ar aduce profit, clienți, dezvoltare etc.
— Personal nu am auzit de așa idee, dar mi-ar plăcea. Sigur că ar fi un venit profitabil. Însă, nu știu de ce nimeni nu vrea să se implice în proiecte, tinerii de cele mai multe ori manifestă dezinteres faţă de orice propunere. E mai comod să stai acasă şi să primeşti ajutor social.
— Satele au și potențial turistic. De exemplu, Școala Roșie din Cetireni, care se află la un nivel avansat de degradare, scriitorul Vasile Vasilache, care e din Unțești, și nu e un muzeul al scriitorului aici. Se organiza un festival folcloric, dedicat Galinei Popovici. Sigur că și în Florițoaia Veche sunt nuanțe care pot fi dezvoltate. De ce stăm prost la capitolul ăsta?
— Mereu se motivează că nu sunt resurse financiare. Deși, ar avea efecte pozitive asupra localităților.
— Mai sunt specialiști în lemn, în lozie or altceva de genul? În alte sate se organizează festivaluri tematice. Și au succes.
— Da, avem lemnari. Care fac lucruri minunate. Presupun că ar fi bine să ne gândim și noi să organizăm festival tematic. Știu că în alte localități se fac festivaluri, cum ar fi Bostaniada, Festivalul Olarilor a lui Vasile Goncear din Călărași, IaMania etc. Ar fi o idee pentru noi.
— Sunt familii tinere în sat? E avantajos să trăiești acum într-o comunitate rurală?
— Sunt familii, una dintre ele, este și familia mea. Nu ştiu cât de avantajos, pentru că întâmpinăm multe probleme. Dar, avem şi multe aspecte îmbucurătoare, avem iluminat stradal, avem drum cât de cât. Nu ştiu dacă e un avantaj să traieşti la sat, însă ştiu sigur că eu niciodată nu aş putea trăi la bloc. Nu-mi place gălăgia, praful de acolo. Copiii mei sunt foarte activi şi gălăgioşi, iar la bloc tare greu cu acest aspect.
Pentru mine, Floriţoaia Veche deja e satul meu de suflet. Satele noastre sunt foarte dezvoltate faţă de alte localităţi. Avem sistem de apeduct (deşi cam problematic, dar avem), avem iluminat stradal, drumuri, şcoală, gradiniţă. Suntem aproape de oraş, aproape de Prut, de Iaşi. Eu am îndrăgit satul Cetireni şi oamenii de aici din prima clipa când eu și soţul am hotărât că aici vrem să ne creştem copii.
— Dar care sunt punctele slabe a localităților?
— Sunt mai multe puncte slabe în localități, dar o să menționez câteva: nu sunt centre sportive, culturale şi de dezvoltare pentru copii. Foarte mulţi copii merg în orașul Ungheni pentru un cerc de dans, ori sport. E greu, cei care nu dispun de transport personal, chinuie copiii prin transportul public, dar ce nu facem noi, părinţii, pentru odoraşii noştri. Nu avem un sistem de canalizare, iar de aici multe probleme.
— Dar dacă e să vorbim de copii: de ce activități extrașcolare au parte?
— Din cate cunosc, la Casa de Cultură, doamna Silvia, practică nişte cercuri cu copii, dar nu cunosc multe detalii. Fetele mele au practicat o perioadă dansul, acum nu mai merg.
— Ce planuri ai pentru viitor?
— Multe. Mi-ar plăcea să am un serviciu mai plătit. Or cel puțin, salariile să fie mărite ca să avem un trai decent la noi acasă. Mi-ar plăcea să vizitez Istanbulul, capitala Turciei, dar și insula Creta din Grecia. Mi-ar plăcea să pot face mai multe pentru satul meu. Dar știu că e dificil pe multe aspecte. Mi-ar plăcea să deschid o grădiniță privată. Nu știu dacă ar fi posibil. Și zic asta în contextul în care sunt puțini copii în sate.
Interviu preluat de pe ea.md
