— Ce vă leagă de Ungheni, dle Munteanu?
— Multe lucruri. Originile mele sunt legate de o localitate pitorească de pe malul Prutului, Costuleni, care pe timpuri era destul de vestită nu doar prin excelentele podgorii și realizările economiei locale, dar și printr-o școală care se număra printre cele mai bune din raion. Oamenii s-au schimbat între timp, la fel și structura satelor din jurul or. Ungheni, dar cred că anumite memorii nu le voi putea cenzura vreodată. Drept confirmare servește și faptul că institutul pe care-l conduc în acest moment, IDIS, unul din cele mai cunoscute think tankuri din țară, a ținut constant să atribuie o prioritate deosebită pentru arealul raionului Ungheni, iar acest lucru s-a materializat în multiple feluri, cum ar fi, bunăoară, asistența la elaborarea primei strategii de dezvoltare strategică a or. Ungheni. Nu aș ezita să menționez în acest context faptul că am propus Consiliului Raional să inițieze crearea unor structuri de formare profesională pentru programatori IT la Ungheni în parteneriat cu mediul privat și incubatoare tehnologice interesate să-și extindă activitățile și în provincie, să ajute la formarea și selectarea specialiștilor pe domenii de vârf în IT programming, IT design, cyber security, creând astfel elemente propice pentru apariția unor hub-uri IT locale. Am depus la începutul acestui an o aplicație interesantă în cadrul Programului Operațional Republica Moldova – România, în cooperare cu parteneri din Iași, Ungheni și Chișinău. Proiectul ar trebui să aducă la Ungheni posibilitatea formării unei comunități de start-up-uri IT, care să se conecteze în timp la piața de produse și tehnologii informaționale.
— Dumneavoastră vorbiți foarte bine despre ceea ce poate oferi orașul Ungheni, dar ce facem cu satul, ce facem cu mediul rural pentru că cea mai mare parte a populației locuiește în acest mediu în zona de centru, iar raionul nu face o excepție?
— Sigur că aveți dreptate. Mai puțin de un sfert din populația raionului locuiește în condiții urbane, în sensul că are acces la toate utilitățile necesare și suficiente pentru oraș, în timp ce 2/3 au acces foarte neuniform la gaze naturale, apă potabilă, servicii de sanitație, canalizare sau chiar servicii medicale urgente. Iată, de exemplu, dacă rata de conectare la sisteme de canalizare pe plan național este de 30%, nici măcar 10% din populația raionului nu dispune de sisteme centralizate de alimentare cu apă potabilă. Sistemele de canalizare și epurare a apelor reziduale sunt extrem de rare în aproape toate localitățile raionului; se folosesc în continuare fântânile cu apă de suprafață, puțuri de acumulare și alte mijloace alternative de acoperire a consumului de apă, iar calitatea proastă a apei consumate provoacă grave probleme de sănătate în mai multe sub-zone ale raionului. Raionul se caracterizează printr-un deficit constant de drumuri bune și o dependență excesivă de agricultură, ceea ce sporește inegalitățile sociale și economice ale populației, împiedică accesul la servicii sociale și de sănătate, accesul la educație, adică inhibă dezvoltarea locală. Conform datelor Indicelui de deprivare a Ariilor Mici (IDAM), raionul Ungheni este intersectat de câteva pungi de sărăcie ori cum li se mai spune centuri ale deprivării, una dintre care trece exact prin mijlocul zonei Cula, amplasată în jurul orașului Cornești. Pentru mai multă relevanță voi apela la unul din indicatorii care reflectă cel mai bine aceste discordanțe – PIB pe cap de locuitor. Peste 60% din PIB național se formează la Chișinău unde și PIB pe cap de locuitor este de 4,5 ori mai mare față de oricare dintre cele 4 regiuni de dezvoltare ale țării. Diferențele de venituri între populația urbană și cea rurală este atât de mare, încât putem spune că cea mai mare parte a populației din mediul rural nu-și permite să cumpere produsele alimentare de bază pentru alimentația familiilor individuale, iar lipsa de lichidități afectează dezvoltarea centrelor comerciale locale și serviciile furnizate de sectorul privat, astfel încât toate acestea împreună alimentează un fel de fatalism economic.
— Și cum scăpăm de acest fatalism economic din mediul rural?
— Bună întrebare. Răspunsul simplu ar fi: prin educație și finanțare. Cei mulți și săraci trebuie să fie ajutați să iasă din starea lor de fatalism economic, fiind încurajați să se miște spre activități economice mai productive, mai solicitate de consumatori. Sarcina autorităților locale și naționale ar trebui să facă din susținerea mediului antreprenorial o prioritate esențială a muncii lor, și nu prin vorbe, dar prin fapte, oferindu-le producătorilor agricoli opțiuni simple și clare de a-și planifica creșterea producției și exporturilor, concomitent cu orientarea spre tehnologii noi și moderne. Nu aș reduce însă totul la economie pentru că fatalismul, așa cum l-am definit mai sus, nu se naște doar dintr-un deficit de soluții comerciale, acesta apare pe fundalul unor frământări sociale majore. Un autor bulgar faimos, Ivan Krastev, susține într-un articol publicat în martie 2018 în New York Times că crizele politice din Europa și chiar tentația revenirii la regimuri autocrate pornește de la un fel de ”panică demografică” și să știți că acest argument are o foarte bună bază teoretică. Și la noi, mulți intră în panică, uitându-se cum se golesc satele, cum pleacă tinerii, cum nu mai rezistă la niște salarii extrem de mici ceea ce era pe timpuri ”fruntea satului”, intelectualii, și pleacă la munci în străinătate. Exact acestea-s semințele otrăvite care alimentează ”fatalismul” și nedorința de a investi (timp, nervi, suflet) în ceea ce se leagă de un anumit loc pentru că tentația plecării este mai dulce. Raionul Ungheni este descris printr-un coeficient mediu de îmbătrânire a populației de 18,4, care a crescut în ultimii ani cu 4 puncte procentuale (de la 14,7), conform datelor BNS (Statistica teritorială 2017). Rata de fertilitate în raion este de 1,56, peste rata medie pe RM (1,28). Pentru a inversa această tendință extrem de toxică pentru națiunea din care facem parte trebuie, practic, să reinventăm politicile ce privesc nevoile mediului rural și aici eu aș puncta următoarele: (1) descentralizare și autonomie locală, (2) economie rurală cât mai liberalizată, (3) acces cât mai larg la finanțări externe. Ultimul element ține de un fel de ”descătușare a inițiativei locale”, ceea ce ar permite satelor să se asocieze pentru a-și promova propriile strategii de dezvoltare locală.
— Știu că IDIS a ajutat la crearea unui GAL (Grup de Acțiune Locală) chiar în zona pe care o numiți ”săracă” – zona Culei. Ați putea să ne spuneți cine face parte din acest GAL, ce este el și după ce criterii sunt formate asemenea structuri asociative?
— Aveți perfectă dreptate. Împreună cu partenerii săi din Estonia, Asociația Dezvoltare Rurală din Tartu (TAS), Institutul nostru IDIS a pus bazele unei comunități de tip GAL, care înseamnă un grup de localități care-și unesc forțele pentru a atinge obiective de dezvoltare durabilă de jos în sus, prin intermediul unei auto-organizări orizontale și accesului la fonduri europene. Orizontale ar trebui să însemne că GAL-urile nu sunt subordonate unei autorități ierarhic-administrative superioare, iar cei care o formează sunt, de regulă, antreprenori și activiști locali, voluntari, autorități publice, orice grupuri de interese care pledează pentru o viață mai bună și care respectă niște criterii elementare de toleranță și respect reciproc. În acest fel s-a procedat în zona Culei care reprezintă o sub-regiune slab populată a raionului Ungheni, care cuprinde 34 sate, organizate în 14 primării, la o populație de 23013 locuitori (anul 2017), ceea ce descrie o densitate de 2 ori mai mică decât media pe raion (57 persoane km2 față de 102). Rata excesiv de mare a migrației externe sporește costurile efective la construcția și menținerea infrastructurilor de drumuri și servicii sociale, iar lipsa forței de muncă inhibă dezvoltarea economică. Ne-am gândit că primul pas în direcția corectă ar fi să ajutăm la stabilirea unor scopuri de creștere durabilă prin înființarea unui nucleu de coordonare în regiune, deopotrivă cu atragerea de mai multe fonduri pentru nevoile sub-regiunii, crearea de parteneriate cu mediul privat local, dar și străin, care trebuie să descopere avantajele naturale ale acestui areal natural bine conservat și înzestrat cu certe avantaje naturale. Conform tuturor datelor social-economice, zona Culei este cu adevărat o zonă defavorizată, apropo – Guvernul Republicii Moldova a recunoscut acest lucru adoptând chiar o hotărâre în această privință, în 2016, dar aceasta s-a pierdut printre alte hârtii de cancelarie, iar inflația de promisiuni politice nu a adus multe beneficii oamenilor care au decis să mai rămână în aceste localități. În acest moment, mișcarea GAL-urilor în Republica Moldova abia prinde contur și experiență, activiștii acestor forme de asociere trebuie să învețe cum se ”mânuie” acest instrument, ce fel de așteptări își pot lega de funcționarea GAL-urilor și ce nu ar fi realist să se aștepte. Aș nota în acest context faptul că UE asistă financiar GAL-urile din statele sale membre, care pot rezolva probleme stringente pentru populația locală, mai rapid și la costuri de piață mai reduse decât pot guvernele naționale sau regionale; finanțarea este de regulă directă și rapidă. Asta ar fi un mare plus. Totodată, GAL-urile trebuie să lucreze participativ, creativ și cu răspundere – aceasta înseamnă că proiectele nu sunt luate niciodată în mod voluntarist și că există multe discuții până când GAL-ul alege ce să finanțeze și cu ce fel de parteneri; doi, GAL-urile mai degrabă completează, nu substituie APL (autoritățile locale), lucrând pe teme care pot depăși adeseori atribuțiile APL (educația, integrarea unor grupuri vulnerabile, noile tehnologii etc.); trei, aceste platforme de asociere trebuie să corespundă criteriilor de integritate ale UE – doar în aceste trei condiții, GAL-urile pot obține finanțări sau pot intra în consorțium cu altele din interiorul UE.
— Dle Munteanu, avem noi lideri capabili să facă față unor asemenea criterii și sunt oare pregătite comunitățile din Moldova pentru această formă de dezvoltare? Sunt actorii necesari pentru a forma un parteneriat public-privat durabil?
— Să sperăm că da. UE este nu doar cea mai bogată piață de pe glob, cu care Republica Moldova a semnat un Acord de Asociere în 27 iunie 2014, dar a devenit și sinonimul unui model de guvernare care creează prosperitate prin angajarea comunităților, formarea deprinderilor de lideri și investiții pentru viitor. Eu sunt convins că acolo unde există angajament există și rezultate, iar crearea unor forme compatibile cu modelul UE de dezvoltare locală și regională va învăța pozitiv tinerii și toți cei care ar dori să-și reprezinte comunitățile să performeze, să lupte pentru interesele colective ale satelor lor și pentru a crea condiții decente de viață tuturor sătenilor. Comisarul UE pentru fonduri regionale, Corina Crețu, a confirmat cu tărie sprijinul în cadrul vizitei sale de la începutul lunii iunie la Chișinău pentru aceste tipuri de inițiative locale. Sunt deschise finanțări din programul LEADER; Programul ENPARD dedicat RM este încă neutilizat în suficientă măsură. Există disponibilități largi de cooperare cu GAL-uri din România, Polonia, Cehia și Slovacia. MAE al Estoniei va acorda 100.000 euro pentru primele 4 proiecte pe care GAL ”Valea Culei” și GAL ”Delta Nistrului” (Ștefan Vodă) le vor scrie și depune în cel mai scurt timp. Sper ca și conducerea raionului Ungheni să fie atentă și generoasă în raport cu această zonă afectată de subdezvoltare, iar în privința noastră – nu vă faceți grijă, – colegii mei de la IDIS vor veghea ca procesul de transformare a Zonei Cula într-o zonă de prosperitate să avanseze în cel mai scurt timp posibil.
