În casa de cultură a satului Sculeni, s-au adunat cu mic și mare ca să sărbătorească multipluralismul etnic. S-a organizat aici o expoziție a costumelor naționale, a fost prezentat un program artistic, alcătuit din potpuriu cu cele mai cunoscute cântece ale etniilor din Sculeni.
Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Unitate prin diversitate”, implementat de LT Sculeni și finanțat de Terre des Hommes prin Uniunea Europeană. Iulia Ciuvaga, directoarea liceului, ne-a declarat că în instituția pe care o conduce își fac studiile 8 elevi de origine romă, de altfel și cea mai numeroasă etnie a minorităților care la moment este în această comună, 2 – ucraineni, 2 – turcă. De aceea, este foarte important că acest proiect se desfășoară în liceu, fiindcă ei trebuie să fie integrați, să simtă că fac parte din comunitate, mai adaugă drectoarea.

Aceeași sursă ne mai comunică, că prin acest proiect și-au pus ca obiectiv promovarea egalității de șanse, susținerea și integrarea elevilor de orice etnie, inclusiv romă. Unele dintre cele mai importante activități ale proiectului este achiziționarea a 12 costume naționale (6 fete și 6 băieți) treapta primară, a unui laptop și televizor, care vor ajuta la organizarea de vizionări de filmulețe cu tematica non-discriminare, non-violență, coaserea de către elevi a fotoliilor puf.
Și din planurile de viitor ne-a dezvăluit Iulia Ciuvaga. „Avem o aripă a liceului, care la moment nu este utilizată, am depus un proiect ca să o amenajăm și să deschidem un centru de incluziune. Vom avea spațiu mai mare ca să desfășurăm activități interesante pentru și cu copiii”, a specificat intelocutoarea noastră.