Femeile tinere energice, neindiferente, cu o poziţie activă, care au obţinut deja ceva în viaţă trezesc stimă, mirare, admiraţie. Una dintre ele este şi Tatiana Clopot, şefa bibliotecii din satul Costuleni, şi azi vom face cunoştinţă cu ea.
— Costuleniul e satul dvs. natal?
— E satul în care m-am născut şi trăiesc nu numai eu, ci şi părinţii mei. O bunică are rădăcini ucrainene, dar şi ea s-a născut aici. Eu pot spune că am rădăcini adânci în acest pământ.
— Aţi absolvit liceul din sat şi…
— În satul meu am terminat doar 9 clase, apoi am învăţat la liceul „Gheorghe Asachi” din Ungheni. După aceasta am studiat la Universitatea de Stat din Chişinău, facultatea jurnalistică, lucrând, în acelaşi timp, secretară la catedra de biblioteconomie.
— Cine sunt părinţii dvs.?
— Pe timpuri mama a predat croitoria la combinatul didactic — acestea existau cândva pe lângă şcoli. N-aş putea spune că îmi cosea haine, de acest lucru se ocupa mai mult bunica după tată, care la vremea sa a învăţat această meserie în Ungheni. Ea cosea cu plăcere pentru femei rochii, halate, şorţuri. Mie îmi cosea dacă aveam nevoie de ceva, dar, de obicei, hainele mi le cumpăra mama.
— După absolvirea universităţii n-aţi dorit să rămâneţi în Chişinău, să vă mutaţi la Ungheni?
— M-am întors în sat când aşteptam deja copilul. Unde am întâlnit persoana iubită? Am învăţat în acelaşi liceu şi pot spune că de 12 ani suntem împreună, iar soţ şi soţie – de 6. N-am învăţat în aceeaşi clasă, fiindcă el e cu doi ani mai mare. Acum fiul nostru, David, are 2 ani.
— Soţul dvs. s-a mutat la Costuleni?
— Ca mulţi alţi tineri, el pleacă la muncă în Rusia. Deşi vine des, ne este dor unul de altul.
— Cum a ajuns Tatiana la bibliotecă?
— Când David a crescut un pic, am vrut să-mi găsesc ceva de lucru la Ungheni, dar deoarece am făcut masteratul la managementul instituţiilor infodocumentare, am decis să mă duc la bibliotecă, unde era un post vacant. Ce-i drept, nu doream să fac munca tradiţională care se reduce la eliberarea cărţilor, dar ceva mai mult.
— Dar ce mai poţi face dintr-o bibliotecă? Un centru de calculatoare… Ce altceva?
— Înainte de a crea centrul de calculatoare, am creat clubul pentru femei „40+”. Aceasta e o vârstă când femeile petrec mai mult timp acasă. Am început să ne întâlnim o dată pe lună, lăsând toate problemele acasă, vorbind despre sănătate, frumuseţe, cum să îngrijeşti părul, despre machiaj, cum să te îmbraci, adică, să porţi nu numai un halat sau un maiou şi pantaloni. Am invitat specialişti din diferite sfere, am selectat literatură specială, atunci a şi apărut necesitatea de a avea internet.
— Femeile sunt recunoscătoare că le-aţi scos din casă?
— La prima şedinţă am invitat vecinele, cunoscutele, ele, probabil, le-au povestit vecinelor şi cunoscutelor lor, deoarece au început să-mi spună că vor şi ele să vină, să întrebe când e următoarea şedinţă.
— Aveţi condiţii la bibliotecă, e cald?
— Avem, s-au creat condiţii, într-o sală e cald, avem sobă şi calorifer electric.
— Biblioteca veche nu-şi trăieşte ultimele zile?
— Nu, desigur. Acum nu toţi au posibilitatea să se aboneze la ziare, iar biblioteca poate. Am participat la proiectul “UngherMedia”, valoarea căruia este de 21000 lei. Cu aceşti bani am procurat mobilă, fotoaparat, calculator – acum avem 6, ne-am mai abonat la două ediţii periodice. În plus, am creat o bază electronică de persoane care au dus faima satului, de materiale despre sat. Am creat o pagină pe facebook. Au fost şi alte proiecte.
— Sunteţi mulţumită de fondul de carte?
— N-aş spune că sunt foarte mulţumită, dar îl înnoim, avem 3500 de volume în limba română, primăria ne susţine şi în fiecare an ne repartizează bani pentru cărţi.
— Planuri de viitor aveţi, de exemplu, ce va fi peste cinci ani?
— Pot spune ce va fi în viaţa mea personală peste 5 ani. Mai vreau două fetiţe, eu am fost singură la părinţi şi nu doresc ca fiul meu să fie singur. Vreau la Chişinău unde sunt condiţii pentru dezvoltarea copiilor. Nu exclud că mă voi întoarce în jurnalistică.
