Federația Raională a Jocului de Dame Ungheni în parteneriat cu Direcția Educație Ungheni, la începutul lunii aprilie, au desfășurat Campionatul raionului Ungheni la jocul de dame-64.
Evenimentul a avut loc în incinta Centrului Educațional și a adunat maturi, juniori, copii din raion, în total în jur de 40 de amatori. Campion la categoria Deschis general a devenit Dumitru Cușnir, elev la liceul „Mihai Eminescu”, Ungheni, cu 5,5 puncte din cele 7 posibile. A fost urmat de către Nicolae Corduneanu și Valeriu Bacalu, agenți economici, ambii cu 5 punte la activ.
Cel mai tânăr participant a fost fratele lui Dumitru, Alexandru Cușnir, iar Constantin Timofte, Costuleni, Ungheni are cea mai îndelungată experiență la tabla de joc. Sergiu Nicul, președintele Federației Raionale a Jocului de Dame Ungheni, subliniază că și de data aceasta fiecare câștigător la categoriile de vârstă până la 10, 12, 14 și 16 ani s-a învrednicit de diplome și, respectiv, premii bănești din partea Direcției Educație Ungheni.