În familia Hasdeu geniul și iubirea față de Țară s-au transpus din generație în generație. Urmașă a trei generații ale Hasdeilor, Iulia, la 15 ani, cum rezultă din versurile sale, simțea o dragoste adevărată de părinți, de prierteni, de Țară. În portretul literar schițat de Nicolae Iorga, ea a tăinuit ”un întreg altar de gânduri și de simțiri. Gândurile multe și pline de o genială originalitate, însoțite de scrisori… Una mai curată decât Iulia Hasdeu nu se poate”.
Iulia Hasdeu s-a născut la București la 14 noiembrie 1869. Lui Bogdan Petriceicu Hasdeu îi era dat să trăiască poate cele mai fericite momente ale existenței sale – nașterea unicului său copil atât de mult așteptat, care îi reda sens vieții și forțe noi în lupta de mai departe.
Iulia și-a manifestat talentul încă din copilărie: la vârsta de 2 ani și jumătate citea, de la cinci ani recitea poeme lungi, de la șase ani scria, la opt ani avea cunoștințe satisfăcătoare de limbă franceză, engleză, germană, depășind prin întreg comportamentul legile firești ale naturii.
Creșterea și educarea copilului erau ocupațiile esențiale ale familiei, mama își depunea energia în slujba modelării intelectuale ale fiicei. Modelul îl oferea tatăl, pe care Iulia, în anii de înflorire, ar fi dorit să-l ajungă, cu el dorea să se măsoare, să-i aducă bucurie.
La șapte ani Iulia avea o producție bogată: narațiunea ”Mihai-Vodă Viteazul”, poemul ”Domnia lui Țepeș-Vodă”, la opt ani reunea povestirile scrise în limba franceză ”Le pere des enfants” în română ”Fetița cea milostivă”, ”Ileana din pădure”. La nouă ani redacta drama istorică în trei acte ”Alexandru cel Bun”, la 10-11 ani scria tragedia ”Dama de circ” ș.a. Este uimitor, că toate aceste opere au fost scrise în mare secret, fără ca cineva să fi bănuit. Acest drum ascuns avea să fie dezvăluit în ”Caietul de proiecte literare ale unei tinere de 15 ani”.
Beneficiind de pregătire, Iulia Hasdeu se înscrie în anul școlar 1877/1878 la Liceul ”Sf. Sava” de băieți pe care-l termină cu premiul I cu coroană. În continuare își face studiile deja la Paris. De fapt, odată cu plecarea la Paris, copilăria Iuliei luă sfârșit. Despărțirea de România, de București, de prietenele de copilărie (Florica Zăhărescu, Maria Mavrodin, Matilda Pană) a afectat-o mult pe Iulia. Iată expresia ei în versuri:
”La fel, o floare, ofilită
Eu smulsă-s din pământul natal
Cu dor de Patria-mi iubită…”.
Deși în prefață la opera poetică citim că Iulia Hasdeu, transferându-se cu studiile la Paris (1881) împotriva voinței sale, începe să elaboreze plăzmuiri artistice în limba franceză, nu putem afirma că s-a dezis complet de literatura română. Argument este poemul ”România” (1885) scris în limba română și publicat de B. P. Hasdeu
La conferința ”Iulia Hasdeu, poete francais” profesorul L. Barrol remarcă existența a circa 15 poezii din creația poetei, ”al căror subiect este împrumutat din folclorul românesc”, accentuând ”preocuparea din ce în ce mai evidentă a Iuliei de întoarcere la sursele naționale”.
Nu numai că poeta nu uita chipul Patriei, dar încearcă să impună versului francez structuri preluate din proza populară românească: ”Doina românilor”, ”Frunză verde de stejar”, Cântec de leagăn”, ”Poveștile feerice”, care redau în diferite forme motivul perlelor populare.
Din notele sale aflăm că Iulia Hasdeu și-a petrecut copilăria între două vârstnice, străbunica și o văduvă apropiată de familie, ascultând cu multă dragoste poveștile și cântecele lor. Din aceste însemnări putem deduce ușor, că străbunica Iuliei putea fi Maria Danks din comuna Dinăuți (județul Hotin), povestindu-i vechile basme: ”Drumbur Verde”, ”Povestea fluierului”, ”Hulub-Hulubaș”, ”Cântec de leagăn” etc.
Credem că astfel de argumente sunt suficiente pentru a învăța în școala noastră poezii scrise pe motive înălțătoare de Iulia Hasdeu. Astăzi însă s-a întronat alt gen de motive: banul și interesul personal atât în familie, cât și în societate.
