Anume așa am văzut-o pe femeia din fotografie la o sărbătoare din Ungheni. Era imposibil să n-o observi, să nu zâmbești drept răspuns la zâmbetul ei, să nu te încarci de energia ei pozitivă. Am vrut să aflu cine e și de unde-i. Facebook-ul mi-a ajutat – e Iulia Gorincioi. În curând, a avut loc această întâlnire.
— Sunteți optimistă, energică, puternică ca multe dintre femeile noastre, gospodină, așa este? Probabil, nu aveți soț, bărbații nu stau mult lângă femeile extraordinare.
— (Râde) Ați ghicit. Nu am soț, dar am trei copii adulți.
— Unde și ce lucrează femeia-taină?
— Sunt directoare a casei de cultură din Florițoaia Veche. Acum ea este situată într-o clădire adaptată, în trecut acolo s-a aflat sovietul sătesc, punctul medical, iar acum căminul cultural și biblioteca.
— De unde veniți?
— Sunt dintr-un sat mic, Rezina, situat dincolo de pădure de la Florițoaia, iar soțul meu era din Unțești. Am cumpărat cândva o casă aici și apoi ne-am construit-o pe a noastră.
— A absolvit școala medie din Mănoilești. Ce a fost mai departe?
— Am intrat la Institutul Pedagogic din Tiraspol, facultatea de biologie. Dar am învățat doar o jumătate de an, deoarece tatăl meu a murit și a trebuit să mă întorc acasă la mama. Eram șase copii, doi – mai mici decât mine. M-am întors cu speranța că îmi voi continua studiile. M-am dus să lucrez la una dintre frizeriile din Ungheni – mi-am realizat hobby-ul. Nu am lucrat acolo de la început, fiindcă în sat această meserie era considerată mai puțin serioasă. Cu totul altceva era un profesor de biologie. Am învățat bine și nu mi-a fost greu să susțin examenele.
Disciplina ne-o preda directorul școlii, Grigore Lachi, el m-a sfătuit să merg la această facultate. În școli erau puțini profesori de biologie și geografie.
— Unde l-ați cunoscut pe Gorincioi din Unțești?
— Eu încă învățam când mi-a propus să ne căsătorim, spunea că apoi vom continua studiile împreună. Dar, când am abandonat eu studiile, a plecat și el. Am locuit în Unțești, apoi în Ungheni și din nou în Unțești și abia după aceea ne-am mutat în Florițoaia Veche. Toate aceste tulburări de zi cu zi ne fac mai puternici.
— Dar aceste necazuri nu v-au stins „focul”.
— (Râde, ea în genere râde des). Da, așa sunt. Îi seamăn tatălui meu. Era foarte energic, vesel, îi plăcea să cânte, să danseze. S-a stins din viață la 48 de ani. A avut o pneumonie, nu a tratat-o la timp și totul s-a încheiat cu cancer.
— Povestiți-ne despre copii.
— Am doi băieți buni și o fată minunată. Ei au avut posibilitatea să obțină studii. Fiica a absolvit Facultatea de Jurnalism, dar acum nu lucrează – are copii mici, trăiește la Chișinău. Un fiu a devenit programator, locuiește și el în capitală. Un alt fiu, care a împlinit 26 de ani la sfârșitul lunii octombrie, a decis să câștige bani mai întâi.
— Când ați început să fiți interesată de cultură?
— Mă pasiona încă pe vremea când eram elevă. Am decis să-mi leg soarta de ea în pofida salariilor mici, a încăperilor neîncălzite. În 2007, în noiembrie, am venit să lucrez la casa de cultură, iar șase luni mai târziu am creat un ansamblu de femei, care în cele din urmă a devenit „Țărăncuța”. Aveți dreptate, la noi întotdeauna s-a cântat bine. La început, cu ansamblul a lucrat Maria Cerempei.
— În sat se organizează multe evenimente interesante.
— Așa este, participăm la multe sărbători, inclusiv raionale, suntem implicați în proiectul „Turismul rural”, am amenajat intrarea în sat, am utilat un loc de joacă, am plantat flori. De 15 ani prezint diverse evenimente, am vizitat multe sate și am văzut că ale noastre au rămas întrucâtva în urmă în ce privește amenajarea. Am decis că noi trebuie să schimbăm ceva.
— Și de unde să începi? Doar n-ai să ieși și să începi a striga: „Hai să schimbăm ceva!”
— Eu așa am făcut, am bătut din poartă în poartă și spuneam: sunteți gospodari, haideți să schimbăm ceva. Am o idee, mă sprijiniți sau nu? Nimeni nu a spus „nu”.
— Iulia, în sat sunt multe femei cu inima înflăcărată?
— Cred că sunt, dar trebuie să fie organizate și susținute. Bărbații? Ei au altă mentalitate, sunt adesea ca „musca la arat”.
— Satele mici au viitor?
— Consider că au. Vedeți, în satul Florițoaia Nouă de asemenea s-a creat un ansamblu vocal, acum „Flutureanca” intenționează să obțină titlul de colectiv-model. Mulțumesc învățătoarei Silvia Lupu. O localitate rurală nu poate supraviețui numai datorită unui ansamblu, dar luptăm pentru a avea lumină, drumuri, apă, gaze în sate. Viitor există, nu se poate să nu fie, avem un aer atât de curat, o pădure atât de frumoasă, oameni buni.
