După înfrângerea Imperiului Rus, în urma Războiului din Crimeea (1853-1856), Moscova a înfiinţat un comitet Filantropic, care se ocupa oficial, de asistenţă culturală, dar şi logistică, acordată slavilor din Balcani.
În realitate, Comitetul Filantropic se afla sub direcţia nemijlocită a Ministerului Afacerilor Externe realizată prin intermediul Departamentului Asiatic şi Balcanic. De fapt, această structură cultural – filantropică reprezenta o pepenieră de agenţi secreţi, care urmau să împânzească toate ţările balcanice. Un astfel de agent a devenit şi englezul William Sollioms cu reşedinţă în oraşul Iaşi. Ambasadorul rus A. Menșikov afirma: „Ca să vezi, un englez luptă cu duşmanii noştri din Occident! Ce surpriză, Will!..”
…La restaurantul de pe malul Mării Negre, din Odessa, unde personajele din ciudatul grup şi-au ocupat locurile la masă, se servea mâncare cosmopolită: de la pilaful uyghur până la puddingul englezesc şi foie-gras francez, fără să se ţină seama de preţurile pipărate: evreii plăteau.
După primul fel de mâncare şi un pahar de vin, englezul (nostru) a trecut la discuţia punctelor esenţiale din plan:
Punctele esenţiale, a strâmbat din nas turcul Murad-Bei. Banii – acesta e singurul punct important.
Da, banii, a căzut de acord, Will, dar să vedem cum îi împărţim. Să vedem, care sunt priorităţile. În primul rând, vom fi nevoiţi să plătim o reţea de agenţi secreţi, care vor avea misiunea să destabilizeze situaţia din Moldova.
De când şi în capul cui a apărut ideea să plătim nişte oameni fără utilitate, sare ca ars turcul Murad-Bei. Eu am nevoie de 3000 de ducaţi pentru arme şi muniţii, pe urmă, eu adun 1200 de mercenari leşi, aproape cât întreaga armată a Moldovei condusă de Ioan Cuza… Socotiţi, domnilor bancheri, – 1200 de soldaţi a câte o sută de galbeni pe lună.
Dar în felul acesta nu mai rămân bani pentru cumpărarea deputaţilor!, a intervenit nervos moldoveanul Grigore Sturdza. Vă rog, să nu uitaţi, că ţinta noastră principală este alegerea mea la tronul Moldovei. Vă atrag atenţia respectuos că şi Petersburgul îşi doreşte acelaşi lucru… doar eu mă pot opune planurilor unioniştilor. Pentru asta am nevoie să cumpăr majoritatea voturilor în Adunarea Electivă a Moldovei.
Englezul Will, trebuie să corupem cei mai mulţi deputaţi, dar ne va fi greu să-ţi asigurăm o majoritate parlamentară, de aceea vom fi obligaţi să folosim forţa. Iată de ce trebuie să intensificăm activitatea de creare a reţelei de agenţi. Avem nevoie de oameni, care vor pune la cale diversiuni, care vor tulbura apele şi vor incita spiritele. Am vorbit cu un şir de ofiţeri ruşi, cu preoţi ruşi să îndemne poporul la neascultare şi revolte.
Orice cheltuială, oricât de mare ar fi, a slobozit glas, în cele din urmă, evreul Şmil Rabinovici, ne angajăm să o acoperim. Prinţul Sturdza este domnitorul nostru, iar unioniştii urmează să fie anihilaţi o dată şi pentru totdeauna.
Constatarea evreului i-a împăcat pe toţi cei de la masă, în felul acesta, restul bucatelor au fost consumate în linişte şi voie bună…
Când Will Sollioms s-a aşezat la masă din cârciuma din Păcurari, Iaşul era deja ocupat, chiftea de agenţi secreţi. Zvonuri şi ştiri false circulau cu o iuţeală de nedescris. Fără a explica ceva, Will şi-a întrebat părtaşii, dacă suma de 300 galbeni va fi suficientă, pentru a-i atrage de partea prinţului Sturdza pe deputaţii Pisoschi, Lascar Rosetti, Anastasie Panu, Manolache Epureanu şi – cel mai important lucru – dacă ar putea să-l convingă pe Kogâlniceanu să nu mai şovăie atâta. La dispoziţie le rămăsese doar vreo două-trei zile, ca să fie ales domnitorul Principatelor Unite.
Convocarea şedinţei decisive a fost anunţată pe 3 ianuarie 1859, acasă la Costache Rolla. Discuţia care urma să fie hotărâtoare a degenerat foarte repede într-o ceartă în toată legea. Nicio candidatură propusă nu era acceptată. La un moment dat, Kogâlniceanu şi-a luat blana şi s-a îndreptat spre uşă.
Lascar Rosetti i-a îngrădit calea şi nu i-a permis să plece, până nu se rezolvă totul. În acel moment, a înţeles, cât se poate de limpede, că, dacă în minutele următoare nu vor găsi o soluţie, se vor scufunda în haos şi Moldova va fi ocupată de trupe străine. Nu doar Unirea va deveni un obiectiv iluzoriu, dar însăşi existenţa Principatelor Române va fi pusă sub un mare semn de întrebare. Deputatul Pisoschi a fost rugat să propună candidatura lui Alexandru Ioan Cuza.
Deputatul a înţeles că în situaţia creată nu există o altă sugestie mai bună, s-a ridicat în picioare, a rugat puţină linişte şi l-a propus pe Cuza domnitor. În cameră s-a lăsat o linişte încordată. Kogâlniceanu, îmbrăcat încă în blană, s-a aşezat încet pe scaun. Peste câteva clipe, însă, toţi au început să aplaude. Cuza, fiind găsit la teatru, a fost chemat să depună jurământul Domnitorului numit. A jurat că în cazul în care eşuează proiectul Unirii, el va abdica.
Ce a urmat mai departe, cunoaştem din manualele de istorie. Pe 05 ianuarie, Cuza a fost ales domnitor. E adevărat, că în sală mişunau agenţi ruşi, polonezi, austrieci, unguri, dar unioniştii luaseră toate măsurile de precauţie pentru protecţie. Peste 5 zile agenţii complotişti au fost arestaţi. Doar Murad-Bei a scăpat, dar în aprilie 1859 a fost capturat şi el. Astfel, s-a aflat că avea legături strânse cu o filieră slavă din Balcani. Cât priveşte pe William Sollioms, a fost învinuit la tribunal de spionaj în favoarea Rusiei şi de tentativă de corupere a persoanelor oficiale. Will a rugat autorităţile ieşene să nu fie expulzat în Marea Britanie, unde îl aşteptau ani grei de închisoare. Însuşi domnitorul Cuza a intervenit personal ca Grigore Sturdza să fie eliberat şi Will deasemenea a fost eliberat. Deci, iertarea e răzbunarea cea mai bună. Will s-a căsătorit la Iaşi, nevasta i-a născut 6 copii, dar aceştia nu-i mai purtau numele – Sollimos – fiindcă, cunoscându-i isprăvile, oamenii obişnuiau să-i spună „rusu”. Aşa le-a rămas numele. Peste vreo 20 de ani s-au mutat în Basarabia. Unul din fii săi, Maxim Rusu a pus la cale la Chişinău în 1918 asasinarea lui Octavian Goga, dar nu i-a mers, fiindcă a fost descoperit cu ajutorul lui Ion Inculeţ. Vedeţi că năravurile s-au păstrat şi peste ani.
„Eroii” descrişi mai sus mişună exact şi în vremurile noastre printre noi, numai sub alt nume, dar aceleaşi interese şi metode subversive. Istoria în oglindă. Păzea!
Sursă de inspiraţie: „Trilogia Basarabeană” de Val Butnaru, Chişinău, 2018.
