Dintr-un gând, multă pasiune și dragoste pentru tot ceea ce e frumos! Aşa a început povestea Irinei Starciuc. Tânăra face, sau mai bine zis, croșetează adevărate bijuterii. Dânsa vede în orice frumosul. Într-o lume gri și anostă e omul care crede că a visa îți dă oportunitatea de a depăși problemele cotidiene. Irina Starciuc s-a născut în satul Untești. A absolvit școala de aici, apoi Liceul Teoretic Cetireni și Colegiul de Medicină Ungheni.
— În câteva cuvinte cum s-ar descrie Irina Starciuc?
— Sunt o persoană foarte visătoare, creativă. Am idei multe și aș vrea să le realizez pe toate, sper doar să am forțe să reușesc ca să le realizez.
— Cum ți-ai descoperit această pasiune sau e o moștenire genetică?
— Cred că e mai degrabă genetic. O moștenire de suflet. Bunica mea, Dumnezeu s-o ierte, țesea covoare și lăicere. La Hârtop, satul din raionul Cimișlia, și acum mai este războiul de țesut. Cred că o să continui tradiția și dragostea bunicii de a țese covoare, chiar dacă nu știu încă a lucra la el.
— Dacă ai descrie pasiunea ta ca pe o persoană cum ar fi?
— Interesantă abordare. Nu m-am gândit niciodată. Pasiunea mea dacă ar fi o persoană aș descrie-o ca fiind minunată, unică, ar fi ființa care știe să te asculte, fără a te judeca.
— Îți mai amintești prima ta lucrare? Cum arăta?
— Prima mea lucrare a fost în școală, în timpul orelor de educație tehnologică. erau niște ciupici de cameră.
— O mai păstrezi? Dacă da, de ce?
— Din păcate, nu am lucrarea, dar cred că a fost deosebită, pentru că a fost expusă la un eveniment școlar.
— Cum reacționează oamenii, în general, la lucrările tale?
— Chiar de la primele lucrări croșetate am avut comenzi, uneori nici nu reușeam să le fac. Și când te gândești că atunci încă internetul nu era atât de în vogă ca și acum, adică nu aveai oportunități atât de multe ca să te promovezi.
— Care a fost cea mai complicată lucrare a ta? Ce reprezentă și cât timp ți-a luat să o realizezi?
— Nu aș cataloga că lucrul la acea lucrare, sau la oricare alta, e unul complicat. Îmi face o deosebită plăcere să lucrez pentru că e un fel de relaxare totală și o refugiere într-o lume a culorilor și a fanteziei. Orice lucrare e făcută cu drag. La moment am lucrat la o gentuță care mi-a luat o zi și pot să spun că a meritat.
— Există numeroase ramuri ale meșteșugăritului. Tu de ce ai ales croșetatul, împletitul?
— De mică mi-a plăcut croșetatul. Îmi place să creez modele unice, chiar dacă păstrez autenticitatea. Adaug ceva care le diferențiază și la fac speciale. Nicio lucrare nu se va repeta, fiindcă va avea un element specific.
— Împletești doar din fire lână sau mai ai și alte preferințe?
— Croșetez în dependență de anotimpul de afara. Dacă e sezonul rece croșetez din fir mai gros, adică lână, dacă e vară lucrez cu firul din bumbac. La moment confecționez gentuțe din fir de cânepă pentru că e în trend și în plus mai e și eco.
— În afară de croșetat ce altceva îți mai place să faci?
— În afară de croșetat, căreia îi rămân fidelă, am mai realizat și o iconiță din mărgelușe.
— Cum e să fii meșter popular în R. Moldova?
— E greu în zilele noastre să fii meșter popular la noi în Moldova, țară care în trecut meșteșugăritul era principala activitate a multor locuitori. Nu prea se apreciază lucrul manual. Poate o fi fiind din cauza finanțelor, care ne tot lipsesc, fiindcă se știe că lucrările de genul acesta sunt mai scumpe, decât cele confecționate la fabrici la diferite aparate.
— Cum îți planifici agenda ca să reușești și să ai grijă de copii, casă, dar și de lucrul manual?
— Nu sunt omul care să aibă o agendă, unde să-mi planific fiecare moment al zilei. De obicei, primele pe lista mea nescrisă sunt treburile casnice, apoi, dacă îmi rămâne timp fac lucrările.
