Pare calm și rezervat, versat în chestiuni legate de pământ, întotdeauna dă răspunsuri concrete și este deschis comunicării, nu roagă să revenim cu un alt apel. Iată de ce am dori să fie mai mulți conducători așa cum este Ion Popov, șeful Direcției Relații Funciare și Cadastru a raionului Ungheni.
— Sunteți din neamul Popov din Costuleni?
— M-am născut în Costuleni, într-o familie de țărani care lucrau pământul. În familia noastră au fost 6 copii, trei băieți și trei fete. Din păcate, o soră nu mai este în viață.
— Și de unde într-un sat moldovenesc s-au luat Popovii?
— Conform legendei familiei, strămoșii noștri, pe vremea reformei lui Stolîpin, la începutul secolului trecut, s-au mutat aici, deși nu există documente justificative, nici nu ne-am interesat. Bunicul meu pe linie maternă era din Costuleni, Percic, iar bunica mea era o româncă din satul Prisăcani, județul Iași. Au făcut undeva cunoștință, doar hotarul era deschis în anii tinereții lor. Când a fost închis, fratele mamei a rămas în România. Bunicul în anii 60, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe al URSS, a perfectat actele și unchiul a fost repatriat. Acolo locuise cu bunicul și dorea să se întoarcă la părinți.
— Costuleniul se asociază cu copilăria?
— Cu o copilărie interesantă. Copilăria, oricum ar fi, este întotdeauna interesantă. Cu toții am început să lucrăm devreme, mai ales că tatăl meu a murit când aveam 11 ani. După clasa a VIII-a, m-am angajat oficial la atelierul de tâmplărie.
— Sunt clare relațiile umane. Cum au apărut în destinul dvs. cele funciare?
— Aș putea spune că întâmplător. Atunci doream cu toții să devenim specialiști în automobilism, maiștri radio, șoferi. Am încercat să intru la tehnicumul de pe lângă uzina „Lenin” din Bălți, facultatea constructor radio, dar concursul nu l-am trecut, a fost foarte mare, tot așa cu automobilismul la tehnicumul din Svetlâi, deși aveam doar două note de „4” în atestat, echivalentul lui „8” de acum. Dar la acel tehnicum era facultatea de geodezie și organizare agricolă a teritoriului, unde mi s-a propus să intru, fiind avertizat că va fi dificil, trebuie să cunoști matematica, geometria. Lecțiile se țineau în limba rusă, dar eu aveam abilități de comunicare, fiindcă mama prietenului meu din copilărie era rusoaică. Am fost întâmpinat acolo cu brațele deschise și am absolvit facultatea cu mențiune. Să înveți era foarte interesant. Făceam multă practică, cum să efectuăm măsurări topografice, cum să lucrăm în câmp, în oraș.
— După absolvire, ați venit la Ungheni?
— Am venit și în perioada cât o femeie se afla în concediu de maternitate, am fost angajat inginer cadastral la Direcția Agricolă. De atunci lucrez „temporar” 43 de ani.
— Cu ce vă ocupați acum, când tot pământul este împărțit?
— Serviciul nostru mai are mult de muncit, cum se spune, pământul este etern și eterne sunt problemele legate de el. Cel mai rău este că nu am finalizat încă înregistrarea terenurilor proprietate privată. Nu a celor care au revenit în cadrul programului „Pământ”, el s-a axat doar pe terenurile agricole, dar era pământ și în extravilanul localităților, existau loturi individuale. 17 primării încă nu au măsurat și nu au înregistrat terenurile ca proprietate – oamenii nu vor să facă acest lucru pe cheltuiala lor, doar în caz de moștenire sau vânzare. În unul dintre proiecte, cu sprijinul Occidentului, este inclus și raionul nostru pentru anul 2021 și, poate, datorită acestor fonduri, vom reuși să finalizăm înregistrarea tuturor terenurilor private.
— Unde ați întâlnit o fată atât de frumoasă, care a devenit soția dvs.?
— Am studiat împreună cu Valentina, acum avem deja nepoți – Ilie, Alexandru și Amelia. Fiica Tatiana locuiește la Chișinău, cea mai mare, Andriana, e în Rusia, la Moscova. Ambele au absolvit școala de muzică, una clasa vioară, cealaltă la pian, apoi au studiat la Colegiul de Muzică Bălți, cea mai mare a absolvit și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, dar și-a schimbat meseria, a devenit contabilă și vrea să mai facă o facultate, iar Tatiana a fost pasionată de drept. Nepotul din Moscova în fiecare vară ne vizitează, acum aveam de gând să mergem la pescuit, dar nu am reușit. Noi cu bunica ne luăm concediu și îl dedicăm nepoților noștri.
— Ce vă mai pasionează?
— Fotbalul. Nu sunt microbist, alerg în continuare ca membru al echipei de veterani. Îmi place pescuitul, cărțile, fantastica științifică – am o bibliotecă bună. Prietenii? Sunt puțini, comunic, mă întâlnesc cu colegii de la Institutul din Lvov, pe care l-am absolvit.
— Ce ați dori?
— Sănătate. Nu pot spune că am de toate, dar nici pe Dumnezeu nu vreau să-l supăr. Să termin cele începute și să mai lucrez.
