Ne tot plângem pe viața din Moldova și vociferăm că acolo sau dincolo e mai bine, că în alte părți oamenii se implică sau se fac reforme în favoarea cetățenilor etc. Toate lucrurile bune se întâmplă dincolo și niciodată la noi.
Și mă întreb de ce? Doar suntem un popor harnic, truditor, priceput la toate, suntem cinstiți, generoși și săritori la nevoie. Sau poate aceste calități nu ne definesc și sunt niște aberații susținute de careva și pe care noi le-am luat, generațiile actuale, ca pe ceva ca atare și le afișăm oriunde și oricând ca pe un semn de bravadă, brand? Fiindcă noi nu suntem un popor ospitalier, noi suntem „în rând cu lumea”. Dacă unul are, mort-copt trebuie să aibă și vecinul, dacă el face ospățuri cu caviar și cu alte bunătățuri exotice, atunci și celălalt vecin, căruia îi chiorăie mațele de foame, o să se dea peste cap să aibă un ospăț de felul acesta. Dacă un puștulică de bani gata (trimiși de părinții aflați peste hotare) are, spre exemplu, mașină ultimul răcnet, atunci și un altul îi va face bietului părinte zile negre până îi va cumpăra ceva la preț redus și care îi va pune viața în pericol, iar șirul de exemple poate continua la nesfârșit.
Ne place să ne lăudăm cu carcateristicile poporului nostru și nu să le punem în practică, pentru că, de fapt, noi, ca popor, în general, suntem bolnavi de invidie. O invidie care a devenit o adevărată molimă, în special, după obținerea independenței statului, pe fundalul că peste noapte ne-am trezit dispersați în două tabere: clasa de jos și clasa de sus. Astfel, am început să comparăm situații, succese, insuccese, tragedii, ajungând ca viața noastră să fie de nesuportat, să vegetăm și să așteptăm următoarea „victimă” pe care să o invidiem.
Mai exact, cineva stă într-un fotoliu moale și eventual călduț (a se lua ca funcție bine plătită), să nu facă nimic concret, ci doar să-și dorească să facă (uneori o face în gând, dar de cele mai multe ori o face în public și e de preferat la TV sau radio) și atunci când altcineva realizează acel ceva îi sare în cap ca o pajură cu afirmații de genul „Eu aș fi făcut-o mult mai bine!”. Păi, bine, cine nu ți-a permis până acum? Ești plătit din bani publici anume pentru acel lucru care l-a realizat cineva cu forțele proprii, fără a fi plătit. De ce cineva care face este blamat, criticat și pus la zid? Și în toate sferele există asemenea invidie, care ne subminează progresul spre o viață mai bună. La nivel de guvernare numai uitați-vă! Vine una nouă, distruge și acea brumă de reforme care erau în favoarea oamenilor, că ei sunt mai deștepți, că sunt mai specialiști. Dar nimeni nu a zis că e bine ce s-a realizat și ei vor valorifica ca să ne fie încă și mai bine. Și uite așa, invidia naște regresul! Am impresia că niciodată nu vom depăși, fiindcă la noi se pliază perfect citatul lui Miroslav Bustruc „Invidia e când te uiţi la succes, dar treci cu vederea sudoarea”.
