Am activat în învă-țământ 36 de ani: 31 de ani în satul meu de baștină Bulboci (Soroca) și 5 ani în orașul Soroca. Mi-amintesc: atunci când se termina anul de învățământ, mă-ntristam din cauza lipsei activității mele de la școală. Ce-am să fac vara-ntreagă fără elevi, fără colegi, fără a-mi alcătui planurile pentru ziua următoare? Intrând în ritmul vieții de toate zilele, mă încadram imediat în rolul de casnică. Ce făceam, noi, învățătorii de la sate? Reparație! Casă, sarai, garaj, beci etc. – cea mai nesuferită și mai nefericită ocupație pentru bieții copii care, în loc să se odihnească, să doarmă mai mult, îi trezeam să dea de mâncare la puișori, la boboci, la iepuri, buruian la porci sau să mă deservească: „Dă-mi peria, curăță geamurile, spală podeaua, strânge masa, spală vasele” etc. Și așa toată vara.
Și nu-i totul. Învă-țătorilor de la sate ni se dăduse câte 75 de ari de pământ, vreo 30 de ari în altă parte și vreo 11 lângă casă. Știți cum e la sat! Era rușine că pământul pedagogilor să fie lucrat rău. Când încă tata era în putere, mergea cu mine la prășit porumb. Eu, posibil cam nedeprinsă cu sapa, îmi mai aruncam ochii la drum. Atunci tata îmi zicea: „Pune nasu-n pământ și zi înainte, dă din sapă”. În grădină creșteam cartofi, ardei, roșii, castraveți, ceapă, morcovi, usturoi. Soțul, căruia-i plăcea să aibă totul pe lângă casă, a plantat pomi fructiferi, câteva tufe de vie, „să nu se uite copiii în gura altora”. Am avut și meri, caiși, vișinari, cireșari, peri, nucari, coacăz roșu, agrișe.
Astfel de gospodari erau toți învățătorii din sat, cred că și din toată republica.
Noi ne petreceam concediul prin muncă. Nu ne-am dus la mare, decât în excursii cu elevii la Odessa, Sankt-Petersburg, Moscova, Kiev. Cu propriii copii am călătorit la Cetatea Brest. Clasa mea a întreținut corespondență cu elevii aceleeași clase din satul Zinicov, regiunea Hmelnițchi. Ne-am vizitat reciproc. Țin minte, că transportul ne-a fost asigurat gratis de sovhozul „Bulboci”.
Ne mai permiteam vara împreună cu toată familia să ne odihneam la Vadul-lui-Vodă, duminica la Nistru, la Soroca, la renumita cetate, la spectacolele din capitală.
Nu am obosit de munca de acasă. Nu știam atunci de nicio epidemie. Apoi, începea școala. Am muncit foarte conștiincios și la Școala Medie Bulboci. Am pregătit pentru medalia de aur sau de argint la vreo 25 de elevi. Nu-mi pare rău că am muncit, m-am dedat cu trup și suflet profesiei. Mă simt și acum, la această vârstă venerabilă, satisfăcută, un pedagog adevărat.
Dragi colegi, stimați pedagogi de altădată, sunteți remunerați pe deplin prin munca dumneavoastră, vă satisface pensia sau salariul? V-ați odihnit și dumneavoastră, precum cei mari, în Grecia, Italia, pe insulele Canare, la Miami, în concediu? Poate foștii noștri elevi ne fac vreo surpriză, oferindu-ne o foaie de odihnă fie și în Moldovioara noastră acum, pe timpul pandemiei. Am accepta cu plăcere.
