Sărbătorile pascale sunt prilej potrivit de întâlnire între cei apropiați. Copiii, plecați la lucru peste hotare, se întorc acasă la părinți, iar părinții, rămași la baștina lor, sunt în așteptarea celor dragi. Câte emoții, câte strângeri de mâini, câte îmbrățișări!…
Locuim în acest oraș de lângă Prut – Ungheni – de aproape 7 ani. Anume în acest oraș, prin anumite circumstanțe, ni le-a scos Dumnezeu în cale pe două femei inteligente și pline de cumsecădenie, pe două surori din Berești. Una e Elena Turcu, asistentă medicală în trecut, cealaltă e Ana Cojocaru, fostă contabilă. Cu ele avem întotdeauna ce discuta și biserica ne unește foarte mult.
Cât s-au zbătut surorile pentru a întreprinde măcar ceva-ceva pentru unchiul lor, fost primar în orașul Ungheni în perioada interbelică – Alexandru Malanciuc! Dacă pășiți pragul primăriei din centrul orașului, vă va apare-n față placa comemorativă a fostului primar Malanciuc. E meritul celor două surori și sprijinul primăriei și al Consiliului Municipal.
Acum, despre altceva. Aceste surori mărinimoase tot timpul vor să facă cunoștință cu cât mai multă lume bună din oraș. La Paște ne-au invitat în ospeție la cumnata lor, Liuba Crudu. Ce-am văzut aici, ne-au bucurat nespus de mult ochii. Pe lângă ospitalitatea binevoitoare, ne-a frapat ”casa mare” de suflet a gospodinei, un adevărat muzeu. Sofca moldovenească, așternută cu o pânză minunată cu nuanțe bordo-închis, păretare, țoluri țesute, probabil, de măicuța lor…
Într-un colț al camerei – zestre până aproape în pod: cu iorgane, plapume îmbrăcate-n alb, perne (vreo șapte) cusute destul de iscusit cu flori de diverse culori. Peretele din față împodobit cu un imens prosop moldovenesc. În ungherul din dreapta camerei stă cuminte icoana Mântuitorului, care veghează liniștea și bunăstarea familiei. Sub icoană, așa cum e la noi, la moldoveni, – o frumoasă perdeluță, la care doamna Liuba a depus tot efortul, pentru a arăta cât mai bine, ca să-i demonstreze Domnului cât de mult îi datorează. D-apoi la geam? O superbă și enormă perdea despicată-n două, ce ajunge până la sofcă, albă, tot cusută de gospodină. Pe ea poți vedea pe de-o parte și pe alta hulubași, care se giugiulesc, coșulețe cu flori, buchete de flori etc.
În centrul camerei – o c măsuță așternută cu un frumos prosop moldovenesc, specific raionului Ungheni. Deasupra – un coșuleț împletit din lozie, plin cu ouă vopsite și două vaze de ceramică. Podeaua, acoperită cu un covor moldovenesc. În această cameră totul miroase a vâzdoagă și busuioc. Modernul n-are ce căuta aici.
D-apoi, de ce bogăție de flori de cameră îngrijește doamna Liuba! Am văzut aici și ciclamele, și mușcate, begonii, toporași, viorele, ochii Aniutei etc. Domnia sa a zis, că atunci când vrea să se relaxeze, să fie în intimitatea sa, vine în acest colțișor de rai și nu vrea nimic altceva pe lume decât să admire ce a putut ea să lase urmașilor săi…
Și sub cerul liber am stat la sfat, la umbra unui nuc bătrân, unde-am închinat câte un păhăruț de vin de la toate familiile, am ciocnit ouă roșii, galbene, verzi. Am gustat din rulada puhavă și aromată, servită cu plăcere de gospodina casei.
Spre casă prietena noastră, doamna Elena, ne-a petrecut pe jos încă jumătate de drum, continuând să ne amintim de această zi în armonia celor trei familii, străine pentru noi, dar atât de dragi, apreciate și apropiate inimii noastre….
Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!
