De aproape trei decenii, editura pe care o conduce păstrează locul în topul preferințelor cititorilor din spațiul românesc, aducând în prim-plan autori consacrați și voci noi. Într-un interviu cu Gheorghe Erizanu, fondatorul unei edituri, explorăm cum s-a transformat piața de carte din anii ‚90 până în prezent. De la provocările de început și pasiunea pentru literatură până la impactul noilor tehnologii asupra obiceiurilor de lectură, descoperim viziunea unui editor care crede în puterea cuvântului scris de a modela o societate cultivată și conștientă.
— Domnule Erizanu, din câte cunoaștem editura pe care o conduceți este una de succes în spațiul românesc. Care a fost situația pe piața de carte la editura dumneavoastră la începuturi și cum se prezintă ea la ora actuală?
— Mi-aș dori să fim cea mai de succes editură românească, dar mai sunt și altele. Noi poate avem un succes moral și de imagine printre cele mai importante edituri din România. Am început în anul 1995, când piața de carte nu mai era un business rentabil ca în anul 1990. Cei care au avut bani mulți au făcut afaceri în alte domenii. Au rămas ca editori doar acei cărora le place cartea și sunt împătimiți de carte. Noi am început cu tirajul de 1000 de exemplare, 500 de exemplare de poezie și 500 de exemplare de carte pentru copii.
— Ca să înțelegem, piața de carte a cam scăzut?
— Ca sa vă dați seama trebuie să vă puneți întrebarea, când ați fost ultima dată într-o librărie sau ați procurat vreo carte de pe vreun site, sau ați fost în vreo bibliotecă și ați luat vreo carte și o să aveți imaginea unde ne aflăm noi astăzi. Este o situație tristă, dar trebuie să depunem efort pentru a promova cartea. Cred că editorul a fost lăsat mulți ani în fața cititorului. Eu vreau ca statul să aibă politici ca să poată promova cartea și mă bucur că în ultimul timp au apărut proiecte de genul creării în instituțiile de cultură a cluburilor de lectură. De asemenea cu același scop sunt inițiate și proiectele: „Cartea deschisă” și „Scriitori fără frontieră”, sub patronajul președintei țării, Maia Sandu.
— Într-un interviu de al dumneavoastră am desprins faptul că Ucraina, acum, pe timp de război, și-a crescut producția de carte cu 70%. Prin ce se explică acest fapt? Poate tematica războiului este un subiect care îi face pe autori să scrie?
— Până în 2014, atunci când Rusia avea să ocupe Crimeea, erau foarte mulți ucraineni care scriau în rusă cărțile lor, ele erau solicitate și pe piață rusă, care era una mare. Cărțile scriitoriilor care scriau în limba ucraineană apăreau în 300-500 de exemplare și era o situație încă mai proastă decât la noi. După 2014, editorii și-au dat seama că nu mai pot exista în felul acesta și au început să ceară manuscrise în limba ucraineană. Scriitorii au început să scrie, iar pe cele pe care le aveau deja, le-au tipărit. Datorită unei tragedii a apărut necesitatea pentru salvarea limbii, literaturii și salvarea vieții. Tirajul a început să fie de 2000 de exemplare, apoi 20000 de exemplare. În contextul acestui război, se punea întrebarea dacă va exista Ucraina sau nu va exista și atunci a apărut națiunea care există prin cultură.
— De ce depinde reușita unei apariții literare, pentru că știm că astăzi parcă a devenit o modă ca multă lume să scrie cărți. Tot ce vi se propune spre editare este acceptat din prima sau se mai cer careva redactări, rectificări?
— O să vă povestesc experiența noastră din pandemie, când toată editura activa în cele 20 de apartamente ale angajaților noștri. Eu duceam câte 20 de manuscrise acasă la redactor, după aceea la machetator, apoi iar la redactor, lucram și prin emailuri. Efortul unei edituri este ca să igienizeze spațiul cărții și să aibă grijă de ochii și mințile dumneavoastră și să nu publice chiar tot ce vine.
— Ce tematici abordează cel mai mult scriitorii noștri?
— Sunt cărți care se scriu ca o eliberare de ceva, atunci când omul este sub influența unui stres, el scrie pentru a scăpa de această stare. Alții scriu pentru a ieși în evidență prin ceva. În astfel de cazuri scrisul este bun ca exercițiu, dar nu poate să apară ca și carte. De exemplu, dacă noi pe an scoatem 80-100 de mii de exemplare, asta înseamnă că am avut încă 800-1000 de titluri care nu au apărut.
— Ce înseamnă procesul de a tipări o carte?
— O carte nu înseamnă doar apariția cărții. Trebuie să drămăluiești timpul, resursele și forțele ca mai apoi să scoți cartea și s-o promovezi, să urmărești evoluția scriitorului, adică să ai grijă de el.
— Ce puteți spune despre literatura de calitate, cât de ușor ajunge ea la cititor?
— Vreau să constat că astăzi se citește mult, însă calitatea cititului lasă de dorit. Una este ce vezi pe TikTok și alta este ce și cum citești o carte. Eu cred că o să se revină la lectura cărții, pentru că altfel nu poate fi dacă ne dorim o societate cultivată, o societate care gândește corect și cu perspectivă.
— Astăzi când tehnologiile permit ca unele cărți să fie digitalizate și s-ar părea că cea pe suport de hârtie ar putea rămâne în umbră, căci accesarea cărților în format fizic necesită mai multe cheltuieli, pe când cea în format electronic este mai la îndemâna cititorului. Editura nu are de pierdut în această situație?
— În anii 2000 a apărut ideea de carte digitală și toți editorii, mai ales cei occidentali, au băgat sume imense de bani în dezvoltarea platformelor pentru cititul digital. Peste 6 ani editorii au băgat dublu ca să revină la tipăritul cărților. Noi am făcut și facem cărți digitale, fiindcă există cititorul cârcotaș, căci atunci când îi oferi o carte el spune, dar carte digitală este? Din cauza că noi suntem într-o zonă gri a mapamondului nu putem vinde cartea așa cum am vrea noi în Republica Moldova, dar o vindem de pe allbook.com , alături de toate cărțile importante din lume. La noi cartea digitală este oferită cu 40% mai ieftină decât cartea în format fizic. Eu cred că, cartea digitală este o extensiune a cărții clasice. La fel, cred că cea clasică nu va pieri, important este ce conținut are.
— Un rol important în aprecierea unei cărți cred că este și grafica ei.
— Ca să înțelegi ce fel de carte ai în față îți dai seama după designul cărții. Primul sentiment e senzual, adică o pipăi, vezi oglinda paginii. Am un respect deosebit pentru editura „Pinguin” din Marea Britanie care în anii 1930 a dat tonalitatea tipograficii profesioniste. Faptul că știi a pune niște cuvinte într-un rând nu înseamnă că deja poți face o carte, ai nevoie de niște cunoștințe pentru acest lucru.
