Instanța urmează să se pronunțe azi, 22 mai, în privința demersului procurorilor din Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale cu privire la aplicarea mandatului de arest pe numele lui Vlad Plahotniuc.
Contactat de IPN, șeful interimar al PCCOCS, Ion Caracuian, a declarat că demersul a fost examinat joi, însă pronunțarea deciziei va avea loc azi.
„În 18 mai, a fost înaintată învinuirea pe trei capete de acuzare, așa cum a declarat și procuorul general în cadrul briefingului de luni. Respectiv, după emiterea ordonanței de punere sub învinuire, a fost citat domnul Plahotniuc la adresa de domicliu. Nu a dat curs citației. Din informațiile care sunt prezente în materialele dosarului a rezultat că dumnealui este în afara țării. De aceea, am considerat că trebuie înaintat un demers în sensul de a aplica măsura sub formă de arestare preventivă”, a menționat Ion Caracuian.
Ședința este programată pentru ora 10.00.
La începutul acestei săptămâni, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului este Vladimir Plahotniuc. Cele trei capete de acuzare înaintate lui Vladimir Plahotniuc sunt: crearea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari. Potrivit procuroului, imediat ce actele de învinuire vor fi traduse în limba engleză, vor fi expediate autorităților competente ale Statelor Unite ale Americii, cu solicitarea ca Vlad Plahotniuc să fie extrădat și tras la răspundere în Republica Moldova.