Ecourile celui de-al doilea război mondial se fac resimțite și până în aceste zile. Mai exact în data de 13 martie, ora 11.00, Vitalie Muduc, locuitor al satului Chirileni în timpul când săpa în grădina proprie a descoperit un proiectil.
Potrivit declarației lui Andrei Racoviță, șeful adjunct al Direcției Situații Excepționale Ungheni, dar și responsabil de protecția civilă, bărbatul ar fi anunțat toate serviciile responsabile la numărul unic de urgență 112, la față locului deplasându-se salvatorii și poliția. Ulterior proiectilul a fost transmis geniștilor. Aceeași sursă ne-a mai menționat că muniția ar fi din perioada celui de-al doilea război mondial. Până la acest moment nu a fost neidentificat de ce model este. Specialiștii au putut doar să ne spună că muniția este un proiectil de artilerie cu diametrul de 76.
Reamintim cititorilor că, conform unei hărți elaborate de geniștii Armatei Naționale, raionul Ungheni este una din regiunile din țară supusă unui risc sporit de pericol din cauza obiectelor explozibile din perioada celui de-al doilea război mondial.