Marți municipiul Ungheni a fost vizitat de o reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, condusă de Mathieu BOUSQUET, șeful unității – Georgia, Moldova și cooperarea transfrontalieră a vecinătății. Scopul aflării lor la Ungheni a fost ca oficialii europeni să se informeze despre implementarea la zi a proiectelor, finanțate de UE.
Mathieu Bousquet a remarcat că cele 4 domenii ale UE – fortificarea unei guvernări mai bune, dezvoltarea economiei, accentuarea pe populație, în special pe tineret și acordarea a conectivității mai puternice pe transport și aspectele digitale – sunt prioritare și în acest moment. De aceea, în cadrul conferinței de presă dânsul a specificat că va fi lansat un acord de finanțare pentru municipiile Ungheni și Cahul în valoare de 23 milioane de euro. Autoritățile municipale trebuie să depună proiecte, care să răspundă necesităților cetățenilor și cu implicarea directă a lor la realizarea acestora.