Cu locuitoarea satului Alexeevca, Ina Cujbă, conversația am început-o întâmplător. Îmi plac mult femeile ca ea – calme, de încredere, care cunosc prețul muncii și al succesului, capabile să facă foarte mult – și am vrut să deveniți martori ai convorbirii noastre.
— Cum să vă prezentăm cititorilor noștri?
— Nu știu, cum doriți, dar vreau să spun că în satul natal, Alexeevca, avem o gospodărie țărănească care îmi poartă numele. Întreprinderea noastră are doar doi ani. Într-o vreme, împreună cu soțul, renovam apartamente în străinătate, iar copiii au rămas cu mama care, din nefericire, a plecat din viață, de aceea ne-am întors acasă și am decis să ne întemeiem propria gospodărie. Agricultura ne este mai apropiată, ca tuturor locuitorilor de la sat. Avem pământ, dar am început să creștem porci de prăsilă, am dorit să ne extindem, dar cu piața noastră nu vom reuși, pentru că nu avem unde comercializa carnea. Omul începe să se ocupe de afacerea sa, în speranța că va avea posibilitatea să-și vândă marfa.
— Cum ați devenit constructor?
— Așa e vremea de azi, te învață orice meserie. Eu, la 19 ani, împreună cu soțul am plecat la Moscova, unde am început să fac aproape tot ce ține de reparația locuințelor. Sunt o autodidactă. Am absolvit 9 clase în școala noastră, apoi am studiat croitoria la o școală profesională din Chișinău, dar nu am lucrat în specialitatea mea. M-am măritat cu iubirea mea din școală. Ne-am întâlnit cu Petru timp de patru ani, începând cu clasa a IX-a, iar acum avem 15 ani de când suntem împreună, avem o fiică și un fiu.
— La ce visează copiii dumneavoastră?
— Fiica vrea să termine gimnaziul, să intre la colegiul pedagogic din capitală și apoi, dacă totul va fi așa cum visează, la Academia de Poliție. Eu cred că nu vrea să piardă trei ani la liceu, mai bine să aibă o profesie peste 4 ani. Chiar dacă nu reușește cu academia, va avea o specialitate și va putea să lucreze. Fiul e abia în clasa a VII-a, mai are timp să facă o alegere.
— În sat, mulți au afacere proprie?
— Dintre tineri, poate că numai noi ne îndeletnicim cu ceva, iar în sat tineri aproape că nu sunt. Practic, toată lumea pleacă la muncă – în Occident, în România – în calitate de constructori. Mulți pleacă din sat cu totul, în special, familiile tinere. După ce termină 9 clase, nimeni nu rămâne în sat, dacă studiază undeva, atunci vin vineri și pleacă duminică, iar pe urmă nu-i mai poți ține în sat.
— Familiile tinere, desigur, trebuie, fie și temporar, să plece la munci împreună. În caz contrar, apare o fisură…
— Și eu cred așa. Dacă a plecat numai unul, vor apărea probleme în familie. Așa a fost întotdeauna.
— Priviți viitorul cu speranță, inclusiv în sat?
— Știți, se vorbește foarte mult despre sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, dar mi se pare că mai degrabă se ocupă de controale, pedepse, crearea problemelor suplimentare. Dacă produci ceva, pentru a vinde marfa, trebuie să obții atâtea documente, încât din câștig îți rămâne prea puțin. Pentru ca satul să aibă un viitor, trebuie să li se ofere tinerilor oportunitatea de a se ocupa cu afacerea proprie și a câștiga bani. Cred că ar fi bine dacă întreprinderile mici, create recent, timp de 2-3 ani ar fi scutite de plata impozitelor. Să se desfășoare seminare pentru tinerii conducători, ca ei să știe cum să-și administreze afacerea.
— Cum reușiți totul, doar aveți o fermă?
— Fermă a devenit fostul garaj al kolhozului, fostele cote valorice ale sătenilor de la care le-am cumpărat. Cum reușim? Acum ne-au rămas doar 7 capete, deoarece vindem totul și plecăm peste hotare, fiindcă în Moldova nu ai posibilitatea de a câștiga în mod normal. Am făcut aici o încercare și ea nu s-a îndreptățit, mai departe vom vedea. Acum dorim să plecăm în Italia, unde, desigur, nu ne așteaptă nimeni, dar acolo e sora, rudele. Vom pleca pe 3-4 luni.
— Dar de ce dumneavoastră, un constructor minunat, să nu deschideți ceva în acest domeniu?
— O bună cunoștință din raionul vecin a făcut cursuri speciale, a deschis o firmă de construcție, a câștigat un grant, dar oricum nimic nu i-a reușit. Noi nu vom risca.
— Așa și veți pleca ba încolo, ba încoace?
— Noi vrem să câștigăm bani, să ne întoarcem și să încercăm din nou să deschidem o afacere proprie. Trebuie să câștigăm ca să nu ne legăm cu băncile, creditele, dacă pierzi, pierzi ce-i al tău. Nu vreau să trăiesc peste hotare, vreau acasă să mă ocup în liniște de afacerea mea. Ce anume va fi, încă nu știu, am făcut o încercare de a cultiva căpșune, vom vedea, principalul e că avem dorință și ne place. Vreau și sper că vom reuși și noi, și copiii noștri.
