Azi vom face cunoştinţă cu o fată căreia, putem spune fără a exagera, i se potriveşte întru totul calificativul „foarte” – foarte deşteaptă, foarte bună, foarte luminoasă, foarte frumoasă, foarte-foarte. E vorba despere Ana Comanda, specialistă în aparatul preşedintei raionului Ungheni.
— De obicei se spune că într-o funcţie cum e a dvs. nu poţi fi angajat fără pile. Povestiţi-ne cine sunt părinţii dvs.
— Am părinţi minunaţi, tată meu, Anatol, a lucrat 35 de ani la calea ferată. Ambii mei bunei au fost feroviari. Mama Tatiana e contabilă la o farmacie.
— De ce era pasionată Ana în copilărie?
— De la 10 ani Ana citea pe nerăsuflate cărţi. Am citit, am citit, apoi parcă m-am săturat şi cu câţiva ani în urmă am încetat să mai citesc. Acum citesc numai ziare şi urmăresc ştirile. Atunci când am început eu să citesc şi părinţii citeau foarte mult. Era la modă să faci rost de cărţi, să te abonezi la ziare şi reviste.
— La ce concluzie aţi ajuns citind? Ce decizie aţi luat?
— Am decis că e mai bine să trăieşti decât să citeşti cărţi şi să trăieşti cu iluzii permanente.
— Ce aţi devenit?
— Sunt biologă. Am absolvit liceul „Vasile Alecsandri” şi printre primii bacalaureaţi am intrat la una dintre cele mai vechi universităţi din România, „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, apoi la masterat. Am avut şase ani minunaţi de studii, m-am ocupat de ceea ce mă interesa şi-mi plăcea. Dar… nicio zi nu am lucrat după profesie. Ce-i drept, uneori mă gândesc că dacă m-aş fi născut într-o ţară bogată, de exemplu, în Germania, m-aş fi ocupat de ştiinţă. După studii parcă mi s-a luat ceaţa de pe ochi şi cu plăcere m-am condus de cuvintele unuia dintre pedagogii mei că ei ne învaţă a ne adapta la această lume.
— Şi cu ce v-aţi ocupat?
— Am lucrat la laboratorul combinatului de covoare unde se vopsea lână, se creau culori, îmi era interesant. Am lucrat office-manager, specialist resurse umane, apoi doi ani am fost peste hotare.
— Aţi plecat la câştig sau la studii?
— Într-un anumit moment m-am plictisit de moarte şi am decis să plec undeva. Am avut câteva oferte, dar am ales Grecia, aceştia au fost ani intenşi, îmbătători.
— De ce nu aţi rămas în România ca să vă ocupaţi de ştiinţă?
— Atunci nu aveam cetăţenie română, am vrut să scriu teza de doctor, dar a fost complicat şi m-am întors acasă. Am obosit în Grecia, vroiam linişte sufletească, vroiam la mama şi la tata. Acolo e foarte interesant, foarte frumos, strălucitor, dar oboseşti de la toate acestea. M-am întors toamna trecută şi am decis să-mi încerc puterile în altă sferă. Apropo, fiecare muncă a mea nu e legată de cea precedentă. Tind în permanenţă să însuşesc ceva nou. Trebuie să învăţ totul din nou, dar aceasta şi înseamnă drive. În viaţa mea el există în permanenţă. Recunosc că acest lucru o cam nelinişteşte pe mama. Sunt încântată de oamenii care 10, 20 de ani lucrează într-un singur loc, uneori chiar invidiez această stabilitate a lor, pe care eu nu o am. Peste un an-doi încep să mă sufoc, îmi doresc ceva nou, vreau să respir liber.
— Cu alte cuvinte, o neastâmpărată. Cum vi se pare noul loc de muncă?
— În decembrie va fi un an de când lucrez aici. Munca e captivantă, oamenii sunt interesanţi, în fiecare zi fac cunoştinţă cu persoane noi, în fiecare zi e ceva nou. Sosesc oaspeţi, vorbesc în diferite limbi, gândesc altfel, dar înţelegi că ei sunt la fel ca noi, au aceleaşi necesităţi, aceleaşi probleme, vise, înţelegi că toţi suntem la fel. Da, cunosc engleza, nu pot spune că foarte bine, dar o cunosc.
— La vârsta dvs. vă faceţi planuri de viitor?
— Mai înainte îmi făceam unele planuri, dar totul ieşea altfel şi mai bine. Ce sens are să-mi pun ceva în gând? Ştiu ce va fi mâine, dar ce va fi poimâine nu ştiu.
— Se spune că tinerilor le este greu. Nu pot găsi de lucru…
— Să găseşti de lucru nu e greu, eu am schimbat mai multe locuri de muncă şi în Ungheni, şi peste hotare. Ce-i drept, aici salariile sunt derizorii.
— Ce aţi dori astăzi?
— Să găsim o posibilitate de a aduce toţi tinerii acasă şi atunci, cred eu, Moldova noastră se va transforma într-o mică Elveţie.
