Un conațional a dorit să ajungă în Italia în calitate de cetățean al României, doar că planurile i-au fost date peste cap de către polițiștii de frontieră din PTF Sculeni. Aceștia au găsit asupra bărbatului o carte de identitate și un permis de conducere, ambele românești, potrivit unui comunicat de presă emis de către Poliția de Frontieră. Fiind examinate cu tehnica din dotare s-a depistat lipsa elementelor de protecție, motiv pentru care a fost întocmit proces verbal de constatare și audiere.
În continuare se menționează că interogat, acesta a declarat că și-a perfectat actele prin intermediul unui necunoscut contra sumei de 500 de euro, în anul 2014 când se afla la muncă în Federația Rusă. Despre cele depistate moldoveanul nu era în cunoștință de cauză.
În repercursiune, actele au fost transmise către laboratorul tehnico-juridic și inițiate cercetări conform art. 361, al.(1) Cod Penal al Republicii Moldova.