Zilele trecute, am întâlnit nişte cunoştinţe vechi. Ca de obicei, a venit vorba despre politică. Cum crezi, cine va câştiga alegerile locale? Păi, încă nu se ştie cine va candida. Dar dintre partide? Am căzut pe gânduri, dar la ce bun să mă gândesc, probabil, cele de guvernare, ele întotdeauna au mai multe posibilităţi, membrii lor îşi pot permite să lase lucrul şi să umble cu maşinile de serviciu prin sate şi oraşe, să îmbrăţişeze băbuţele, să le bată amical pe umăr, promiţându-le cioara din par. Cunoscutul meu a remarcat că oricum mai rău nu va fi, fiindcă mai rău nu se poate. Aşa pare că nu se poate, doar nici în cel mai rău vis n-ai să visezi că un om care a lucrat, de exemplu, cizmar, în condiţiile actuale a devenit director al unei fabrici de cosmetice. Iar pentru acest lucru a fost suficientă apartenenţa la partidul potrivit şi un loc printre primii pe listă. Câţi sunt din cei care s-au pomenit în fotolii, nu contează, fie şi la nişte cursuri de croitorie, dar e cineva! Nu contează că la scurt timp aceste cursuri şi-au dat duhul, însă, dacă va avea noroc de un colectiv bun, e posibil şi un oarecare succes. În tot cazul, exemple sunt şi câte vrei.
Ce-i drept, trebuie să recunoaştem meritele acestor oameni care, fără a avea idee de specificul muncii, conduc colectivul, având drept armă doar apartenenţa de partid. Poate ar fi cazul să le permitem feroviarilor să se ocupe de calea ferată, plugarilor să lucreze pământul? Poate de aici se trag toate nereuşitele noastre? Poate de aceea omul, când nu e la locul său, începe să umble cu şmecherii, să mintă, să fure, pentru că nu mai are cu ce să se ocupe, iar să se prefacă că munceşte – e dator. Dacă nu aceasta e cauza, atunci care e? Noi putem şi ştim a lucra, altfel de unde s-ar fi luat palatele şi maşinile luxoase de pe străzi? Dacă ele nu sunt un rezultat al muncii, înseamnă că sunt rezultat al calităţii de membru?
Mai rău nu va fi, mai rău nu poate fi. Noi tot timpul ne consolăm astfel, dar vedem că mai rău poate fi. Din bănci şi companiile de asigurare au dispărut milioane şi miliarde. Acest lucru nu putea să nu influenţeze asupra cetăţenilor ţării şi a influenţat. În tot felul de organizaţii de control, supraveghere salariul într-o lună e egal cu cel anual al unui muritor de rând. Nu poate fi mai rău? Poate. Europa poate refuza să ne ajute, politicienii pot instiga populaţia şi atunci notele de „şase” din matricola premierului ne vor părea floare la ureche.
