Volumul consumului de gaze naturale în luna februarie curent a constituit 108,1 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 15,1% mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului 2023. Totodată, fața de luna ianuarie 2024, acest indicator a scăzut cu 46,5 milioane de metri cubi sau cu circa 30,1%, transmite IPN.
Potrivit SA „Moldovagaz”, până pe data de 29 februarie, consumatorii casnici au achitat 90,6% din sumele facturate, ceea ce este cu 2,1 puncte procentuale mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 95,3%, ceea ce este cu 1,8 puncte procentuale mai mult în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%, ceea ce este cu 49,8 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În perioada de referință, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 755 de unități de consum, datoriile acestora fiind în mărime de circa 4 milioane de lei. Totodată, față de 335 de consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.
Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale pentru volumul furnizat de la începutul anului curent la data de 29 februarie se ridică la 95,1% și constituie 2,425 miliarde de lei, acest indicator fiind cu 7,6% mai mare în comparație cu aceeași perioada anului trecut.