Condrătești. Acum trei ani, 50 de picturi ale lui Ion Chitoroagă, orginar din această localitate de pe îndepărtata vale a Culei, erau dăruite sătenilor. Donația culturală avea scopul de a fi startul pentru inaugurarea unui muzeu al satului. Pentru a afla dacă această inițiativă s-a realizat l-am contactat pe Ștefan Zgureanu, primar al comunei. „Atunci, în 2014, acele picturi au fost aranjate într-un mic spațiu de la căminul cultural și nici nu se punea în discuție ca acea încăpere să fie muzeul satului. Împreună cu cetățenii am identificat un spațiu la gimnaziu. Am făcut reparație și acum suntem la etapa de expunere a picturilor”, ne spune edilul. Sătenii își propun ca în acest muzeu să fie expuse și lucrări ale compozitorului Teodor Zgureanu, originar din aceeași localitate, dar și alte obiecte cu valoare istorică donate de bătrânii din sat.
Constantin Cihan, stabilit la Chișinău și băștinaș din Condrătești, unul dintre inițiatorii inaugurării muzeului din sat, ne spune că ideea de a face un muzeu al satului a fost a pictorului Ion Chitoroagă: „M-am implicat și eu, fiindcă îmi doresc ca munca băștinașului nostru să fie văzută și de tinerii noștri consăteni, dar și să ne cunoaștem mai bine istoria satului”.