UNȚEȘTI. Locuitorii de aici au ajuns la capătul răbdării și a speranței. De mai bine de 3 ani peste 300 de gospodării așteaptă să fie conectate la apeduct. După ce a fost câștigat proiectul în valoare de 4,4 milioane de lei la care Consiliul Raional Ungheni a mai adăugat 200 de mii de lei, urmau ca 5 comune/sate din raion, inclusiv Unțești, să fie conectate la apeduct. În 2013 peste 150 de gospodării au achitat o contribuție de 1000-2000 lei.
Dacă în anii 2015-2016 pentru sat au fost aprobate cererile de oferire a finanțării în valoare de un milion de lei și s-a reușit efectuarea celor mai grele lucrări, în anul curent nu au primit nici măcar un leu din Fondul Ecologic Național. După cum ne-a relatat primarul satului, Nicolae Sorotinschi, principala cauză ar fi faptul că anul curent acest fond nu ar fi desfășurat nicio ședință de lucru, întrucât acolo încă nu s-ar fi format comisia respectivă, după ce Ministerul Mediului a fost integrat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Dânsul a mai precizat că cea mai mare parte din lucrări au fost efectuate, a rămas partea cea mai simplă de construire a traseului. Întrucât drumul local Ungheni-Cetireni-Alexeevca va fi reparat în curând, ar fi trebuit să fie gata măcar traseul ce străbate acea porțiune. În acest sens primarul a precizat că și Consiliul Raional ar fi trebuit să intervină cu o solicitare pentru a grăbi cumva lucrurile.