Duminică, 1 noiembrie 2020, când s-a desfășurat primul tur al alegerilor prezidențiale, cetățenii, unii funcționari electorali, dar și observatorii au raportat o serie de nereguli, inclusiv transportarea organizată a alegătorilor din regiunea transnistreană, fotografierea buletinelor de vot, prezența afișajului electoral în raza secției de votare etc. Experții încurajează cetățenii să raporteze neregulile și în turul doi al scrutinului, care va avea loc la 15 noiembrie.
Abatere comisă de un demnitar local
La 1 noiembrie, observatorii Promo-LEX au înregistrat un incident în satul Cocieri, raionul Dubăsari, când reprezentantul unuia dintre candidați a fost agresat verbal de către președintele raionului Dubăsari, Grigore Filipov, ales pe listele PSRM, în momentul când fotografia automobilele care transportau alegătorii. Întrebat de ce a agresat verbal observatorul, Grigore Filipov a motivat că este în ședință și nu poate vorbi, iar ulterior nu a mai răspuns la apeluri. Amintim că președintele raionului Dubăsari Grigore Filipov este tatăl lui Vadim Filipov, membru al Comisiei Electorale Centrale (CEC), dar și cumătrul candidatului independent susținut de socialiști, Igor Dodon.
Misiunea de Observare Promo-LEX a raportat în ziua alegerilor 520 de incidente și nereguli: deconectări de energie electrică, transportarea organizată a alegătorilor, absența sigiliilor pe urnele de vot, fotografierea buletinelor de vot etc.
Șef-adjunct IGP: „Agitația electorală este la ea acasă”
Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției (IGP), în ziua scrutinului prezidențial au fost înregistrate peste 300 de încălcări, inclusiv cazuri de fotografiere a buletinelor de vot, de corupere a alegătorilor, dar și de promovare a concurenților electorali. „Agitația electorală este la ea acasă”, a declarat șeful adjunct al IGP, Marin Maxian, în cadrul unei conferințe de presă. Unii dintre concurenții electorali au depus mai multe sesizări la organele electorale, dar și la poliție, în care au raportat mai multe nereguli.
Elena Prohnițchi, expertă la Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”, organizația care gestionează platforma www.alegeri.md, atenționează că orice cetățean poate depune o sesizare dacă a depistat nereguli în ziua scrutinului. Totodată, cadrul legal le oferă posibilitate alegătorilor să sesizeze nu doar neregulile observate în ziua alegerilor, dar și pe durata campaniei electorale, sesizând autoritățile electorale, poliția și procuratura, în funcție de tipul și gravitatea presupuselor abateri. Alegătorii pot trimite sesizări la Comisia Electorală Centrală, la adresa electronică info@cec.md, iar petiționarii trebuie să-și argumenteze sesizarea prin probe video, audio sau foto, declarațiile martorilor sau alte probe. „Dacă suntem martorii unor nereguli în campania electorală și nu facem nimic, pierdem orice drept moral să ne plângem că votul nostru a fost fraudat. Dacă nu raportăm neregulile, riscăm să pățim ca în proverbul popular: „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”. Doar că în cazul alegerilor proverbul ar suna diferit: ”cine fură azi un vot, mâine va fura viitorul țării”, spune ea. Elena Prohnițchi îi îndeamnă pe alegători să fie vigilenți și să raporteze orice abateri și nereguli în turul doi al scrutinului. „Nu lăsați să vă fie furat viitorul, raportați când vedeți că se fac cadouri electorale, când preotul face agitație electorală în biserică ori primarul la școală, când sunt folosite bunurile publice în favoarea unui candidat, când nu sunt respectate măsurile anti-COVID-19 la întâlnirile cu alegătorii. Doar așa putem face ca votul nostru să conteze”, a conchis experta.
Ce fel de nereguli pot fi raportate?
Pentru diferite abateri, există modele de sesizare în funcție de organul la care este depusă plângerea. În cazul coruperii alegătorilor, sesizarea va fi depusă la CEC sau Procuratura Generală. În cazul implicării în alegeri a cultelor religioase, sesizarea va fi depusă, de asemenea la CEC, dar și la Ministerul Justiției. În situația în care nu se respectă regulile obligatorii de prevenire și combatere a infecției COVID-19 (distanța socială, purtarea măștii etc.), sesizarea poate fi depusă la CEC, dar și la Inspectoratul teritorial de poliție. De asemenea, poliția locală, CEC, dar și Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale pot fi sesizate în cazul agitației electorale contrare normelor electorale. Aceste petiții pot fi redirecționate și la Asociația „ADEPT”. Această asociațienu este organ de documentare a sesizărilor, însă experții le pot oferi consultații alegătorilor în caz de necesitate. Neregulile pot fi filmate sau fotografiate și postate în rețelele sociale, pot fi informați și jurnaliștii care vor mediatiza aceste cazuri.
Ți-au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale? Sună la „Linia verde” 080080030 cu apel gratuit de pe telefoanele fixe sau mobile, iar noi te vom ajuta să fii auzit/ă și te vom îndruma la instituțiile publice abilitate.
Lilia Zaharia
Asociația Presei Independente