În 2020, vor fi dezvoltate 11 servicii sociale destinate persoanelor cu dizabilități din instituțiile rezidențiale. Beneficiari vor fi circa 60 de persoane. Acestea vor putea fi dezinstituționalizate și integrate în societate. Ministrul sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a spus astăzi, la o conferință de presă prilejuită de Ziua internațională a persoanelor cu divizibilități, că în această săptămână vor fi lansate trei servicii sociale, care vor integra 14 persoane cu dizabilități, transmite IPN.
Potrivit ministrului, din 2016, când a fost lansat procesul de dezinstituționalizare, au fost dezvoltate 12 servicii, iar beneficiari au devenit 69 de persoane cu dizabilități, evaluate că pot fi dezinstituționalizate și integrate în comunitate.
Viorica Dumbrăveanu a mai comunicat că în susținerea persoanelor cu dizabilități a fost elaborată o inițiativă care prevede majorarea cu 40% a alocațiilor sociale pentru persoanele cu dizabilități severe, accentuate și medii, pentru circa 12500 de beneficiari. Potrivit ministrului, o altă măsură este indexarea de două ori pe an a pensiilor de dizabilitate și a alocațiilor sociale, de care vor beneficia aproape 92 de mii de persoane.
A fost elaborată și o inițiativă legislativă pentru revizuirea procedurii de stabilire a dreptului la pensia de dizabilitate. Dacă în prezent stabilirea pensiei este legată de vârsta persoanei și de stagiul de cotizare pe care trebuie să-l realizeze, pe viitor se propune ca pensia de dizabilitate să fie determinată de stagiul de cotizare realizat de persoană. Pentru persoanele care din motive obiective nu au realizat stagiu de cotizare, dacă vor avea gradul de dizabilitate sever, li se va stabili o alocație socială în cuantum de 100% din pensia minimă de dizabilitate existentă, care este de o mie de lei.
Legislația vigoare prevede că în stagiul de cotizare se include doar perioada de îngrijire a unui copil cu dizabilități severe până la vârsta de 18 ani. Potrivit ministrului, părinții continuă să asigure îngrijirea copiilor și după 18 ani, iar această perioadă trebuie inclusă în stagiul de cotizare, pentru a fi luată în considerare la calcularea pensiei.
În Republica Moldova, în anul 2018 erau peste 176 de mii de persoane cu dizabilități, ceea ce reprezintă aproape 7% din populația totală a țării. Dintre acestea, peste zece mii sunt copii cu dizabilități.
1874 de persoane cu dizabilități sunt plasate în instituții rezidențiale.