La redacţie a venit o doamnă foarte amabilă, încântătoare, care ţinea să ne povestească ce primar minunat au ei la Chirileni, Iurie Stoica, care din nou a fost ales în fruntea satului. Oamenii, zice ea, până la miezul nopţii, cu nerăbdare şi emoţii, au aşteptat să fie numărate voturile, iar aflând rezultatele, s-au repezit la primar cu flori. Aşa ceva n-a mai avut loc. Lacrimile din ochii interlocutoarei nu m-au lăsat nici pe mine indiferentă.
— Cer iertare, cine sunteţi?
— Lucrez contabilă şefă la Primăria Chirileni, muncesc aici de 25 de ani, numele meu e Maria Patraşcu. Înţelegeţi, am lucrat cu trei primari – toţi au fost oameni buni, dar acesta e atât de harnic, atât de gospodar, noi ne mirăm de el, căci lucrează zi şi noapte, nu în zadar a reuşit să facă atâtea pentru noi, pentru sat.
— Haideţi să vorbim despre dvs… Sunteţi din Chirileni?
— Sunt din Stolniceni, dar şcoala medie am absolvit-o în acest sat, unde învăţau şi copii din Buciumeni şi Floreşti. Trăiam la internat, iar în zilele de odihnă ne duceam acasă, la o depărtare de 10 kilometri, deoarece autobuzul mergea o dată pe zi. Cu soţul am învăţat în aceeaşi clasă.
— E dragostea din şcoală?
— Din şcoală, din şcoală. Atunci am început să ne întâlnim, el a plecat la armată, iar eu am lucrat doi ani în şcoală, apoi am intrat la studii, mai întâi la Institutul Politehnic – numai acolo era facultate de economie, apoi m-am transferat la Universitatea de Stat.
— De ce aţi hotărât să deveniţi contabilă?
— Îmi plăcea foarte mult matematica. Cu toate acestea, aveam de gând să studiez la facultatea geografie, însă soţul, atunci se întorsese din armată, a spus că nu voi avea de lucru la şcoală, fiindcă ore de geografie sunt puţine.
— Soţul cu ce se ocupă?
— El a absolvit Institutul Agricol şi se ocupă de agricultură, e consultat ACSA. În plus, avem două sere şi de lucru este destul. Cândva am avut 7 hectare de pământ, cultivam chiar şi tutun, munceam, fiindcă trebuia să creştem copiii.
— Aveţi doi?
— Da, un băiat şi o fată. Fiica, după ce a absolvit facultatea de drept, lucrează la Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor. Avem doi nepoţi. Fiul de cinci ani trăieşte în America. Prima dată a plecat încolo când era student, ca să câştige, deoarece noi nu aveam cu ce plăti pentru studiile lui. Apropo, în anii de studenţie, în zilele de odihnă, lucra chelner la un restaurant – îi plăcea foarte mult să pregătească bucate. În SUA de asemenea a lucrat într-un restaurant şi i-a plăcut managerului. S-a întors, a absolvit universitatea – învăţa la ULIM, facultatea politologie şi relaţii internaţionale. Aici nu putea găsi de lucru şi a plecat, cu atât mai mult cu cât acel restaurant a semnat cu el un contract pe un an şi jumătate.
— Fiul are de gând să se întoarcă?
— Nu vrea. A venit şi un an jumătate nu a avut de lucru, atunci a decis să plece. Viaţa de acolo şi cea de aici e ca cerul şi pământul.
— Maria, vă consideraţi o femeie fericită?
— Foarte fericită. Am doi copii minunaţi, deştepţi, oamenii mă invidiază, că ei sunt aşa. Am un soţ bun. Îmi place munca mea, particip la seminare, de multe ori am fost menţionată cu diplome. Cu părere de rău, numai cu sănătatea nu mă pot lăuda.
— Aveţi casă?
— Da, aveam casă, fântână în curte, cu câţiva ani în urmă la noi a fost turnat un film, se pare, despre succesele unghenenilor, sera noastră a nimerit în obiectiv. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru tot ce am.
— La ce visaţi?
— Sunt bucuroasă că sătenii au simţit şi au apreciat importanţa muncii aparatului primăriei şi, în special, a primarului. Acum chirilenenii vor să aibă un drum şi primarul spune că drum va fi. Şi va fi, aşa cum s-a făcut canalizarea, căci celelalte sate nu au un asemenea sistem. Cineva s-a gândit vreodată că într-o casă de la sat poate fi veceu? Ce aş mai dori? Aş vrea să mă duc în ospeţie la fecior, să văd. El demult mă cheamă şi vom pleca. Dar nu-mi imaginez că aş putea pleca din ţară pentru totdeauna. Mai vreau să se normalizeze situaţia în ţară şi copiii să se întoarcă acasă.
