… pentru că nu a fost în stare să reformeze sistemul de sănătate. Nu vă bucurăți, doar e vorba de guvernul finlandez. În Moldova așa ceva e de neînchipuit să se întâmple. Deși motive mai mult decât serioase există câtă frunză și iarbă: jaful secolulul, landromatul rusesc, eșecul reformelor în justiție, sănătate, educație, sistemul de pensii… La noi nici simplii miniștri nu vor demisiona dacă calcă pe bec: diplome false, relații cu grupuri infracționale, însușirea patrimoniului și banilor statului, folosirea în scopuri personale a funcției de stat… Nu demisionează pentru că în Moldova decide nu Guvernul, nu ministrul, nici chiar Parlamentul, ci un singur om, deși puterea, cum se tot laudă la orice nivel, aparține poporului. De aceea vom trăi tot așa și mai departe: în sărăcie și mizerie, unde legea nu e lege pentru toți, ca într-un bantustan (teritorii destinate negrilor în Africa de Sud).