Elevii din opt instituții de învățământ general din țară și din alte 262 de clase învață de la distanță, ca urmare a instituirii carantinei în legătură cu pandemia COVD-19. Numărul elevilor testați pozitiv cu noul coronavirus este de 401, iar 8 522 de elevi au fost plasați în autoizolare. Și 426 de cadre didactice au fost confirmate cu COVID-19. Datele sunt prezentate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, transmite IPN.

Din numărul total de 1 398 de instituții de educație timpurie, și-au reluat activitatea la decizia fondatorului 1 320 instituții de învățământ. 15 grădinițe și 48 de grupe de copii se află în carantină. Au fost confirmați cu COVID-19 13 preșcolari, 1 371 de copii se află în autoizolare. 105 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, iar în autoizolare se află 145 de cadre didactice.

În învățământul profesional tehnic, în perioada 16-20 noiembrie, au fost înregistrați 37 de elevi și 16 profesori testați pozitiv. 17 grupe sunt plasate în autoizolare.

În aceeași perioadă, în universități au fost confirmați cu COVID-19 32 de studenți, iar 161 de studenți se află în autoizolare. De asemenea, 21 cadre didactice au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus.